Teatru, viata...

Mesajul de Craciun si Anul Nou al M.S.R. Mihai I

2011-12-24T17:42:00.001+02:00

Operei, 22

2011-12-20T04:34:00.000+02:00

Ce mi se parea mie cel mai interesant era ca dintr-o data avem pe cine sa pot atrage langa mine. Stiu ca pana acum comportamentul meu nu a fost unul optim, insa de fiecare data cand constatam ca cineva este interesat de mine parca faceam eforturi sa impresionez persoana respectiva. Mare greseala.

Pentru cineva care nu ma cunostea decat din prisma scrierilor mele aiurite si de proasta calitate, imi parea initial suspicioasa prietenia manifestata. Ulterior aveam sa aflu ca atitudinea prietesnoasa era o constanta in caracterul ei. Pentru ca prima data am cunoscut-o asa in treacat, momentul respectiv nu a fost unul de foarte mare impact. Imi paruse o simpla fata care profitand de ocazie a devenit frumoasa prin eleganta. Pentru ca de obicei la momentul care marcheaza sfarsitul liceului toata lumea depune eforturi sustinute pentru a fi in forma lor cea mai buna, ea parea a fi in topul celor cu cele mai mari reusite. Coborand in fata hotelului am ramas uimit vazand-o si nu imi venea sa cred intr-o oarecare masura ca domnisoara respectiva era o "somitate" in scoala pe care acum o terminase.

Intamplarea facu ca sa ne intalnim. Nu era absoluit nimic planuit ori nu circulase nici o idee care sa creeze aceasta intalnire. Ori cel putin nu cu stirea mea. Planul nostru, al baietilor era de a petrece o seara placuta de inceput de vara in orasul care prindea viata. In virtutea intamplarilor care aveau sa se succeada, privind in urma, eram cam naivi nebanuind ca seara noastra nu se va desfasura altfel. Spontaneitatea, care nu ne caracterizeaza ca si grup s-a simtit din plin. Dupa o idee lansata aiurea, probabil instinctul adormit s-a trezit aducand cu el avant si valvataie, caci o data pomenita ideea nu a murit ca multe altele in fasa.
Scurta noastra conversatie s-a limitat la cateva cuvinte schimbate in graba si franturi de conversatie intr-o limba necunoscuta mie, dar care aparent revine la anumite momente cheie in viata mea. Senzatiile traite in acea seara nu faceau decat sa imi acorde impresia ca prietenul meu care o cunostea pe tanara domnisoara era oarecum dezinteresat de aceasta, iar ea dezamagita de interesul sau - si-l pierdea pe al ei.

Eu cel putin nu ma asteptam ca ea sa fie asa cum mi se infatisa in fata ochilor. O prezenta eleganta, fina, vesela, radianta si energetica care iti fermeca ochii. Pentru cateva clipite incepusem sa ma pierd pe sirul gandurilor nesanatoase dar cand realizasem ca fata imi vorbise mie, acest tren scapat de sub control se pierdu, iar nebunia mea prost pazita reintrase sub control. Fiind inceput de vara, briza aducea parfumul fetelor catre mine. Pe cel al Mariei il recunoscusem imediat, doar nu era prima oare cand ne intalneam si imbratisandu-ne experimentam mireasma care plutea in jurul nostru. Ma obisnuisem cu parful Mariei. Problema era cel al Ei. Pentru ca nu o mai vazusem pana atunci nu stiam absolut deloc la ce sa ma astept, cel putin nu altceva decat o atitudine de superioritate si eventual un comportament de diva. Dar nu a fost sa fie asa. Parfumul Ei era ceva ce nu mai mirosisem pana acum. In minte inca imi ramase mirosul parfumului raspandit in taxiul din Craiova care de fiecare data cand mi-l reaminteam, aducea cu sine o gramada de amintiri dureroase. Acel parfum, asa cum il cunoscusem si disparu din viata mea. Ba chiar mai abrupt.

Cand am fost calator in Craiova nu credeam niciodata ca voi ajunge la asa ceva. Mi se parea oarecum hilar si iluzoriu ca m-am urcat in acel tren si am plecat spre acea destinatie. Imi paruse imposibil sa acced la o poveste de dragoste la asa departare si parca in drumul meu nu aveam sa gasesc nimic. Ma pregatisem pentru orice era mai rau. Eram pe jumatate cu inima stransa ca odata ajuns in gara nimeni nu avea sa ma astepte, ori cine ma va astepta se va dovedi a fi total diferita de persoana cu care eu am vorbit in atatea ore lungi de conversatii. Incercat de o teama de a ma intoarce acasa fara a realiza altceva decat un drum inutil toate zilele le-am consumat in griji care mi-au venit de hac. In taxi, de la gara spre pensiunea unde aveam sa dorm cu mana frumoasei domnisoare in a mea, se simtea tremorul de a fi tras pe sfoara. De a fi lasat de izbeliste. Atat de tare imi dorisem sa ajung acolo si odata ajuns acolo imi venea sa ma arunc de colo-colo in camera cand am lasat-o pe scumpa mea Ioana sa plece. Vrusem asa de mult sa ne petrecem noaptea impreuna incat nu imi veni sa insist foarte tare - nu vroiam sa facem dragoste. Vroiam doar sa dormim. Dar pentru ca vedeam oarecare reticenta in a-si petrece noaptea cu mine - devansata si aceasta - am renuntat in a insista.
Inca de atunci parfumul Ioanei avea sa ma urmareasca si pana in ziua de astazi, cand simt acelasi parfum si intorcandu-ma sa il vad cine il poarta imi place sa cred ca acolo va aparea Ioana. Cand faci lucruri iesite din tiparul normalitatii si grijii parca fiecare experienta este intensificate de nenumarate ori pana la un grad in care ajung sa iti fie pietre de hotar in istoricul vietii tale. Asa cum am mers 380 de kilometri pentru a-mi cauta si oferi dragoste, asa as putea face-o si la 51, 32 ori 5-6 kilometri de casa. Eram in stare in primavara sa o fac si la 600 de kilometri si 3 tari distanta.

Oricum intalnirea de pe bulevard avea sa fie pentru mine, spun eu de bun augur, pentru ca astazi cu toata mandria pot spune ca Ea imi este o prietena apropiata, dar care cunoaste asentimentul meu fata de noi. Cum insasi pe ea o auzisem: Oricare familile are ori un copil, ori un pisic ori un catel. Eu as spune ca orice familie are doi oameni frumosi carora nu le este rusine sa se cunoasta stand pe covor in semintunericul unei camere luminate de un bec pe-un stalp in strada. Cei care se iubesc vor canta impreuna, vor rade impreuna, vor manca aceleasi prostii, isi vor gati unul celuilalt, isi vor aminti sa spuna la multi ani - chiar si cu intarziere -, vor fi interesati de a cunoaste interesele si micile placeri nevinovate ale celuilalt. Vor fi tot aceia care iti vor rupe tigara din gura, te vor mangaia cand te vei rani, iti vor canta din suflet ce ii face fericiti ca impreuna sa fiti ambii fericiti. Cand va fi noapte vor iesi sa iti arate stelele si te vor invata tot ce stiu ei si nu vor astepta sa ii cauti ori sa le multumesti - pentru ca ce fac, o fac din respect si admiratie.

[POSTARE NECORECTATA - FORMA BRUTA; SCUZATI GRESELI DE ORTOGRAFIE/SINTAXA SI LIPSA DIACRITICELOR; SCRIS SUB INSPIRATIA MOMENTULUI]

Ceai

2011-12-06T03:29:00.001+02:00

Răceala iernii se arăta tot mai tare și pe măsura ce orașul era sufocat de ceață din toate părțile oamenii deveniseră niște creaturi amărâte, cocârjate și înfășurate în haine groase ce le urcau până la urechi. Străzile cenușii erau pline de sunete înfundate de pași din cauza umezelii de pe asfalt; grăbiți copii alergau pe trotuare spre casă probabil mânați de foame, ori de dorința de a scăpa de școala, tramvaiele pline cu geamurile aburite spărgeau zgomotul monoton al străzii când treceau în goana lor pe la capătul străzii.
Mersesem nu foarte mult când am realizat ca îmi era frig. Picioarele îmi erau reci, iar pași abătuți în bălțile de pe trotuar, nu mă ajutau deloc. În drumul meu treceam pe lângă fel de fel de magazine, fiecare mai cochet decât celalalt, patiserii care te îmbiau cu mirosuri dumnezeiești de vanilie și brânză cu stafide, păcălind trecători să lase timp de câteva minute umezeala și monotonia străzii pentru a gusta o îmbucătură de rai. Case elegante se desfășurau pe laturile străzii, iar nu departe de unde mă aflam eu, la primul colț de stradă era cafeneaua spre care mă îndreptam având o întâlnire cu probabil cea mai importantă persoană din viața mea. De îndată ce am deschis ușa mirosul tipic de cafea, ceai parfumat și arome variate de tutun îmi deschise ochii și îmi alungase într-o clipită orice urmă de nerăbdare, tristețe și oboseală.
Ca de obicei, odată intrat, m-am dus la masa mea așezată aproape de fereastră cu lumina aurie din înauntru luptându-se cu lumina întunecată, spălăcită, leșinată care intra pe fereastra imensă. Măsuța mea pătrată era singura din cafenea care avea un picior mai scurt, așa că de fiecare dată când îmi așezam coatele pe marginea ei se înclina periculos de tare, dar niciodată nu reușisem sa îmi vărs băutura.
De obicei, această masă era întotdeauna neocupată. Poate pentru că era scurtă de un picior, poate că era așezată prea în fereastră..., cine știe, esențialul era că de fiecare dată când mergeam în cafenea aveam măsuța mea liberă și nimeni nu cred ca împărtășea pasiunea mea pentru acea măsuță și scaunul meu verde. De cum mă așezasem la masă, Denisa, chelnerița, nu pierdu foarte mult timp și veni să îmi ia comanda.
Aceiași ca și în ultimul an. Doar că astăzi totul să fie pentru două persoane.
Denisa, zâmbi scurt pe jumătate și plecă repede în spatele barului pentru a pregăti comanda. Muzica vivace din cafenea deveni languroasă și mai sacadată pe cât îmi pierdeam privirea în imaginea din afara ferestrei. Salcia din colțul străzii îmi aducea aminte despre strada copilăriei mele, cu acel copac imens care își unduia crengile în bătaia celei mai ușoare brize.
Denisa veni și îmi așeza ceainicul aburind cu ceaiul meu parfumat, un biscuite deosebit de dulce cu caramel, spunându-mi că îmi va aduce cealaltă jumătate în câteva minute. Îmi plăcea de fata asta, era deșteaptă, simpatică, frumoasă și mai ales cu bun simț. Ce îmi părea rău pentru ea, era că nu apucase să își urmeze desăvârșirea talentului cu care era înzestrată. Fetița asta de optsprezece ani picta dumnezeiește. Pe vremea când începuse să lucreze, cam acum doi ani, îmi făcuse un portet-schiță în cărbune care mă lăsa complet fără glas. De atunci, cu fiecare ocazie care puteam o ajutam să își vândă picturile și în momentele ei de restriște în care rămânea fără materiale ori pânză mă străduiam sa îi ofer minimul de sprijin pentru materialele de care ducea lipsă. Era și este greu să fi artist.
Nu trecu un minut în care eram pierdut în gândurile mele când, în colțul drept al mesei, într-o crăpătura adâncă de vreun deget am zărit o licărire roșiatică în lumina lumânării din mijlocul mesei. Luând o lalea din vaza așezată în fereastră am reușit să scot la suprafață, pe masa de un maro întunecat o mica pietricică roșie, strălucitoare și tăiată în forma unei lacrimi. Probabil vreo treizeci de secunde trecuseră, dar eu simțisem o oră și jumătate; de când am luat în mână piatra, mă gândeam - oare ce este? De unde provine?, A fost prinsă într-o bijuterie? Cui i-a aparținut? Cărei femei superbe îi făcuse viața mai frumoasă? Cărei fete îi aduse culoarea în obraji când o primise? Care fată va vărsa o lacrimă când va observa absența ei? De ce am văzut-o acum? De când era acolo? și mai presus de toate - Cine șezuse la masa mea?
Pe când Denisa terminase și al doilea ceai, nu apucase să mi-l aducă pe masă că clopoțelul de deasupra ușii răspândii un clinchet cristalin, nu pentru a speria, ci doar a anunța prezența unui client care intra. Pentru că eram cu totul pierdut pe gânduri despre piatră, nu am reușit să observ pe fereastră în peisajul înserat cine intrase. Auzind pașii apăsați care urcau puținele trepte spre noi, instinctiv m-am ridicat în picioare și închizând ochii am simțit acel parfum.
Era parfumul celor o mie de ani răsfirați în vorbele dăruite amândurora, în boarea de vară care adie peste cireșii înfloriți în grădina unei case, liniștite cu animale de casă care zburda de colo-colo, leagănul care purtase spre stele căzătoare atâtea vise și idei de noroc și fericire. Deschizând ochii, surpriza a fost să nu văd pe nimeni, ci doar în o secundă cineva să îmi așeze două mâini reci, fine, cu degete subțiri asupra ochilor, mirosind îmbietor și o voce caldă, dulce și duioasă care mă punea să ghicesc cine îmi ofera întunericul ochilor pentru visare.
Luând mâinile ei în ale mele mă întorc sărutându-le și o îmbrățișez pe Ingrid. Superba Ingrid care arată acum mai frumos decât arătase vreodată. Îmbrăcată într-o jachetă gri care îi ajungea până la genunchi, mă bucura să o văd acolo, aducând cu ea prospețimea și răceala de afară. O îmbrățișare scurtă fu doar ce îmi oferi odată ce nu apucase să își așeze jacheta în cuierul de pe peretele din spatele meu. Pentru că eram un admirator al ei și o iubeam din tot sufletul, mă oferisem să îi iau eu jacheta. Odată ce era așezată pe cuier, o îmbrățișare lungă și caldă îmi oferi o imagine total opusă de la întâmpinare. Așezată în fața mea, îmbrăcată într-o rochie deosebit de elegantă, în contrast cromatic, Ingrid își încrucișă picioarele sub masă și își așeza mâinile pe masă, luând în mâini ceainicul meu de ceai încă fierbinte, dar se răzgândi și îmi prinse mâinile în ale ei, spunându-mi că eu sunt cea mai bună sursă de căldură.
De îndată ce se așeza la masă, Denisa îi așeza în față tăvița cu propriul ei ceainic cu un ceai aburind, la fel de parfumat ca și al meu, plus o sticlă de apă de izvor, perfectă pentru calmarea fierbințelii ceaiului. Mulțumită, Ingrid, zâmbi către Denisa, iar aceasta se retrase repede de la masa noastră lăsându-ne singuri. Imediat ce ajunsese în spatele barului, în boxele din colțurile cafenelei se auzea încet debutul melodiilor lui Julie London. Era mâna Denisei.
'Ce mă bucur să te văd, Hugo'
'Plăcerea e de partea mea, iubito'
'Nu îmi mai spune așa, poate ne aude cine nu iți cunoaște povestea. Și cine știe ce mai auzim'
'Și nouă ne pasă?'
'Așa e, nu ne pasă, dar dragul meu, caută să înțelegi că nu toți văd ceea ce este cu adevărat'
Mâinile ei se strecuraseră sub mâna mea dreaptă, mângâindu-mi mâna, încercând să mă convingă că nu toata lumea are conștiința de a nu judeca ce văd.
'Ingrid, lasă judecățile acestea acum. Hai spune-mi ce ai mai făcut de când ne-am văzut ultima dată?'
'Mi-am terminat teza de doctorat. Am reușit să îmi termin de amenajat biroul de la Universitate. Acasă totul e ok. Săptămâna trecută am fost să o văd pe mama. De aproximativ două săptămâni sunt tot pe drumuri, iar luna viitoare va trebui să merg în Elveția. Am câștigat un proiect de cercetare și voi pleca într-o vizită de protocol și trebuie să îmi găsesc pe cineva care să mă însoțească.'
'Ce bine. Spuneai că te muți. Te-ai răzgândit?'
'Da. Îmi păstrez jobul la Universitate și așa nu mă mai mut.'
'Și nu ai pe cine să mergi în Elveția? Ce s-a întâmplat cu Filip, parcă îl chema...'
'Filip, da. El a ales acum mai bine de o lună jumătate că soarele din Spania e mai interesant decât să trăiască alături de mine. Mă așteptam.'
Auzind asta nu se putea să nu scap un oftat înainte de a sorbi din ceașca fierbinte de ceai. De când eu o cunosc pe Ingrid, nu cunosc să fi avut foarte mult noroc în materie de dragoste decât pentru o scurtă perioadă care nu a făcut decât să îi facă mai mult rău decât lipsa oricăror relații.
'Știu de ce oftezi și ar trebui să știi că nu îmi place. Greșelile mele sunt ale mele și eu trebuie să învăț din asta. Nu alții să se amărască pentru mine'
'Ingrid, știi ce simt eu pentru tine și cunoști de ce aș fi în stare să fac pentru tine' îi spusesem luându-i mâinile în ale mele mângâind-o.
'Hugo, te cunosc și știu ce simți. Știi că așa cum tu mă iubești așa te iubesc și eu. Dar știi că nu pot să fac nimic în privința asta. Iubirea noastră rămâne strict platonică, pentru că nici eu și nici tu nu cred că ai avea timp pentru o relație adevărată, mai ales având în vedere cât timp ne petrecem noi doi cufundați în muncă. Și tocmai pentru că te cunosc nu îndrăznesc să accept o relație cu tine pentru că nu vreau să pierd ce am mai bun pe această lume.'
Ingrid spuse astea uitându-se nu la mine, ci la mâinile mele cât se juca cu inelul meu, simțindu-mi agitația și eu simțindu-i pulsul care creștea făcând-o să roșească în obraji. Degetele ei lungi și subțiri păreau țurțuri de gheață care mă făceau să mă scutur din profunzimea ființei mele gândindu-mă la greutățile prin care a trecut și va trece în drumul ei spre cunoaștere și fericire.
'Nu ai un coleg la Universitate care să te însoțească sau bărbații nu mai lucrează în domeniul tău?'
Auzind întrebarea mea, Ingrid își ridica ochii ei superbi care își schimbau culoarea odată cu anotimpul - vara verzi, iar iarna căprui- și începuse să râdă ușor, lovindu-mă peste mână.
'Știi că e mare competiția și doar cei mai buni ajung să lucreze...'
'Cu tine. Da, știu.!
'Nu cu mine, ci la Universitate. Cerințele devin din ce în ce mai exigente, iar cei mai buni specialiști sunt pregătiți la noi și furați de străini.'
'Lasă, măcar la job îți merge foarte bine'
'Măcar, atât'
'Nu există așa ceva, știi că poți mult mai bine și în alte planuri, doar că acum preferi să te axezi doar pe un element.'
'Nu fi rău, Hugo. Ți-am spus că proiectul acesta reprezintă încununarea muncii mele asidue de 10 ani. E foarte important și îmi solicită toată atenția mea nemijlocită.'
'Să sperăm că nu vei ajunge într-o zi să uiți să mănânci și să bei'
'Pentru asta te am pe tine' spuse Ingrid zâmbind.
Nu știu exact ce se întâmplase însă în cafeneaua visurilor mele, unde în ultimii doi ani mi-am purtat pașii la un ceai, Ingrid căzu pe gânduri, atât de profunde încât privirea ei imobilă stătea fixata undeva pe tapetul de pe peretele din spatele meu, pierzându-se în modele geometrice care hipnotizau. Sprijinindu-și bărbia în pălmi, unghiile ei albastre de culoarea cerului senin vara, mă transportaseră pe mine într-o vreme de mult trecută, când de abia o cunoscusem pe Ingrid, iar atunci nu aveam nici cea mai mica idee în ceea ce avea să însemne viața mea împreună cu ea.
'Vino cu mine' spuse Ingrid în momentul în care reuși să iasă din starea de reverie profundă în care căzuse.
'Poftim? Mă surprinzi.'
'Vorbesc serios. Vino cu mine. Știu că atunci vei fi în concediu și mai știu că nici nu vei pleca undeva. Ca tu sa pleci undeva o săptămână e prea puțin. Te cunosc și știu ce vei face dacă ai avea mai multe zile de concediu.'
'Bine. Vin'
Răspunsul meu reuși să o dea pe Ingrid peste cap intru-totul, încât pentru un moment rămase cu privirea ațintită spre mine și lipsită de voce încerca să mă întrebe dacă glumesc.
'Să știi că vorbesc serios. Voi veni'
'Superb. Am să îți trimit toate detaliile. Sper că mai ai fracul acela gri.'
'Desigur. Ziceai că mă cunoști.'
'Normal că te cunosc. Și sinceră să fiu, habar nu am de ce nu te-am invitat din start să mă însoțești. Trebuia să știu că vei încerca să mă ajuți'
Seara știam că nu mai avea să dureze foarte mult. Uitându-mă la ceas realizam că afară era ora nouăsprezece, iar eu în două ore aveam să îmi încep garda. Ingrid îmi cunoștea programul de gărzi și îl primea imediat după mine. Nu știu pe cine a convins să îi trimită și ei informările asupra programului meu, dar știu că de un an de zile mă chinui să aflu și nu dau de persoana care mă "spionează".
Serile pentru Ingrid erau mult mai plăcute. Ea era liberă seara. Deși îi plăcea să lucreze foarte mult, niciodată nu o găseai la job după ora șaptesprezece. De obicei serile și le petrecea la felurite evenimente la care era invitată zilnic. Frecvent în treacăt prin oraș, în drum spre casă, aveam să aflu de la telefon că e ori la teatru, opera, cinema sau la vreun concert de mare clasă. Încercând să dai de ea în weekend era aproape imposibil. Când nu mergeam acasă să își viziteze părinții, venea să mă vadă. E adevărat, asta se întâmpla destul de rar - cam odată la 1-2 luni -, dar măcar venea să mă vadă. Eu când apuc ocazia și mă găsesc în orașul ei, nu ezit nici un moment în a o căuta. De obicei mergem să mâncăm paste la un restaurant cochet în coltul Pieței Centrale, urmată de o plimbare pe malul râului și apoi acasă la ea până târziu în orele dimineții.
Deși nu aveam nici un fel de relație, formală sau informală, unul pentru celalalt reprezentăm un sistem de valori la care fiecare ne raportăm cu stupoare și admirație. Mie mi se părea incredibil de ceea ce era ea în stare, iar ea îmi spunea frecvent că pentru a face ce fac eu, ea nu ar fi în stare nici dacă s-ar mai naște odată într-o familie de medici. Avem vorbe bune unul pentru celălalt, iar când e nevoie de dușul cu apă rece suntem primi care ne acordăm privilegiul de a îmbarca pe un montagne-russe cu scopul de a reveni la realitate și sănătos.
Muzica din cafenea devenea din ce în ce mai animată, melodii în franceză, germană și greacă creându-ne o stare de euforie și plăcere auditivă de nedescris. Denisa își făcuse și în această seară treaba cu finețe și talent desăvârșit, în timpul în care noi stăteam la masă ea ne schița din spatele barului. Nu peste mult timp aveam să văd atârnat pe peretele de lângă bar a tabloului nostru, sărutându-i mâinile, la o masă micuță, scurtă de un picior cu o lumânare micuță pe masă și lalele în pervazul ferestrei imense lângă care în stradă ardea un felinar portocaliu, ca o picătură de fier topit ce se pregătea să cadă pe asfaltul negru.
Privind-o pe Ingrid care pleca din cocheta mea cafenea, urcându-se în mașina ei neagră m-am trezit spunând: Ingrid, Te iubesc! Vino înapoi și lasă-mă să fiu cel de care ai nevoie. Și fii tu cea de care eu am nevoie.

Aniversare

2011-10-25T22:31:00.001+03:00

Profetii?

2011-09-19T22:53:00.001+03:00

Va, pensiero, sull'ali dorate;
va, ti posa sui clivi, sui colli
ove olezzano tepide e molli
l'aure dolci del suolo natal!
Del Giordano le rive saluta,
di Sionne le torri atterrate.
Oh, mia patria sì bella e perduta!
Oh, membranza sì cara e fatal!

Arpa d'or dei fatidici vati,
perché muta dal salice pendi?
Le memorie nel petto raccendi,
ci favella del tempo che fu!
O simile di Solima ai fati
traggi un suono di crudo lamento,
o t'ispiri il Signore un concento
che ne infonda al patire virtù!

Late July Music

2011-07-31T17:47:00.002+03:00

Buena Vista Social Club - Quizas, quizas, quizas

Ibrahim Ferrer & Omara Portuondo - Quizas, quizas, quizas

Alin Nica - De cand ai plecat

Очи Чёрные (Ochi Cherniye) - From the game Syberia

Katy Perry - Fireworks

Frank Sinatra - Fly me to the moon

Vadrum - The Barber of Seville (Classical drums)

Vadrum - The Marriage of Figaro

Vadrum - Rondo alla Turca

Eliza Doolittle - Pack Up

Otros Aires - Milonga Sentimental

Claudio Monteverdi - Lamento della Ninfa

Better version here.

Joaquín Rodrigo - Concierto de Aranjuez - II. Adagio
Video here.

Lenka - The Show

Lenka - Trouble is a Friend

Lenka - Heart skips a beat

Lenka - We will not grow old

Lenka - Roll with the punches

Lenka - Two

Walking In The Air (from: The Snowman)

City and Colour - The Girl

The National - Bloodbuzz Ohio

Good Charlotte - I just wanna live

Good Charlotte - Lifestyle of the rich and famous

Ordo Funebris - Malleus Malleficarum

Monteverdi: Sí dolce èl tormento, Thomas Cooley

O mio babbino caro - Hayley Westenra

Cellcom Israel - Cea mai buna reclama (סלקום נותנת לך כסף בחזרה)

Karen Elson - The Ghost who walks

Silbermond - Das Beste

Edith Piaf - La foule

Train - Hey, soul sister

Beaker - Ode to joy

Beaker - Habanera

Angela Gheorghiu - Habanera from Carmen by Georges Bizet

Nicu Alifantis - Ce bine ca esti

Franceska Filippi - Lost (Cover)

Raul Carstea & Constantin Neculae - Singuratate

Raul Carstea & Constantin Neculae - Zadarnicie

Raul Carstea & Constantin Neculae - Cantecul ingerului bufon

Raul Carstea & Constantin Neculae - Ca un fum de tigara, sufletul

Raul Carstea & Constantin Neculae - Cantec in ploaie

Raul Carstea & Constantin Neculae - Cantec de leagan

Katie Melua - If you were a Sailboat

Katie Melua - There are nine million bicycles in Beijing

Din nou la teatru (II)

2011-07-21T19:03:00.000+03:00

În timp ce urcam scările spre biroul lui Caius, că așa îl chema pe regizorul nostru, mă gândeam oare ce avea să îmi spună de mă purtase pe frigul acesta până la teatru și nu îmi spuse că a anulat repetiția de astăzi.
Ceea ce era și mai ciudat era faptul că umblau scenograful și costumierul ca doi câini pe lângă el. Costumierul era o persoană destul de atipică lumii teatrului. De obicei te-ai aștepta să vezi oameni boemi care ai putea spune că și-au dedicat viața artei teatrale cu tot ceea ce presupune această refugiere în spatele culiselor. Dacă te uitai la el nu ai fi zi că e un om căruia îi plăcea munca pe care o făcea. Era un om de înălțime medie, solid, chiar rubicond, etern având la gât înfășurat un metru de croitorie, deși el nu era croitor. Îl cunoșteam de când am ajuns în teatru și dacă țin bine minte, e singurul angajat al teatrului care era deja înaintea mea aici. De-asemenea nu prea îi plăcea foarte tare să iasă din atelierul său de costume; cred că lui îi plăcea foarte mult să își petreacă tot timpul între acele costume prăfuite din piese ne-mai jucate demult de nimeni, probabil acolo el era cel care făcea teatrul adevărat să existe. Teatrul Clasic.
Pe măsură ce urcam, vedeam cum aerul în jurul meu devenea tot mai greu și răsunător. Din golul scărilor care urcau spre etajele superioare un abur ușor se ridica către luminatorul de la ultimul etaj. Când puneam picioarele pe treptele metalice ale scărilor un sunet înfundat îmi dădea impresia unor gloanțe căzute pe un vas aflat în larg.
Am ajuns în fața coridorului îngust care mă ducea printr-o beznă desăvârșită spre biroul de lucru a lui Caius. Cu neîncredere, dar calm am bătut ușor în ușă de trei ori. Răspunsul veni prompt:
- Da! Intră.
Ușa se deschise scârțâind din balamale ca o fiară înjunghiată. Rareori chema Caius pe cineva în biroul său. Poate pentru că nu arăta ca un birou și ca un studio, unde pe pereți erau lipite fel de fel de schițe si desene ciudate. În mijlocul încăperii într-adevăr trona un birou, dar și acesta era obiect de recuzită. Părea cu totul un spațiun îngust, înghesuit și ciudat în care acum își încălzeau oasele 4 oameni înfrigurați. Ferestrele construite în moda pariziană, mici și pe un cadru metalic, dubios de subțire erau decorate cu flori de gheață care filtrau lumina albă a soarelui care nu se vedea de nori. Aici eram pe marginea de est a clădirii teatrului. Vara devine insuportabil de cald, iar iarna devine o mică Antarctică. Noroc cu șemineul uriaș instalat pe peretele de nord, care odată aprins răspândea o căldură comfortabilă care te făcea să adormi pe canapeaua de sub ferestrele înghețate.
- Caius, spune-mi. Sunt foarte curios să văd ce vești ai avea, atât de importante să îmi spui.
- Prima oară spunemi. Vrei o ceașcă de cafea sau una de ceai? Pot să îți ofer ceva?
- Știi că nu beau cafea. De ce și încă acum mă mai întrebi - Caius râde. Ceai negru dacă ai, cu...
- cu lapte și miere. Dar nu dacă e polifloră. Da știu, am reținut.
Mica noastră scenă, le confirmă celor doi spectatori ai noștri că ne cunoșteam de mult deja și că devenisem obișnuiți unul cu celălalt.
- Păi am ales să te chem aici și să îți spun pentru că am considerat-o fiind ca cea mai bună opțiune.

Muzica saptamanii 3. - 10. iunie 2011

2011-06-05T19:12:00.001+03:00

The Verve - Bittersweet Symphony

Guns N' Roses - Sweet Child O' Mine

The White Stripes - Seven Nation Army

Deff Leppard - Pour Some Sugar on Me

The Ting Tins - That's Not My Name

Junior Caldera feat. Sophie Ellis Bextor - Can't fight this feeling

Billy Joel - Piano Man

Creedence Clearwater Revival/Rod Stewart - Have You Ever Seen The Rain

Don McLean - Vincent

Aerosmith - Dream On

Foreigner/Cutting Crew - Died in Your Arms Tonight

The Beatles - Yesterday

The Beatles - When I'm 64

AC/DC - You Shook Me All Night Long

The Police - Every Breath You Take

Zaz - Je Veux

Zaz - Les passants

Nhumo - Turtuga ft. Mary

Luis Mariano - Rossignol de mes amours

Γρηγόρης Μπιθικώτσης - Δόξα τω Θεώ

Βραχο, Βραχο-Στελιοσ Καζαντζιδησ

Vremuri de mult apuse (1) |Work in progress|

2011-05-18T00:11:00.002+03:00

Nu mai reusea sa isi aduca aminte cand o vazuse ultima oara. Brusc si dintr-o data si-a readus aminte de ea. Astazi in una din cele mai proaste zile ale existentei sale. Parca nimic nu ii iesea bine. Toate "afacerile" ii mergeau prost, se simtea mic, murdar si obosit. Stia ca ea nu are absolu tnici o legatura cu ceea ce se intamplase in ultimele saptamani insa ii placea sa creada ca isi a adus aminte de ea cu un motiv anume.

Cand a cunoscut-o nu credea ca avea mai mult de 16 ani, dar asta s-a intamplat deja demult; socotind dupa timpul scurs de atunci, de cand isi serbasera amandoi ziua de nastere impreuna, probabil ca acum avea in jur de 22 de ani. Nu stia sigur care dintre ei era cel mai mare, dar ceea ce stia sigur era data ei de nastere. Era aceiasi ca si a lui. Nu putea uita asa ceva niciodata.

El plecase acum 4 ani, 5 chiar, spre acele taramuri indepartate de casa lui, tocmai pentru a cunoaste lumea care ii statea la picioare dincolo de orizontul rastrans pe care il avea in fata. Ajuns in oraselul care avea sa ii fie casa pentru urmatorul an, din prima zi ii parusera toate trecerile de pieton de pe asfalt, clapele unui pian distribuite in tot orasul. Seara cand a ajuns o ploaie marunta uda pavelele care acopereau troturalul intr-un model impletit de piatra rece. Desi imaginea nu era una foarte calda, care sa invite, lui ii placu, pentru ca ii place si intotdeauna ii placu ploaia.

Ca si oricare alt calator odata ajuns in noua sa casa, dupa ce se desparti de doamna aceea draguta care ii oferi unde sa locuiasca, se indrepta spre fereastra camerei, pe intuneric pentru a lasa aerul sa ii intre in noua sa casa. Nu era neaparat ceva ce toata lumea face, dar pentru el era de o importanta cruciala; avea nevoie de aer rece, crud, proaspat. De abia dupa ce simti acel aer cum ii invada camera se simti cu adevarat bine. Intr-un access de ignoranta se arunca pe prima suprafata dreapta care o zarea in intunericul taiat ca de niste lame de sabie de lumina care trecea prin jaluzele. Acest lucru era oarecumm o greseala, caci ceea ce el crezuse ca era o canapea pentru a se intinde era de fapt o masa straniu de mare. Bine, am spune, dar asta nu este o problema, doar ca pe aceea masa exista un cos cu mici "atentii" pentru oaspetele acelui apartament; cos pe care el s-a aruncat cu toata puterea. In momentul de panica in care se simtise intepat in spate de multe suprafete neregulate si de duritati variabile, s-a speriat incat a alunecat in genunchi langa masa. Acum avea sa descopere ca pe un perete exista un aparat ciudat, sau ceea ce aducea a un echipament electronic. Uitand ceea ce se intamplase cu cateva minute mai devreme, el se concentra asupra ciudateniei care il privea. Ridicandu-se usor, fara zgomot de parca ii era frica ca va trezi pe cineva dintr-un somn profund, se indrepta spre usa pentru a porni lumina din camera. Odata aprinsa lumina, a putut sa observe cu claritate cum arata noua lui camera in care avea sa isi duca existenta.

Mood music - Saptamana 17.- 23. 04. 2011

2011-04-24T16:58:00.000+03:00

Melodies of strong feelings expressed this week. Missing a lot of people and wished they were together with me.

Athina e intelepciune

2011-04-10T17:00:00.001+03:00

Pierdem timpul care se scurge usor in jurul nostru ca si apa care ne atrage spre strafundurile ei. Oare daca as sta linistit aici, pierdut in timp, scufundandu-ma in apa. Esti tot ce am si tot ce pretuiesc mai presupus de orice.

Daca ti-as spune ca te iubesc, m-ai lovi? M-ai uri? M-ai izgoni? Te-ai scarbi?

Intrand pe usa ta, am simtit fiori. Te pot suna la ora 3 dimineata pentru ca stiu ca nu vei dormi. Adrenalina imi inunda arterele care poarta sangele plin de energie spre toate celulele corpului meu. Telefonul suna si vocea ta apare. Timpul se opreste si absorb tot ce vine dinspre tine. Iti aud respiratia, corzile vocale care se misca scotand acele sunete care iti dau caldura vocii tale. Frigul ma izbeste in fata si ma dau lacrimile. Esti departe. Esti departe. Prea departe.

Stiai ca imi este frica? Imi este frica de a muri. Nu de moartea insasi, ci de a muri singur. Imi e atat de frica incat nu mai vreau sa imi asum riscuri. Si putinele riscuri pe care mi le asum sunt cele care ma tin incordat, ma mint ca sa ma autocalmez. Sunt inconjurat de oameni care sufera in liniste. Sunt inconjurat de oameni pe care ii tratez ca pe fratii mei si cu toti imi ascund cate ceva.

Nu ma ascund pentru ca cu totii stiti ca spun adevarul. Si tot de la voi si chiar de la altii care nu ii stiti aflu ce imi ascundeti. Intotdeauna sunt eu, tu si ei. Intotdeauna sunt eu, tu si ei. Niciodata nu am regretat nimic din ceea ce am facut. Imi pare rau ca nu am profitat de toate ocaziile ivite ca acum a nu fie nevoie sa reflectez la asa ceva.

Nu te caut pentru ca nu sunt sigur ca ma vrei in viata ta.

M-am gandit sa o facem in pasi:
1. Sa ne cunoastem din nou. De data asta cum trebuie.
2. Sa recunosc ca imi placi.
3. Sa aflu daca tu ma placi.
4. Sa iesim in oras seara cand inca mai sunt flori in copaci, tinandu-ne de mana.
5. Sa ne asezam pe o banca si uitandu-ne unul la celalalt sa recunoastem daca ne iubim.
6.
7.
8.
9.
10.
11. Sa te iubesc.

Pasii liberi sunt cei pe care ii hotarasti tu.

Nu mai vreau sa aud povesti, ori istorioare pline de "meaning" pe care nu le inteleg. M-am inhamat la ceva care o sa fie o constanta a vietii mele. Eu nu judec. Menirea mea nu va fi sa judec pe cine ajut ori nu. Menirea mea nu va fi de a ma hotari eu dupa bunul meu plac pe cine salvez ori nu. Poate salvez e un cuvant mult prea mare, dar ceea ce voi face va afecta vietile celor care vor trece prin mainile mele. Nu pot sa ma prostesc. Nu mai ma pot prostii. Trebuie sa intelegem ceea ce ne asteapta.

Viitorul ne ofera multe. Ce ne asteapta?

English

2011-03-25T03:13:00.001+02:00

My first, only and last post ever in English.

Whenever trying to write something, I always get distracted. Except for those moments when I am in a state very close to absolute focus. Unfortunately for me, the talent for writing is not something very elaborate or cultivated in me, so my artistic skills might have a lot to suffer on this respect.
Got myself a lot of information in the past two weeks and now I am calmly ruminating through this information trying to make the most out of it. Unlike, past moments of my life, now I am fully satisfied with what I have accomplished. Taking part in The "Actor or Spectator?!?" project was one of the best weeks of my life yet. I was really fortunate to be together living under the same roof with other 25 people that I have never met before. It was interesting to see how we perceive each other and how many different opinions exist regarding my age (laughing).

I met kind people from Greece, Turkey, Slovakia, Poland and Bulgaria. I liked every single one of them but some really have to be mentioned. I am keeping all of them close to me as I am inviting them again to Arad, to Romania, to come and experience it, also during the mid summer day heat or during the cold winter winds and snow. No preferences exist, although some people I keep closer to my memory as we shared some really good and interesting 'experiences'.

Asimina, Mina... She was a constant supporter. (Laughing again). She was the one who actually wrote on a Post-It my real age and put it in the message box as public for everyone to hear. Besides this we also had some very interesting conversations about some peculiar questions she formulated for me to answer.

Smaro, was like always asking me to make the Internet on her computer work, but I couldn't get the hang of it as it was in greek and also abou finding that damn Hexalen which in RO is something totally different as it is in Greece. She was one od the few people to whom I could speak in french. The other one was Lenka. I felt really bad about not being able to find what she needed, and I hope she's keep's my memory intact. (Smiling).

Lenka was someone who I did not expect to find. She was kind and very curious, just like a little cat from the very beginning. (Winking). She was the first person that I started talking to in French, and also the girl who followed me around the most in our look city walk, and always asking very good and interesting questions. I t was a great pleasure to be able to answer them. Hopefully she will come again to RO to see all the beautiful things we have to offer, and to take all the pictures she wants. Also I want to talk her for the very warm and powerful hug at the end, it was something like a painkiller; It made me fell better afterwards. Can't wait to see you back to Arad again, or me in Slovakia. :D

Although Tomas, was like the weird pickle from the jar, I liked seeing him always being in a good mood and not let anything get to him. (Laughing). Thank God we did not have any more drinks for the last night before his departure home or else he would not leave to get back home. I want to thank him for all the laughs and funny moments and anecdotes he provided (M-I-S-S-I-S-S-I-P-P-I) and the huge amount of pictures he took.

Ali was a pure gentleman. Even if we called him Ali Baba, maybe not knowing that Baba means father, we saw him as someone very positive and very agreeable. As he said once, when he called me his brother not his friend I could say the same. He was and is a great guy. I am actually looking forward to finally going to Turkey. I like Turkey wven if I haven't been there yet. I have to note down the number for a hospital when I get there, as you never now how many sweets I can eat. (Laughing).

Orkun and Samet, were like brothers I never had. Very close to my age, very different from me, but at the sime time, good and cool guys. What the hell they deserve like 5 girls once to take out on a date. (Laughing). We will be painting the town red when I'll be coming to Istanbul. Samet I hope you will remember my real name by the time I get there. (Laughing).

July was awesome. Just seeing her dance was like OMG. And also seeing how the others were looking at her while dancing was amazing. Everybosy was silent being something like mesmerized. She truly was great and I found her to be very friendly and open. Even if see would restrain herself from talking to much, as she told me once because her English is bad, each time we spoke it was good. I really want to see her again if I ever get to Bulgaria and especially to Sandanski if I remember properly. I was really happy that she had a great time, as this was her first experience with Youth in Action and we were the first ones to introduce her.

With the Polish team we had a lot of fun. (Laughing). You, the ones who do not know, what could probably talk about? Well the Polish team brought something like a lot of chocolate (love them for this) and a lot of drinks (me and Tomas and Orkun appreciate this; Laughing again). We really enjoyed everything they brought with themselves to Romania and what they shared with us.

Ivo. Good for you. This guy was like amazing. Just hearing him laugh was insane. I know he is a good guy and he has proven to me ever since the first intercultural night that he knows a lot, and I value his knowledge. And also thank you about the precious info about Bulgaria. A lot of stuff that I did not know before. Man if I ever go to Varna I'm taking you out for a beer.

I am thankfull for this whole week and hopefully we will get to see eachother again. Maybe in our projects, maybe in your projects or simply as friends visiting friends. Hopefully I will meet Evi as a hospital manager of the AHEPA University Hospital (Smiling). Also hopefully if one of you guys ever gets a Nobel somebody will than me for some kind words (really laughing my ass off).

Wishing to see you guys and girls again!

I think the first guy ever to participate in a youth project was possesed by the spirit of Euclid. Our favourite geometric shape... The circle.

Din nou la teatru

2011-02-19T20:54:00.000+02:00

Puneam din nou piciorul în teatru. Nu îmi venea să cred că trecuse atâta timp de ultima oară când am fost pe scenă. Sala arăta la fel, luminile erau la fel de puternice, doar pe scenă aveam senzația că e mai frig ca de obicei. Mult mai târziu aveam să îmi dau seama de ce îmi era rece.
Așteptând regizorul să apară, m-am apucat să fac mici vocalize să îmi dreg vocea puțin slăbită după o răceală ce ma ținut 2 luni. De fiecare dată când aveam de susținut repetiții ajungeam cam printr-e primii, dar întotdeauna înaintea regizorului. Acum eram primul ajuns, trecură vreo un sfert de oră dar nu apăruse nimeni încă. De curiozitate îmi iau fularul înfășurându-l în jurul gâtului și dau să ies pe una din ușile spre culise, să vad dacă nu cumva e cineva pe la cabine. Vroiam sa fiu sigur că nu am încurcat zilele sau am venit prea tarziu ori mult prea devreme. Intru în una din cabine și caut să vad ce dată este astăzi, pe calendarul de pe perete era evidentă data, era cea bună. Ori înțelesesem eu prost ziua sau ceva nu e bine în ceea ce privește ora. Ieșind din cabină, am mers prin mai multe coridoare spre ieșirea din teatru, la biroul unde trebuia găsit un „portar” nu era absolut nimeni. Se mai întâmpla ca acesta să iasă afară să fumeze și el o țigară, așa ca dau să ies în spate să vad dacă îl găsesc. Deschid ușa care dădea spre parc și mă uit în stânga-dreapta, dar nu era nimeni. Bizar. Frigul era deja foarte pătrunzător și mă hotărăsc că e timpul să intru înapoi, era mult prea frig pentru cineva îmbrăcat ca mine doar într-un pulovăr nu foarte gros și mai ales fără palton.
Zăpada afară era măturată de vânt și era până la genunchi pe lângă trotuarele necurățate.
Trag ușa masivă după mine și aud voci, merg spre biroul portarului și îl văd uitându-se la televizor, el moțăind pe un scaun. Ciudată reacție. Am ales să nu îl deranjez și am luat-o din nou, încet prin multe coridoare spre sala unde aveam să ne desfășurăm repetiția de astăzi, ultima a săptămânii.
Urc scările care duceau spre culisele scenei și trec pe lângă cele două oglinzi ce se privesc, întotdeauna mi s-au părut atât de ciudate și oarecum trecând pe lângă ele te apucau fiorii, acum doar nu știam dacă e de la frig sau de la orice altceva.
Acum intrând în sală, luminile pornite parcă au mai încălzit puțin aerul rece care înainte domina sala goală. Ajuns aici văd cum pe una din uși, în spatele meu venea regizorul împreună cu costumierul și scenograful teatrului. Parcă se certau, nu am înțeles despre ce vorbeau, dar când m-au văzut stând în lumina unui reflector s-au oprit din discuția lor și veneau zâmbind spre mine.
- Ce bine că ai ajuns! Te așteptam.
- Bine că am ajuns? Eu eram aici deja de cel puțin un sfert de oră. Unde e restul?
- Unde sunt fetele? Unde e Clara? Unde e Matei?
- Sunt acasă. I-am anunțat pe toți să rămână acasă.
- Păi de ce? Cum o să repetăm noi piesa? Și de ce mă rog pe mine m-ai scos din casă dacă ai renunțat la repetiția de astăzi? Că din câte văd asta ai cam făcut...
-Stai liniștit, nu te-am anunțat cu un scop anume. Pentru tine am vești
- Ce vești? Ce fel de vești? Ce poate fi atât de important de nu mă puteai anunța telefonic?
- Păi, haide la mine în birou și îți spun.
- Nu poți spune din cauza lor sau ce?
- Nu, nu și ei vin cu noi.
- Bine stai să îmi iau paltonul și vin în două minute.
- Haide, te așteptăm.
În timp ce ieșeau pe ușă și eu mă îndreptam spre rândul al patrulea unde mi-am aruncat paltonul pe scaunul cu numărul 19, mă gândeam oare la ce avea să îmi spună. M-am așezat puțin pe locul meu preferat din sală și mă uitam spre tavanul sălii pe care vroiam de multă vreme să fac ceva să nu mai arate așa de urât. Gândindu-mă puțin, am tras adânc aer în piept și am urcat spre biroul unde iși ducea veacul regizorul nostru când nu era pe scenă, adică locul pe unde trecea el mai puțin.

(v.f.c.)

Soy tu aire

2011-02-05T18:57:00.003+02:00

Mrs. Frankee (2)

2011-02-01T01:04:00.003+02:00

Si cea mai mare surpriză, căutând pe TuTub. În momentele ca acesta mă bucur că există internetul. :P

Lascia ch'io pianga

2011-01-30T17:00:00.001+02:00

Lasciatemi piangere. Voglio sentire il mio dolore.

AMBULANZA

2011-01-29T14:07:00.003+02:00

Pentru a scrie, și nu a fi doar exercițiu de gramatică, ai nevoie de inspirație.

Inspirația care variază inconsistent pe de-întregul in decursul vieții unui autor.

Zilele trecute eram la spital. Cunoșteam spitalul de mult timp și eram de al casei, aici mi-am petrecut multe zile din anii mei de facultate. Mulți din doctorii care conduceau secțiile acestui spital mi-au fost dascăli. Acum însă veneam ca însoțitor al unui pacient. De când îmi petrecusem prima data o garda aici, acesta sa schimbat foarte mult, in sfârșit lucrurile au luat-o pe făgașul normal iar oamenii care veneau in acest spital sa fie vindecați nu mai erau întâmpinați de mobilier vechi, cariat și decupat, de pereți verzui scorojiți și de o culoare dubioasa. Aerul care plutea in spital nu era acela de boala, pestilentă și clorul folosit de personalul de curățenie pentru a curata sângele, voma si lacrimile ce îmbăiau podeaua. În sfârșit aici mirosea a liniște, vindecare... a sănătate.
În timp ce urcam treptele pana la etajul al V-lea ma întâlneam pe scări cu fel de fel de oameni, pacienți, foști colegi, asistente cu care schimbasem in facultate vreo 3 vorbe de-a lungul anilor. Mulți aveau zâmbete pe fată care îmi arătau ca le eram agreabil, dar au fost și alții care triști m-au întâmpinat și știam ca aceia erau cei care îmi duceau dorul, zâmbind la sfârșit doar când le spuneam ca ne vom vedea in curând.
De câțiva îmi era chiar dor, de putinii care au știu sa își deschidă sufletul, casa, mâinile, mintea pentru mine. Urcând pe acele trepte îmi readuceam aminte zilele in care stăteam ore in sir la examene care nu se mai terminau, cum fugeam de colo-colo când eram chemat de alt medic, cum am ajuns in anii de rezidentiat sa îmi petrec triunghiul amoros cu spitalul-facultatea și acasă. Acasă unde ma aștepta ea, soția mea. M-am bucurat de ce aveam acasă sa ma aștepte, fiind ea înțelegea ce îmi este important in viața mea; știa ca o iubesc și este mai presus de toate, dar in același timp vedea cu cât drag vorbeam despre gărzile nesfârșite si orele lungi petrecute ori pe drum cu pacienții, sau momentele intense din sălile de operații unde o milisecunda putea tine un om in viata sau deveneai automat criminal.
Ajuns la etajul V pășeam încet și ușor spre salonul unde ma așteptau cele mai importante persoane din viata mea. Niciodată nu avusesem atâtea emoții ca acum, acum știu și eu într-un final cum se simțeau toți acei oameni cărora le-am spus ca mamele, tatii, surorile, frații, iubitele, iubiții, soții erau in pericol de moarte, ori ca au scăpat ca prin urechile acului din situații in care mureau sigur, ori cei care ma vedeau ca Îngerul Morții când le spuneam ca cei dragi pe care veneau sa ii viziteze ne-au părăsit pentru cealaltă lume. Nu credeam ca acel drum scurt pe care îl făcusem de atâtea ori pana într-un salon putea sa ma facă sa ma simt asa de speriat. Cu pașii moi pentru a nu face zgomot, odată ajuns in fata ușii ușor o deschid ca sa vad ceea ce avea sa fie cel mai frumos lucru văzut vreodată, soția mea dormind in pat cu fiica noastră in brate. Ușor ma îndrept către ele, sărutându-le pe frunte și o iau pe micuța Athina in pătuțul ei sa doarmă. O așez cu grija și o acopăr cu o păturică de culoarea piersicii pe care mama i-a cumpărato. Soția mea se trezise când o așezasem pe Athina in pătuț. Ma prinse de mana și ma strânse.
Ma îndrept către ea ii șoptesc in ureche ca o iubesc și o sărut. Ma întorc spre canapeaua care privea patul soției mele și o sărut pe mama pe obraji mulțumindu-i ca a rămas cu fetele mele. Mami nu zice nimic și îmi mângâie obrazul. Se așează înapoi și nu pleacă pana nu vine tata, care era plecat pana peste drum ca sa cumpere florii de așezat in camera. Nu apucasem sa ma reîntorc la patul soției ca tata aparu in ușa cu trei cale superbe, preferatele soției mele. Ridicându-mă in picioare, îl îmbrățișez pe tata care ma sărută in frunte.
- Fiul meu...
- Tata.
- Acum și tu ești ca și mine. Ai scăpat de tot ce era urat in viata ta și ai primit cel mai frumos cadou ce se putea primi vreodată. Un copil, sânge din sângele tău și făptura ta.
Îl văzusem cum in timp ce spusese aceste lucruri in coltul ochilor ii infloriseră lacrimi, care refuzau sa cada pe obrajii tatei. Vocea ii era neschimbata și îmi spuse:
- Ti-am anunțat socrii imediat după ce te-am sunat și pe tine. Ne bucuram ca ai ajus asa de repede, credeam ca nu vei reuși prea devreme sa scapi de obligațiile tale. Cum a fost drumul?
- Bine tati. A fost OK. Mulțumesc ca i-ați sunat și pe ei, spuneam întorcându-mă către mama.
Neștiind cum sa ii mulțumesc tatei pentru flori, am rămas o secunda suspendat in lumea in care aceștia erau lângă mine rescandându-ma a fi un om bun. Nu apucasem prea bine sa ma dezmeticesc ca și îl văzui pe tata cum așeza florile in vaza de lângă fereastra.
Soția mea zâmbea văzându-mă și bucurându-se ca am ajuns la ea.
- Îmi era frica ca nu vei ajunge astăzi.
- Nu trebuia, ți-am promis ca voi ajunge, in plus oricum trebuia sa ajung mâine oricum.
- Mulțumesc. Ai văzut-o? Ti-ai văzut păpușa ta?
- Da si e la fel de frumoasa ca și tine.
- Este dar va fi și mai frumoasa, te moștenește și pe tine.
- Ma faci sa rad. Iubita mea, nu ești obosita?
- Sunt, puțin, dar îmi este bine.
- Poți dormi dacă vrei, eu sigur nu plec nicăieri odată ca sunt aici.
- Nu nu, vreau sa te sorb din priviri toata ziua. Mi-a fost dor de tine, spuse in timp ce îmi lua mana in a ei. Mi-a fost dor de a te vedea lângă mine, de a-ți mirosi parfumul.
- Sunt aici și voi sta cu voi, nu mai plec degrabă niciunde.
- Iubitule...?
- Da, draga mea?
- Te iubesc!
Spunând astea pleoapele i se așezară una peste cealaltă in timp ce adormi pașnic. Era foarte obosita. Merita sa se odihnească. Ambele meritau sa se odihnească. Pentru ele a fost o zi lunga.
- Te iubesc și eu!
Uitându-ma lângă pat cu drag vad micuța mea fiică, atât de dulce și de inocenta de imi dădură lacrimile. Lacrimi de bucurie și tristețe împletite într-un hohot de neoprit.

DevianArt: [link]
dA photolink: [link]

C. Ioana

2011-01-07T13:27:00.002+02:00

Ai ramas aceiasi fetita care erai si in copilarie, ceea careia ii placea sa se joace cu papusi. Papusi fara viata, papusi la care nu te asteptai sa se ridice din multimea celor aruncate in colt cand te-ai plictisit de ele.

Aceasta papusa se ridica, isi lasa inima facuta bucati in mainile tale si pleaca neuitandu-se inapoi.

Ioana, La Multi Ani!

ZCI

2010-12-06T00:46:00.000+02:00

La început de drum pe o cărare necunoscută trec peste punțile care mă leagă de propria-mi casă. Înarmat cu propria-mi personalitate și curaj plec spre viitorul din întuneric. Distanța care ne separă devine tot mai mică, iar frica va ajunge să mă copleșească. Scriu aceste rânduri deplin conștient de viitorul ce mă așteaptă și urc în trenul care mă poartă spre tine, cu inima mică, dar cu sufletul mai atotcuprinzător ca niciodată. Roțile se pun în mișcare, iar eu privesc neliniștit pe fereastra ce încă mă leagă de casă. A trecut ultimul gând, ultima mișcare, soarta îmi e pecetluită. Privesc cu încredere spre ce mă așteaptă și încerc să mă gandesc tot mai puțin la relele ce s-ar putea întampla. Pentru mine îmi esti întotdeauna alături, vei fi întotdeauna zâmbitoare și plină de iubire.
Cine mi te-a scos în cale a făcut-o cu un scop; nici tu și nici eu nu credem în coincidențe. Amândoi ne avântăm cu putere și viteză spre ceva ce nu cunoaștem și nici nu știm gestiona. Bâjbâim pe întuneric asemeni copilului aflat la primul sărut, în curtea școlii. Vreau să ajung la tine, cât mai repede și vreau să stau la tine cât mai mult. Nu vreau să mă mai lași să plec pentru că nici eu nu te voi lăsa să pleci.
Vreau să îmi sari în brațe, să mă săruți, să mă muști, să mă zgârii și să îmi spui tot ce trebuie să știu despre tine. Vreau să te îmbrățișez și nu vreau să te mai las vreodată să pleci. Rămâi a mea.
Vreau să fim singuri pe lume, ea să ne aparțină nouă, iar noi să aparținem unul altuia.

Donergi Hamdi Magan

2010-11-01T23:32:00.002+02:00

Scarile se ridicasera de mult

2010-10-17T19:00:00.001+03:00

Sursa imaginii - DeviantArt -click foto-

Timpul petrecut in lumina se pierde. Timpul petrecut in intuneric creste ca importanta, pentru noi e mai confortabila panza noptii care ne invaluie in secret si mister.

Am pornit acum cativa ani intr-o calatorie ce avea sa fie memorabila. La inceputul acesteia eram deja obisnuit cu tot ce implica "a calatori". Era o rutina gandita a usura eforturile noastre in a ne deplasa dintr-un punct in altul; rutina care se vedea cel mai bine la aeroport. Am parcurs acelasi drum, am trecut prin aceleasi usi si m-am asezat pe aceiasi banca din acelasi aeroport. Asta nu era decat o pauza din punctul care avea sa insemne sfarsitul unei vieti normale.

Domnisoara care ne verifica biletele in imbarcarea in avion era foarte frumoasa si placuta in exprimare si limbaj. Credeam ca va fii persoana pe care o voi admira cel mai tare din acel avion. Atunci pentru mine devenea cea mai importanta persoana. Putea fi doar o stewardesa si in acelasi timp sa fie mai importanta decat o printesa dintr-o casa regala importanta europeana.

Cuminte ma indreptam catre locul meu, cautasem randul care mi l-a aratat acea domnisoara dragutza. Randul 7B. Fericita combinatie nu cred ca era, avand in vedere ca in partea mea dreapta erau trei scaune pe rand. Nelinistit ma indreptam catre randul 7. Acolo scria A1. Ceva nu era bine, totul era inversat, asa ca imi ridic privirea mirata de la scaune si privesc inspre usa, sperand sa vad acea stewardesa draguta. Nu era. Intre timp cineva ma batuse pe umar. Ma intorc si observ o alta domnisoara care ma intreaba daca ma poate ajuta. Aratandu-i biletul o intreb daca imi poate arata locul meu. Aceasta se intoarce si imi arata pe partea cealalta doar doua randuri de scaune, mai mari si cu distante mai mari intre ele.

- Acolo este locul dumneavoastra, cel dinspre culoar.

Multumind ma indrept spre locul meu. Acolo vad ca erau acel tip de scaune care se rabateaza si devin mai confortabile pentru zboruri lungi. Am deschis compartimentul pentru bagake si imi las bagajul meu de mana, dupa care imi pregatesc garderoba incat sa stau confortabil pentru un zbor de 12 ore pana in Japonia.

Eram imbracat as zice ca intotdeauna, pantaloni usori de un crem deschis, o camasa de bumbac de calitate si o vesta englezeasca de lana. Pantofii erau maro, iar sacoul la fel. Mi se parea ca arat destul de decent. Nu paream eu cine stie ce si probabil aratam ca multi altii.

Pe masura ce toata lumea isi lua locurile in avion eram oarecum multumit ca locul de langa mine era neocupat. Oarecum apreciam linistea si faptul ca nu trebuie sa vorbesc ori sa fac mutre de complezenta in prezenta unei alte persoane. Linistit am asteptat cu ochii inchisi imaginandu-mi Japonia, momentul in care avea sa fie anuntata prezentarea masurilor de siguranta.

Nu credeam ca locul se va ocupa. Era deja destul de tarziu si avionul cam trebuia sa decoleze, eu eram deja resemnat cu gandul ca locul de langa mine nu se va ocupa, poate resemna nu era in mod neaparat cel mai bun cuvant pentru a descrie situatia dar imi convenea lipsa unui partener de discutie. Era prima calatorie pe care o faceam singur si oarecum parea ca si primul meu zbor.

Undeva exact in momentul inchiderii usii dar inainte de a fi blocata si pregatita avionul pentru decolare se auzi o bataie in usa. Aceiasi stewardesa care ma intampinase pe mine atat de placut acum deschise usa cu o expresie mirata pe fata cum nu cred ca am vazut pe nimeni vreodata, intampina in usa o domnisoara care respira putin mai accelerat. Acesta intra si ii aratase stewardesei biletul uitandu-se in acel timp la ceasul ce se legana elegant pe incheietura mainii. Stewardesei ii reveni pe fata un zambet jucaus cand vazu locul de pe biletul calatoarei surpriza. Toti pasagerii care o puteau vedea pe ultima calatoare stateau ca pe ace, aplecati in fata si cu gatul intins sa o studieze. Astfel in drumul acesteia spre - ceea ce aveam sa aflu doar dupa reintoarcerea mea din Japonia - unul din cele doua locuri libere din avion, intamplarea facuse ca locul de pe biletul ei sa fie exact locul de langa mine.

Habar nu avem ca pe masura ce timpul trecea, eu incepusem sa ma aseaman tot mai tare ca si ceilalti pasageri, aplecat in fata si cu spatele arcuit pregatit sa sar in sus la cel mai mic sunet. In timp ce toata scena din fata mea se desfasura, oarecum imi doream sa o cunosc. Parea genul de persoana importanta si era exact acel tip de om care impresioneaza doar prin simplul fapt ca se afla acolo. Daca nu eram in acel moment in avion si o vedeam pe strada pe domnisoara care incepuse sa ne captiveze pe toti, ea ar fi fost aceea persoana care trecand pe langa ea m-ar fi facut sa zambesc usor intr-un colt al gurii asta inaintea zambetului larg ce avea sa urmeze.

Stewardesa aceea draguta dupa ce ii inmana biletul inapoi domnisoarei se intoarse inspre directia mea si zambise. Din nou. Dupa repozitionarea mea in scaunul avionului am inceput sa suspectez ceva straniu. Uitandu-ma la locul liber eram multumit ca nu statea nimeni langa mine, eram chiar "satisfacut" de lipsa unui posibil interlocutor. Nefoindu-ma si adoptand o atitudine calma, ma uitam pe sub gene catre usa. Aveam impresia ca trebuia sa ma ascund ori sa trec cat mai neobservabil. Nu trecura nici 2 minute decat usa se deschise ultima oara dar pentru mine parca trecusera vreo 2 ore intregi. Incercand sa ma uit la ceas aud pasi si ridicandu-mi privirea vad cum undeva la 4 metri de mine ultima pasagera face pasi grabiti pe culoar spre mine.

Nu neaparat spre persoana mea, dar cel putin inspre directia mea. Facea niste pasi grabiti, largi si apasati ca si cum nu ar fi vrut ca avionul sa ii zboare de sub picioare. Cu oarecare teama priveam prin hubloul aflat in dreapta mea cum afara oamenii imbracati in salopete rosii munceau. Uitandu-ma la ei inca puteam auzii acei pasi si ce nu imi placea era faptul ca veneau tot mai aproape de mine. Acelasi ritm, aceiasi intenstitate... dar stai. Pasi se oprisera pe masura ce ii auzisem foarte aproape, nu vroiam sa intorc capul si sa ma uit in stanga mea.

La acest moment aud un clinchet deasupra mea si involuntar ridic privirea unde inconjurata de un halou de lumina galbuie puteam vedea gatul si barbia acelei domnisoare. Gandul meu imediat nu a fost ca s-ar putea aseza langa mine, ci " ce persoana frumoasa". Auzind al doilea clinchet las capul automat jos si privesc scaunul din fata mea. Nu apuc sa vad foarte mult, campul meu vizual fiind invadat de o silueta parfumata si parca desprinsa de pe aceasta lume. De indata ce aceasta s-a asezat in scaunul liber langa mine, stewardesele incepura instructiunile de siguranta in caz de accident, ceea ce inseamna ca mai avem putin de trei minute pana decolam. Nu stiu daca cineva a inregistrat odata timpul in care personalul de bord impartasesc aceste informatii, dar din experienta anterioara niciodata nu dura mai mult de trei minute.

Dupa acel rastimp de trei minute auzim cum rapid ne anunta capitanul ca incepem procedura de decolare si ne ruga sa ne punem cu toti centurile. Incepeam ascensiunea catre ceruri. In toate calatoriile anterioare exista un moment in acest ritual, diferit. Am auzit capitanul vorbind in timp ce decolam, am ascultat muzica ori our si simplu am auzit muzica motoarelor care ne vor purta la 20.000 de metri. Acum orice ar fi fost nu mai tinusem minte, aveam ceva langa mine care nu ma lasa sa ma pot concentra la aspectele care faceau placute pentru mine un zbor cu avionul. Iesisem de pe pista de taxi si ne pozitionasem pe pista de decolare, moment la care cineva imi pune mana pe antebrat si aud in ureche, puneti-va centura. Acum observam ca eram atat de prins cu gandurile mele incat nu observasem momentele anuntate de catre echipamnetele avionului. Grabit imi trag centura peste picioare si mi-o infasor in jurul mijlocului strangand-o confortabil in jurul taliei. Imediat ce am ichis centura, avionul incepuse sa se miste prinzand putere si impingandu-ma in scaun. Acesta era momentul meu de placere in toata calatoria cu avionul; aici simteam ca exista ceva mai puternic ca oricare om si putea fi mana divinitatii care ne readucea aminte de adevarata noastra marime in univers.

Purtat catre o lume in care nu exista durere ori deziluzie, o lume in care nu exista dezamagire ori parasire, m-au trecut fiori reci in timp ce auzeam in minte si simteam cu putere toata dragostea din lume. In toate momentele in care simteam puterea lumii eram dus in acel locas al sufletului meu in care ma legam de tot ce era superior si deasupra simplei conditii umane. Deschizand ochii in timp ce simteam usurarea fortei care imi impingea intregul corp in scaun, nu stiu de ce dar prima si prima data ma uit in dreapta mea. In dreapta mea nu mai era locul gol ci ocupat de o domnisoara foarte frumoasa, acum ca o vedeam si mai bine. Era si ea cu ochii inchisi. Ei, bine, vedeti voi eu pana la acest moment nu vi-am descriso. Nu am gasit propice nici un moment pana acum si asteptarea mea a meritat. Pana nu demult avea ochelari de soare pe ochi. Poate ne gandim ca nu ar fi avut rost sa poarte ochelari de soare pana acum, dar ce nu v-am spus a fost ca era iarna, zapada afara se depuse in strat subtire pe strazi si copaci, poleindu-i intr-o mantie stralucitoare de lumina. Pana la momentul in care se asezase langa mine ii purtase. Acum puteam sa o vad si mai bine si sa o admir in totalitatea splendorii ei. Era atat de frumoasa incat imi era oarecum frica sa nu fie doar o iluzie. Avea de parcurs un drum foarte lung ce dura 12 ore, poate adormisem imediat dupa decolare si acum visam, dar nu era asa caci in cateva secunde am simtit cum avionul intrase intr-un gol de aer si cazu cativa zeci de metri. Atunci deschise si ea ochii.

Nu vazusem la viata mea foarte multe persoane cu ochii negri, estimam undeva la vreo 20 in total dar ce a urmat sa vad m-a lasat cu totul fara grai. Femeia de langa mine avea culoarea irisul atat de incredibila incat imi venea foarte greu sa cred chiar si vazand-o in fata mea.

Avea ochii purpurii.

Era un violet intunecat cu reflexe mai usoare inspre lumina. Ochii ei mari cu gene lungi si sprancene perfect conturate si la o curbura mai mult decat perfecta ii faceau ochii de o frumuseste de neegalat. In acel scurt moment in care o privisem in ochi, eram transportat pe o creasta de munte inalta, deasupra lumii, privind albastrul infinit al cerurilor care se desfasurau in jurul meu. In acea scurta privire parca gasisem tot ce am pierdut vreodata. In timp ce eu eram in varful lumii, isi drese vocea si ma intreba:

- S-a intamplat ceva?

- Ah, nu, nu. Nu e nici o problema, doar ca...

- Spune-mi!zise cu o voce mieroasa.

- Ai ochii atat de... nobili.

- Multumesc. Complimentul tau e original. Nu l-am mai auzit pana acum. Mi s-a mai spus ca am ochi de inger, ca sunt foarte frumosi, ca sunt incredibili si altele, dar pana acum nobili nu a mai spus nimeni.

Dupa ce imi spuse asta isi indrepta ochii spre mainile sale si apoi din nou spre mine.

- Eu sunt Megara.

- Imi pare bine, eu sunt Hugo.

- Buna Hugo, spuse zambind strengareste.

Nu stiu de ce dar odata cu acel zambet am vrut sa aflu tot ceea ce se putea despre aceasta femeie. urcati in cele mai inalte straturi ale atmosferei ne indreptam usor catre un taram necunoscut mie si probabil si Megarei. Parea genul de persoana care sa fie ori vedeta internationala ori sotie a unui barbat important. Nu parea a fi femeie de afaceri si nu m aputeam gandi la o alta profesie care sa i se potriveasca. Se vedea clar ca avea stil, eleganta si bun gust doar observand cum era imbracata si accesorizata. In aceasta privinta ce mi-a atras privirea au fost pantofii care ii purta in picioare.

O pereche discreta neagra de pantofi cu toc destul de inalt si subtire decorati simplist cu o fundita tot neagra de matase. In spatele fiecarui pantof la calcai erau 5 linii albe care coborau catre zina in care se afla degetul mic. Si felul in care era imbracata spunea destul de multe despre stilul ei. Micuta rochie neagra care era purtata perfect. Pe mana stanga la incheietura mainii un ceas discret si de valoare, iar pe cealalta o bratara superba in 2 culori formata din inele ce reproduceau cheia greceasca si niste micuti cruciulite cu bratele egale, iar pe degetul inelar drept un inel stil de orfevarie medievala cu o piatra de o culoare ce aducea a safir. De asemenea avea la gat un colier stil grecesco-turcesc de dimensiuni impresionante si de o frumusete ce te lasa cu gura cascata. Foarte rar vedeai bijuterii de dimensiuni mai mari ca unui colier de perle care sa se potriveasca cu o tinuta Little Black Dress. Poate faptul ca era si foarte bine imbracata cat si cat era de frumoasa o facea absolut fermecatoare. Oricum avea toate acele atribute fizice care mie imi atrageau imediat atentia si fata de care tineam foarte mult inainte de a ii spune unei persoane ca este frumoasa.

Privind acum prin hubloul din dreapta mea zaream profilul ei. Megara avea un profil asemanator fetelor de imparati si imparatese de pe monedele din antichitate. Parul ei lung, ondulat cu bucle mari o faceau sa arate a papusa, iar banda de matase ce ii tinea parul „greceste” o facea sa arate a printesa din vremuri de mult apuse. Uitandu-ma la ea vedeam clasa, eleganta, stil si bun gust. Vorbind cu ea si studiindui miscarile si maniera de a conversa aveam de invatat mult mai multe decat mi-as fi imaginat vreodata.

Nu peste mult timp dupa ce primisem OK-ul de a desface centurile de siguranta, stewardesele au inceput sa circule printr-e noi oferindu-ne cafea ori alte bauturi. La momentul in care acea stewardesa care ne intampinase pe amandoi se apropia catre noi ma pregateam sa ii atrag atentia, dar cineva mi-o lua inainte. Megara isi intinse mana stanga spre a fi vazuta de aceasta si o chema cu o voce foarte placuta catre noi. Eu oarecum surprins m-am uitat catre Megara si ii spun zambind:

- Mi-ai furat stewardesa! Eu vroiam sati-o iau inainte si sa o chem aici.

- Poate ti-am citit gandurile, poate stiam ca asta vrei sa faci, sau poate m-am asteptat la asa ceva, spuse Megara ridicandu-si spranceana stanga si lasand un raset domol sa ii iasa printr-e buzele bine formate. Zambind, ma intorc spre partea dreapta, rastimp in care stewardesa ajunge langa noi si punand mana dreapta pe umarul meu ne spune:

- Ma numesc Anna si sunt la dispozitia dumneavoastra. Va pot ajuta cu ceva?

Megara ii ceruse un meniu de bord atat pentru mine cat si pentru ea. Ceea ce nu anticipasem niciodata avea sa se intample in urmatoarele 12 ore.

De indata ce Anna venise cu meniurile si ni le lasa pentru consultare Megara spuse:

- Nu considera asta ca ceva indraznet, dar este seara si sunt sigur ca nici tu ca si mine nu ai luat inca cina. Eu fiind destul de des pe drumuri, am invatat sa imi adaptez orarul de masa in functie de oamenii pe care ii intalnesc. In plus considera aceasta posibilitatea de a ne cunoaste mai bine si a nu fi straini pentru toata durata calatoriei noastre.

- De acord. Daca tousi trebuie sa ne suportam unul pe celalalt pentru o calatorie asa de lunga macar sa incercam sa ne intelegem.

- Nu ne putem intelege pana ce nu ne vom cunoaste, de aceea acum te scot la cina, spuse Megara razand.

- Nu ar fi fost normal sa te fii invitat eu? intreb eu.

- Ar fi fost conventional, dar daca doresti putem incepe din nou, sa ma ridic si sa vin inapoi sa facem cunostinta?

- Nu, nu nu este nevoie, spuneam cu jumatate de gura razand. Atunci observasem ca avea un suras care parea desprins dintr-o pictura, atat de bine delimitat si simetric incat ai fi zis ca insasi Da Vinci l-ar fi calculat.

(Partea I)

Let's Do It, Romania!

2010-09-25T13:59:00.000+03:00

Ultimul autobuz cu voluntari a plecat la ora 10:30!

Am inceput la ora 9 cand in Piata Avram Iancu ne asteptau o masa de oameni nerabdatori sa inceapa curatenia. Am inceput inscrierea voluntarilor, am inceput distriuirea sacilor si manusilor voluntarilor. Le-am dat stickere pentru saci cu materiale reciclabile si i-am instruit sa aiba foarte mare grija in ceea ce priveste siguranta proprie si a colegiilor de echipa. Cateva din liceele aradene si-au adus elevii lor, voluntari inraiti, astazi fiind sambata nefiind zi de scoala apreciem efortul acestora. :D (Colegiul National "Elena Ghiba Birta", Colegiul Tehnic de Constructii si Protectia Mediului, Colegiul National "Moise Nicoara", Colegiul Economic, Liceul pedagogic "Dimitrie Tichindeal", Liceul Baptist "Alexa Popovici", Liceul de arta "Sabin Dragoi"). Scolile generale Nr.22 si 3 au fost si si ei impreuna cu cei mai mici la actiunea de astazi, acestia curatand zone apropiate de municipiu

Are you gonna' be my girl?

2010-09-24T03:27:00.000+03:00

Sunetul pasilor tai, ma face sa tresar de fiecare data cand vei trece strada...

So?

Multumesc!

2010-09-11T15:41:00.001+03:00

Mulțumesc tuturor de urările de La Mulți Ani! Va mulțumesc!

Pentru ca

2010-09-10T22:44:00.000+03:00

Pentru că mă gandesc la tine cel puțin o dată pe zi.
Am căutat să te marginalizez într-un colț de suflet.
Nu m-am enervat, nu m-am supărat că m-ai dezamăgit.
Crezusem în tine și îmi puneam speranțe în tine, în tine că ești diferită.
De fiecare dată îmi spuneai că nu era așa.
Îmi placi, tu îmi placi. Îmi plac pentru că îmi plac toate lucrurile care te compun.

Îmi place părul tău moale și lung,
Îmi place forma urechilor tale și gâtul tău fin,
Îmi plac buzele, bărbia și obrajii tăi,
Îmi plac gropițele din obraji și zâmbetul tău.
Ai mâini frumoase și îmi plac.
Îmi plac degetele tale fine și subțiri.

Îmi plac umerii tăi goi,
Îmi plac oasele spatelui care îți compun silueta și se arată pe sub hainele tale subțiri.
Îmi plac sânii tăi, forma lor,
Îți iubesc talia, Îmi place abdomenul tău și pielea ta bronzată,
Iubesc forma fundului tau în jeanșii aceia negrii cusuții cu ață....nu, mai bine nu spun;
Mi-ar plăcea să te și revăd în același forme sub o rochie elegantă,
Îmi plac picioarele tale lungi, fine și frumoase.
Îmi plac gleznele și picioarele tale ferecate în sandalele romane care îți plac așa de tare.
Îmi place parfumul tău și aroma care o lași în urma ta. În aer, pe haine, în brațele mele când te îmbrățișez.

Când mă îmbrățișezi te simt mult mai aproape de inima mea,
Simt lumea cum se învârte în jurul nostru.
Simt cum soarele cade cade în întuneric și îl aprinde oferindu-l nouă.
Simt cum luna se aruncă spre noapte pentru a înfășura dragostea soarelui.
Văd toate oceanele lumii devenind violete,
Aud toți munții care se ridică spre cer și ne învăluiesc în răcoarea adăpostului lor.

Te simt simt în brațele mele cum te desprinzi,
Părul ce miroase a parfum,
Ochii tăi care se deschid și genele care se desfac,
Totul care îmi spune la revedere.

Mrs. Frankee

2010-09-09T19:02:00.004+03:00

Candva oamenii mancau trandafirii!

2010-09-02T04:42:00.001+03:00

Die Zwanzig - Les Vingt

2010-08-29T21:03:00.000+03:00

Top 20, preferatele mele care ma fac sa ma simt bine. Melodiile care ma pun intodeauna pe calea cea buna, pentru ca muzica e vindecare.
1. Frank Sinatra - New York, New York

2. The Beatles - Yesterday

3. Cesaria Evora - Sodade

3'. John Lennon - Imagine

4. Ska-p - Cannabis

5. The Beatles - When I'm 64

6. Celia Cruz - Guantanamera

7. The Doors - Light my fire

8. Angela Ghiorghiu - Casta Diva - Norma, G. Puccini

9. Guadalupe Pineda - Historia de un Amor

10. Alexandru Andries - Ce sa fac daca-mi placi

11. Nightwish - Kuolema tekee taiteilijan

12. Oasis - Wonderwall

13. Katie Melua - Blowin in the wind

14. Taxi - Stelele care cad

15. Gianna Naninni - Meravigliosa creatura

16. Dean Martin - Sway

17. Zizi Possi - Vurria

18. The Calling - Wherever you will go

19. Nena - 99 luftbalons

20. Katie Melua - 9 milion bicycles in Beijing

Neinclus in top, pentru ca nu pot categorisi asemenea muzica.
#1 Edith Piaf - Non, je ne regrette rien (1960)

#2 Louis Armstrong & Ella Fitzgerald - Dancing cheek to cheek

#3 Melissa Venema - Il silenzio

Oniros III?

2010-08-28T02:22:00.000+03:00

Pentru ca nu te caut, nu vreau sa te găsesc. Dar pentru ca te vreau, îmi face plăcere sa vad ca îți pasa. Mi-am spus de multe ori ca voi lăsa lumea sa se autodistrugă, iar eu nu voi lua parte. M-am înșelat enorm. De fiecare data când spuneam asa ceva îmi aduceam contribuția la distrugerea lumii.
Am plecat de mult în căutarea felinarelor albastre. Credeam ca îmi va fi ușor, neavând nimic lăsat în urma și nimic de carat în spate. Am plecat lipsit de gânduri ori emoții și eram pregătit sa ma îmbarc în ceea ce credeam a fi călătoria vieții mele. Am plecat lăsând în urma, fără regrete toate persoanele de care vreodată mi-a pasat și toate cele de care ar fi putut sa îmi pese. Nu mi-am primit confirmarea ca în aceea masa de oameni lăsată în urma mea, toți nu aveau regrete în a-mi observa plecarea.
Eram sigur ca nici nu aveam de ce sa îmi fac griji. Rar auzisem cum târâiam după mine acel lanț care ma lega de cineva. Când îl auzeam nu știam ce este. Când ma întorceam sa vad ce scoate acel sunet, celalalt capăt era de mult liber.
Crezusem ca pădurea cupolelor de piatra nu era decât preșul de intrare în casa care avea sa ma ghideze pe holul bogat decorat către felinarele albastre. Copacii purpurii care stăteau străjeri la poarta casei, ma copleșeau cromatic. Am căzut pe treptele roșii și m-am uitat în sus spre cer. Văzusem ceva ce nu mai văzusem vreodată.
Undeva sus pe un nor verde, era o buburuza roșie. Era atât de sus încât părea mai mare decât luna. Cum ma holbam asa la ea, pesemne ma observa și își desfăcu elitrele și zbura încet spre mine. Te așteptai sa auzi acel zumzăit enorm având în vedere și dimensiunea ei, dar nu. Era o muzica atât de frumoasa și atât de rezonanta încât aveai impresia ca ești vrăjit. Pana la momentul în care am reușit sa ies din muzica învăluitoare, ea era lângă mine. Dar nu mai era acea buburuza roșie, nu. Acum era cea mai frumoasa fata și venise doar pentru mine.
- Vino, avem de mers cale lunga.
- Nu ma așteptam. Credeam ca voi avea de mers singur.
- De la punctul în care ai plecat și pana acum, oamenii ce i-ai lăsat în urma te-au părăsit demult. Nici unul nu a avut curaj sa vadă cât de fragili erau, pana când te-au lăsat sa pleci.
- Pentru ce vii cu mine?
- Ca sa vad cu ochii mei ce tu ai știut de mult.
- Mergem sa vedem...
- ...felinarele albastre.

CONCERT DIRECTIA 5 - 21.08.2010

2010-08-20T16:07:00.000+03:00

Sambata, 21.08.2010 - Ora 21:00 - Strandul Neptun Arad - Concert Directia 5 - Sustinatori ai proiectului Let's Do It Romania!

SdC - Editia XXIV - 2 ani de schimb de carti in Arad!

2010-08-16T13:14:00.000+03:00

Oniros II

2010-07-28T20:49:00.003+03:00

Nu mai vazuse de mult o asemenea seara de iunie. Nu era seara chiar, ci asa pe mijite o dupa masa intunecata. Intotdeauna ii placuse vremea mai racoroasa si se simtea bine in pielea sa pe o vreme ca aceasta. Odata ce spatiile adancite de pe trotuar se umpleau cu apa isi aduse aminte de copilarie cand sarea in ochiurile de apa de pe strada din fata casei sale. Ceea daca ar fi facut acum I s-ar fi parut copilaresc, dar in acelasi timp amuzant. Nu ii placea sa se prosteasca, la varsta pe care o avea déjà se putea spune ca este un membru respectat al societatii. Era tanar, la ai sai 28 de ani inca era tanar. Oricum, avand o slujba careia ii placea la nebunie. Gasea ceva foarte satisfacator in a fi medic. Recunostea ca nu avea aceea chemare la fapte de mare filantropie si caritate catre semeni. Stia ca poate ajuta lumea, dar pe aceasta lume nu te hranesti, nu te imbraci, incalti, speli si te ingrijesti pe tine si familia ta cu ceea ce gasesti pe strada.

Putea sa aleaga altceva, inceputurile sale nu ii permiteau cu foarte mare usurinta in a se educa in un asemenea job destul de scump. Dar acesta ramase visul sau.

In puterea zilei, pe la vremea cand englezii se asezau la ceai, cutreiera orasul pe o ploaie marunta de vara in cautarea unui cadou perfect. Pregatise cadrul oferirii cadoului de mult timp, nu incapea indoiala in privinta faptului ca stia si nu uita data. Despre barbatii si in special despre sotii se circula aceasta conceptie, ca si cum ar uita fiecare zilele de nastere ale sotiilor lor cat si ale odraslelor. El stia ca nu se poate autoinclude sau include in grupul supergeneral si supranumeric al barbatilor “generali”. Evident nu avea grad de general si multi nici nu se puteau apropia de acest grad, dar norocul sau fu’ intalnirea cu un militar de scoala veche dar cu viziune si dreptate in juedcata. Cand terminase medicina, avea déjà experienta in incercari si tatonari sugrumate de lipsa banilor. De accea se hotari in a-si creea excelenta care l-a tinut in randul de varf al universitatii sale. Fusese un student model si era admirat de oamenii care ii placeau, asa ca in momentul in care i-se ivi ocazia de a devein militar nu refuzase. Astfel dupa un an de militarie, curs intensive, iesise ofiter decorat pentru excelenta. Parca incepusera sirul victoriilor pentru el.

Cadoul il lasase intentionat in ultima zi deoarece a avut ceva précis in minte. Stia incotro il indreptau pasii si era pregatit de a parcurge drumul ce I se deschidea in fata.

Love and trolls

2010-07-28T19:33:00.001+03:00

Un fel de leapsa

2010-07-16T19:21:00.002+03:00

Pentru că nu se cuvine a ignora niciodată pe cineva când te abordează, consider maniera cea mai potrivită, unei astfel de provocări, a fi mulţumind şi cu zâmbetul pe buze a vedea ce avem de îndeplinit...
Astfel...

Daca eram o luna, as fi fost …Septembrie
Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost… Vineri
Daca eram o parte a zilei, as fi fost… Apusul
Daca eram un animal marin, as fi fost…Peștele clovn
Daca eram o directie, as fi fost… Nord
Daca eram o virtute, as fi fost… Sinceritate
Daca eram o personalitate istorica, as fi fost : Rudolf al II-lea
Daca eram o planeta, as fi fost… Neptun
Daca eram un lichid, as fi fost… Apă
Daca eram o piatra, as fi fost… piatra slefuită
Daca eram o pasare, as fi fost… Pinguin
Daca eram un tip de vreme, as fi fost… Ninsoare calmă
Daca eram un instrument muzical, as fi fost… Vioara
Daca eram o emotie, as fi fost…Weltschmerz
Daca eram un sunet, as fi fost… ecou de clopot
Daca eram un element, as fi fost… Pământ
Daca eram un cântec, as fi fost… Banana phone
Daca eram un film, as fi fost … Devil`s Advocate
Daca eram un serial, as fi fost… House
Daca eram o carte, a fi fost… Zahir
Daca eram un personaj de fictiune, as fi fost… Merlin
Daca as fi fost un fel de mâncare, as fi fost… Cartofi prăjiti
Daca eram un oras, as fi fost…Helsinki
Daca eram un gust, as fi fost… Acru
Daca eram o culoare, as fi fost… Purpuriu
Daca eram un material, as fi fost… Bumbac
Daca eram un cuvânt, as fi fost… Dorință
Daca eram o parte a corpului, as fi fost…Mâini
Daca eram o expresie a fetei, as fi fost… Trist
Daca eram o materie de scoala, as fi fost… Germana
Daca eram un personaj de desene animate, as fi fost… Homer
Daca eram o forma, as fi fost… Triunghi
Daca eram un numar, as fi fost… 11
Daca eram un mijloc de transport, as fi fost… Tren
Daca eram o haina, as fi fost… Mantie
Ziua cea mai frumoasa: 21 iunie
Cel mai mare obstacol: Banii
Radacina tuturor relelor: Orgoliul
Distractia cea mai placuta: Admirarea
Cea mai mare înfrângere: Timișoara, 2009
Cel mai bun profesor: (mentorii mei) Ramona Faur și Daniela Toth-Ardelean
Prima necesitate: Dragoste
Ceea ce te face cel mai fericit: A fi iubit
Cel mai mare mister: Femeia
Cel mai rau sentiment: Durerea de măsea
Cel mai bun cadou: O îmbrățișare și un gând bun
Lucrul cel mai de valoare: Prietenii adevărați
Calea cea mai rapida: Cea dreaptă
Sentimentul cel mai placut: Zâmbetul celor pe care îi iubesc
Cel mai bun remediu: Un umăr pe care poți plînge, brațele care te protejează de oamenii răi
Forta cea mai puternica: Ura
Persoanele cele mai necesare: Familia
Lucrul cel mai placut dintre toate: A te bucura de frumusețile lumii

Mulțumesc Bianca!

Pentru Anne (kid4ever), Gee, Ralu, Laura, Denisa și tuturor celor ce mă ”citesc”... d( ^ _ ^ )b

Jurnal de Bord LDIR (1) - Traseul 4

2010-07-05T00:13:00.000+03:00

Ceea ce pentru multi din echipa noastra (echipa fara mine :P)a fost la inceputul zilei, o chestie peste care trebuia trecut mai mult sau mai putin din obligatie, a devenit pe sfarsit o aventura demna de tinut minte si o amintire placuta.

Am inceput intr-o caldura infernala la 34°C de la punctul nostru de pornire din Micalaca catre iesirea prin Sannicolaul Mic spre Fantanele-Tisa Noua-Cruceni-Firiteaz, inapoi la Cruceni si de acolo inspre Sagu si inapoi la Arad. O calatorie interesanta, pe drumuri bune pe directii importante si drumuri incredibil de proaste care ne-au dat pe spate, efectiv. Ne-am pierdut echilibrul de cateva ori, am uitat ca avem frane la biciclete sau bicicletele noastre sau indragostit si s-au sarutat...:P. Nici un participant nu a fost ranit in timpul cartarii!;))

Imediat ce am intrat in Cruceni, ne-am adapostit, am incropit un mic picnic si ne-am ferit de ploaia care cadea printr-e frunzele de nuc. Am parcurs distanta ceruta pe traseul dus-intors spre Firiteaz, dar drumul spre Seceani si limita de judet era impracticabil pentru noi mai ales ca vremea era inca innourata si statea sa ploua destul de tare curand. Intorsi la Cruceni, am simtit ce fac romanii nostri intr-o zi de sambata. Barbatii pe la crasma din sat, ma rog crasme, doar e democratie, iar femeile in casa in fata televizorului la "acasa". Si tot aici ne-a prins ploaia din nou, iar norocul nostru a fost statia de autobuz, unde am ramas vreo o ora buna, timp in care ploaia forma mici paraiase pe marginea drumului, iar sub picioarele noastre incet, incet se forma un nou lac. Intorsi pe biciclete in drum spre Sagu, trecut pe langa santierul Autostrazii Arad-Timisoara si ulterior am ajuns la DN 69 deci in ultima noastra etapa din parcurgerea completa a traseului.

Distanta parcursa: 50.17 km

Timp de parcurgere: aprox. 8.5h

Pauze si intreruperi: ~ 2h

Viteza medie de deplasare: 7 km/h

Echipa:

Laura, Denisa, Andrei, Toni si Mihai >me<

Fara vise!

2010-07-02T20:40:00.003+03:00

Lipsa de inspiratie crunta. Revenim cu mistocareala si impresiile noastre despre copii din ziua de azi. Probabil ca din cauza ideilor mele despre lume, respect si cum ar trebui sa fie ea.
Poate sunt considerat de prunci bosorog sau de moda veche, incvechit sau ceva de genul asta. Ceea ce nu imi vine sa cred este imprejurarea de intamplari prin care ajung sa detin o uriasa furie oarba inmagazinata in mine referitor la actiunile mele recente si persoanele implicate care le "inserez" in actiunile mele.
Reactiile pe care eu le consider normale dispar si chiar devin reactive impotriva mea ceea ce mahneste profund, avand in vedere ultimele zile. Am crezut ca va fi bine si ca semnele primite vor fi cele asteptate de mine, dar din cate se pare mi-am pierdut acel dar de a citi oameni.
Un proverb Zen spune: "Durerea nu este decat o piatra pe frunte, iar cel care ti-a pus piatra, nu este decat un inocent".
Uneori speranta moare ultima. In cazul meu ea a murit din fasa. Nu consider acordarea unei a doua sanse unei intentii muribunde. Poate exagerez, poate am noroc, poate o sa ma luminez si o sa imi dau seama ca toate aceste faze aparent inevitabile si permanente nu sunt decat niste halucinatii.
As vrea enorm de mult sa fiu singur. As vrea enorm de mult sa merg pe un camp, sa imi intind o patura si sa admir norii trecuti pe cer. Sa stau in lumina soarelui batand in firul ierbii ce se leagana in cantecul verii.
Nu imi vine sa cred, dar propriul meu vis devine cosmar, soarele pe care il iubesc si il consider cel mai bun lucru din viata mea devine un chip hidos cu par de Gorgona si privire de iti spinteca si ultima farama de inima; o boare ucigatoare venind din Soare catre mine si zicand-umi: Tu esti de vina. De crezi prea mult despre ceea ce de fapt este? De unde ai ajuns sa crezi ca esti ceea ce nu esti? Nu mai incerca si renunta! Nu mai are rost! Chinuie-te! Zdreleste-ti ochii si deplange-ti soarta. Esti esenta lucrurilor in care crezi, iubirea ta nu e fata de ea cin fata de visul tau. Nu spera la indeplinirea viselor tale. TU NU AI VISE. TU NU AI DREPTUL LA VISE. Esti inzestrat cu mediocritate, mila, autocritica si neatractivitate. Esti plictisitor si morbid de insuportabil. Nu incerca sa bati la usa inchisa si ferecata. Chiar daca orice zid cu poarta incuiata are si o fereastra invata sa sa te impinga altii prin ea si nu sa ii impingi tu.
Esti o cauza pierduta. Cel mai bun om de pe acest pamant devine dusmanul tau. Esti paharul spart in cioburi periculoase. Esti oglinda cu 77 de fete si eternul om de sub scara. Asta esti tu. Recunoaste odata pentru totdeauna si fii ceea ce cu adevarat esti. Nu-ti dori lumina lunii pe care nu o meriti sau lumina mea sa nu ti-o iei de buna. Vei devenii mic....foarte mic incat nici cea mai mica raza de a mea sa nu te atinga...vei devenii de o culoare cu care pamantul de va confunda si te va purta in adncuri spre focul de milioane de ani care iti va topii fiinta si iti va purta sufletul in inchisoarea de nepatruns. Vei ajunge in iad, iadul chinurilor cele mai groaznice...nici o posibila descriere nu poate compara realitatea in care vei pieri, pentru ca da esti sortit pieirii.

Intr-o zi sumbra a existentei umilului subsemnat...
Mihai, sarmanul

LET'S DO IT ROMANIA!

2010-06-29T14:00:00.003+03:00

Doar pentru că te muţi cu 2 metri mai departe de o grămadă de gunoi când ieşi la picnic, asta nu înseamnă că mizeria nu mai e acolo. Doar pentru că alegi să te uiţi în altă parte, asta nu înseamnă că în apele râului care îţi alimentează oraşul cu apă potabilă nu plutesc zeci de mii de PET-uri şi pungi. Doar pentru că nu fotografiezi şi munţii de gunoaie când pleci în vacanţă, asta nu înseamnă că ei nu erau acolo.

Ce-ar fi să schimbăm foaia? Ce-ar fi să ne notăm în calendar o dată importantă pentru fiecare dintre noi: aceea în care sute de mii de români au spus ”Stop!” şi şi-au curăţat ţara de PET-uri, pungi şi hârtii lăsate de alţii, purtate de vânt şi apă în cele mai frumoase locuri din România? Nu ne permitem să ne cumpărăm o ţară mai curată, şi nici nu am avea cum, dar putem să o curăţăm noi! Într-o singură zi s-o curăţăm pe toată! Să ne mândrim din ziua următoare că avem o ţară curată, că am scris istorie, că am acţionat împreună măcar pentru o zi!

Copiii tăi te vor întreba dacă ai fost şi tu unul dintre voluntarii „Let’s Do It, Romania!”. O să-i spui că da, că ai fost şi tu unul dintre cei care au schimbat într-o singură zi felul în care arată o ţară, sau că era ceva interesant la TV şi ai stat acasă? Nu rata şansa de a-ţi schimba ţara!

Prin acest proiect ne propunem curăţarea mormanelor de gunoi din arealele naturale ale ţării, într-o singură zi. Mormanele de gunoi pe care le vom identifica şi curăţa în cadrul acestei campanii sunt gunoaiele aruncate de către cetăţeni (fie ei localnici sau turişti) în areale naturale. În mormanele de gunoi nu se includ zonele în care au fost transportate deşeuri cu utilaje şi depozitate sistematic (acestea fiind gropi de gunoi ilegale). Arealele naturale curăţate pot fi atât pe uscat, cât şi pe apă.

Aşa cum au fost organizate acţiunea din Estonia (ţara de origine a iniţiativei, vezi video) în 2008 şi cele din Letonia şi Lituania în 2009, acţiunea din România presupune implicarea cetăţenilor, a autorităţilor locale, a firmelor private, a operatorilor de salubritate, a persoanelor publice şi a mass media pentru a mobiliza populaţia să iasă în ziua stabilită şi să cureţe deşeurile conform planului realizat de către echipă.

În România, ziua de curăţenie naţională va fi pe 25 septembrie 2010.

Ca obiective pe termen lung, proiectul îşi propune responsabilizarea cetăţenilor faţă de mediul înconjurător colaborarea cu autorităţile pentru îmbunătăţirea infrastructurii şi a sistemului de amenzi.

Proiectul “Let’s Do It, Romania!” nu ar putea merge mai departe fără ajutorul voluntarilor care se înscriu pentru a-şi vedea ţara mai curată. Dorim să le mulţumim, în primul rând, celor care s-au înscris pentru cartare, coordonare localăcurăţenia naţională de pe 25 septembrie. Ne-am bucura foarte mult dacă v-aţi implica în proiect, pentru că fiecare voluntar înseamnă un pas înainte pentru “Let’s Do It, Romania!”.

Campania este puternic susţinută de ONG-uri, autorităţi şi mass media, aşa că dorim să îi felicităm pe fiecare dintre aceştia, precum şi pe sponsorii care sprijină proiectul “Let’s Do It, Romania!”. Pe lângă aceştia, dorim să le adresăm mulţumiri speciale şi celor care, din proprie iniţiativă, au dorit să facă ceva mai mult pentru acest proiect şi au ajutat cu ce au putut.

Le mulţumim tuturor celor care susţin “Let’s Do It, Romania!”

In judetul Arad, in perioada sfarsitului de saptamana 3-4 iulie, are loc actiunea de cartare la nivelul zonelor extra-urbane a mormanelor de gunoi amplasate in spatiul natural.
Incurajam participarea tuturor, in special a tinerilor, dar va asteptam cu mic cu mare la ceea ce se doreste cea mai mare actiune de responsabilizare ecologica din Romania.

Curatam Romania de deseuri, intr-o singura zi! 25 septembrie 2010!

Mai multe detalii: www.letsdoitromania.ro
sau echipei coordonatoare la nivel judetean: asociatiaprogresson@gmail.com

Coordonator judetean: I.L. Son

Oniros

2010-06-05T13:15:00.003+03:00

Era o zi minunata, sau cel putin in mintea sa asa ii aparea ziua de de 9 iunie. Chiar daca aceasta zi nu venise inca, el o astepta cu nerabdare stiind ca ceva bun se va intampla. Ca in fiecare dimineata dupa ce se trezi si merse la baie se uita in oglinda. Intoarse capul spre stanga, nimic in neregula, intoarse capul spre dreapta... la fel. Zambise.
Dadu incet drumul la apa si o lasa putin sa curga, apoi cu foarte mare grija de parca apa curgand din robinet avea sa fie ingrozitor de fierbinte, o incerca cu varful degetelor. Nu se incalzise deloc.
Un fior rece ii scutura tot trupul incepand cu ceafa care acum o simtea rece. Mai astepta putin si incercase apa cu degetele din nou, se incalzise putin. Isi facuse mainile caus si arunca apa spre fata. Senzatia era asa de placuta, incat se gandi ce frumos ar fi acum sa isi cufunde intreg corpul intr-o apa, limpede si racoritoare. Dupa ce luase acel prosop rosu primit de la ea si se sterse pe fata, se chiori in oglinda uitandu-se la pleoape.
Ii placeau genele sale, mai lungi si putin curbate. I se pareau singurul lucru delicat de pe intreg corpul sau. Dupa ce inspecta cat de curati ii sunt ochelarii, ii pusese pe nas si revine in camera. Undeva pe noptiera langa batonul de ciocolata si sticla de apa, era un caiet cu copertile negre parca infierate cu niste monograme elaborate. Lua caietul si un pix ce il gasi pe masa si incepu sa isi scrie visul. Umplu vreo doua pagini dupa care puse pixul jos. Nu ii place ca visurile sale au aceleasi personaje.
Se gandi apoi ce avea sa faca in aceasta lunga zi.
Initial vru sa mearga in port sa mai piarda vremea contempland marea si toti oamenii care se bucurau de frumusetea ei. Dar renunta la aceasta idee de curand ce iesise sa vada cum e vremea afara.
O ploaie marunta cufunda orasul adormit intr-un ropot de picaturi fine ce pareau a fi perle ce se spargeau de astfalt. Isi amintise de vremuri mult apuse si ofta incet aproape insesizabil. Vantul adia usor inceputul serii si frunzele maslinilor

Lena

2010-06-03T02:33:00.004+03:00

O fată draguță cu o voce interesantă. Chiar îmi place. Auzind melodia pentru prima oară, m-au atras inflexiunile vocii junei câștigătoare de Eurovision. Nu știusem la data respectivă că melodia câștigase. Dar, sincer îmi plăcu. Cine spune ca melodia e cântată prost sau vocea este proastă este pur și simplu ignorant.

εγώ θα σ 'αγαπώ

2010-05-15T20:13:00.001+03:00

In sfarsit, am auzit pe cineva zicand ca e mandra de mine. Cata bucurie intr-un lucru atat de simplu, dar atat de important. Nu e ceva ce vreau sa aud spunandu-mise zilnic sau vreau un cor de laudatori. E pur si simplu o apreciere inocenta. O apreciere care conteaza mai mult decat orice alta apreciere materiala. Multumesc.

Cafeaua curgea strop cu strop in cana aparatului, parca desprins dintr-o poza decupata din o revista cu stiluri de fite frantuzesti. Neira lua o lingurita cu o codita lunga din paharul colorat care servea pe post de suport pentru tacamuri si se aseza la la masa din bucatarie, aruncandu-se in scaunul masiv care trona cu fata spre usa.
Langa tocul usii, usor in dreapta zarea fereastra imensa a bucatariei, care dadea spre curtea din dreapta casei si de acolo spre strada. Pana nu demult nu putea privii pe fereastra prea departe, ciresul acela batran nu permitea foarte mult vederii, ci mai mult imaginatiei privitorului. Dar acum nu mai era acolo.
Jos pe pamant era un ciot proaspat taiat de o culoare galbena pala, dar care parea atat de vie. Oricum intodeauna perdelele albe cu albastru ale geamului erau trase pana acum, dar astazi ele ramasesera stranse, lasand privirii un loc gol, imens ce nu parea ca se mai termina.

Nu mai lipsise nicodata atat de mult de acasa.

De fapt, pana acum nu mai lipsise niciodata de acasa.

Nu avuse niciodata obiceiul de a pleca cand intalnea un obstacol; ci cand asa ceva aparea Neira intotdeauna gasea o modalitate de a inlatura ori cel putin de a ocoli obstacolulul ce ii statea in cale. Niciodata nu fugise de responsabilitate ;i credea ca nu neaparat calea cea mai usoara este si cea mai buna.
Se uita afara si era absorbita de ganduri incat nu il observa pe Rika intrand in bucatarie si oprind aparatul de cafea. Rika se aseza in fata ei la masa si impnse ceasca Neirai catre ea. Atunci realiza ea ca nu mai este singura in incapaere si ar trebui sa spuna ceva; vroia sa spuna buna dimineata dar parca nu asta trebuia spus.
-Imi pare rau, Rika!
-Apreciez... spuse Rika ducand ceasca de cafea la gura, sorbind din cafeaua fierbinte.
-Stiu ca nu o sa ma poti ierta, dar...
-Nu, Neira. De iertat poti fi iertata, dar sa nu te astepti sa pot uita ce ai facut.
- Imi pare rau, Rika sa stii ca imi pare foarte rau... spunand asta izbucneste in plans si isi cufunda fata in palme.
Rika se ridica usor si o ia in brate, ea isi ingroapa capul in pieptul lui. Rika mangaind-o pe par ii spune:
- Neira iubit-o, sa stii ca nu trebuie sa iti faci griji. Eu voi fi intotdeauna pentru tine, aici, iar casa noastra la fel, sa nu uiti asta. Dar, sa stii ca alta sansa nu mai primesti, iar cand tie iti va fi mai greu eu nu voi mai fii aici sa iti mangai sufletul.

~_~

Tu esti ce nu sunt eu, iar eu sunt tot ce iti doresti :P

2010-05-10T17:11:00.002+03:00

Asculta mai multe audio Muzica

Poate observi

2010-05-07T02:15:00.001+03:00

Da-mi un semn ca-ti pasa...

Sursa imaginii.

~_~

Pentru cele mai bune: Bianca & Ioana

2010-05-05T01:33:00.003+03:00

Asculta mai multe audio Muzica

In ultimul an ati insemnat pentru mine foarte mult. Va multumesc ca ma "indrumati". Va iubesc pe amandoua si va doresc multi ani, cati kilometri de autostrada sunt in Germania, ca autostrazile lu' Boc va baga in spital! :)) aaa, da si sa aveti nevoie si de o lopata pentru bani! ;P

>:D< :* :X :* >:D<
~_~

Unspeakable

2010-04-29T03:38:00.005+03:00

Pasii tai se aud pe piatra scarilor ce urca in casa. Incet, incet usa se deschide lasand inautru o lumina atat de murdara, de la un bec undeva deasupra treptelor. Intrii incet si usor ti se aude rasuflarea. Usa se inchide in urma ta si te descalti, asezandu-ti pantofii undeva langa un bonsai, ce tu l-ai ingrijit intr-un vas micut de portelan. Cu o usurinta fantomatica treci prin casa parca plutind, iti lasi ceasul undeva pe noptiera langa cheile noastre si iti scoti toate bijuterile; mai putin inelul ce-ti l-am oferit nu demult; undeva in colt vezi cum lumina lunii arunca o lumina stranie, albastra pe copertile unei cartii ascunse sub un plic cu monograma, in coltul gurii apare un zambet fragil.
Indreptandu-te spre capatul canapelei unde trantit pe o latura am adormit asteptandu-te vi si ma saruti cu grija sa nu ma trezesti, cu o mana ridici o patura aflata pe un scaun aproape si o arunci peste trupul meu infrigurat cu cealalta impingi fereastra, stiind ca nu suport casa cu toate geamurile inchise, te asezi langa mine si tragi foarte incet patura peste amandoi asteptand trezirea mea.
Brusc simt caldura ta si ma cuibaresc in bratele tale, ma trezesc intrebandu-te:
"-Am stiut ca o sa te intorci."
"-De unde stiai?"
"-Nu stiu, doar asa simteam."
"-Imi pare rau, nu stiu ce imi venii..."
"-Esti iertata! Nu iti fa griji. Ma gandisem, cat de frumos e orasul si eram sigur ca intr-o zi nu vei mai venii"
"- Sa speram ca asta nu se va intampla niciodata"
"-Nu stiu, viitorul tau e in mainile tale, eu doar pot sa iti fiu companion de drum"
In momentele de tacere ce au urmat, te-am vazut luandu-ma de mana si cum mergeai inaintea mea spre camera noastra.
"- Daca mor, stii ce trebuie sa faci, nu?"
"- Hai adormi, nu ma supara!"
"- Nu pot pana nu sunt sigur!"
"- Nu iti fa griji, stiu, Lacrimosa..."
"- Iti multumesc. Te iubesc!"
Asternuturile erau atat de reci, dar deja nu mai aveam putere. Ultimul meu gand, de fapt ultimele tale vorbe, mi-au ramas intiparite si in vis...
"Asa cum ne place noua..."

Daca as fi stiut...

2010-04-28T00:07:00.003+03:00

Ar trebui sa apara pe ambalajele de ciocolata, avertismente similare celor de pe pachetele de tigari; cele de pe produsele de ciocolata ar trebui sa sune cava similar cu: "Consumul de ciocolata nu este un remediu pentru SIR. Consumarea acestora in cantitati peste obisnuita provoca dependenta", iar Yahoo Messenger la instalare ar trbui sa contina urmatorul avertisment: "Expunerea prelungita la dialogul virtual poate provoca destabilizarea relatiilor de prietenie si poate conduce la SIR. Produsul nostru reduce distantele peste 30 de km, dar risca eliminarea oricaror relatii sub aceasta, cat si peste"

*SIR - (acron.), N., sing. Sindromul inimii ranite ;(

What's the blue, that's so blue it is almost black?

2010-04-15T22:00:00.004+03:00

Ai spus, ai facut
Ai zis, ai facut
Nu vrei nu zi
N-ai chef, nu fi
Nu vrei, spune
Nu-ti place, spune
Nu ascunde nimic in lume
Fara mine, doar fapte bune

Nu imi place cand cineva de dragul politetii sau doar din reflex, cand ii rogi ceva sau le propui ceva, spun da. Daca am sunat si am vorbit cu tine si mi-ai spus ca ne vedem, nu vreau sa stau 4 ore pana cand te sun eu si te intreb ce faci... ca sa imi spui ca iti pare rau, dar nu mai ne putem vedea astazi. Cand te intreb ceva, are un scop, pentru ca de obicei tin la parerea ta. Cand te sun in fiecare zi, inseamna ca ma intereseaza cum te simti, inseamna ca ma gandesc ca iti provoaca liniste stiind ca cuiva ii pasa de tine.
Mult timp am asteptat dupa altii, asteptam sa confirme ceea ce eu asteptam, ce imi doream, am dat sanse peste sanse si oportunitati peste oportunitati, am lasat lucruri foarte importante pentru mine pe hold, asteptand raspunsul altora, poate si al tau, nu imi place cand eviti un raspuns clar, eu nu ma supar, nu o sa imi placa cel mai probabil, dar sunt in stare de a ma gandi serios ce vreau de la tine si sa te pastrez ca cel mai de pret prieten al meu. Pentru ca ai fost sincer si nu m-ai tinut in minciuna...sau sinonimul "asteptare".
Daca intr-o zi iti vei da seama ca persoana mea chiar iti lipseste, ori chiar conteaza, suna-ma, scrie-mi, vino la usa mea si te primesc in casa, pentru ca mie imi vei lipsi intodeauna, de aceea va numesc prieteni.
V-am cautat, v-am sunat, v-am scris, acum e randul vostru, intelegeti ce va spun si nu va ganditi la altceva decat ceea ce va zic. Take me as I am, and you will see you gained something very valuable. Si pentru numele divinitatii... vreau sa stiu ce gandesti, vreaus a stiu ce ai vrea sa faci, sa canti, sa iubesti ori sa privesti.
Ai numarul meu, imi cunosti fata, stii unde stau, ai adresa mea, ai telefon, ai mail, ai picioare...arata-mi ca ai si suflet...

Provocari si consideratii tarzii

2010-04-08T02:03:00.000+03:00

Raspund provocarii lansate de Ralu. Problema este urmatoarea: nu stiu ce raspuns sa dau.
Avand in vedere ca nu ma simt prea fericit momentan, nu imi ofera nici o idee la ceea ce ar putea sa ma faca fericit. Poate daca as merge undeva pentru o perioada de timp, poate daca as incepe sa fac ceea ce cred eu ca imi place, poate daca as avea suficient curaj incat sa sa le intreb pe fetele care imi plac daca vor sa iasa cu mine, poate daca m-as apuca de un hobby, poate daca mi-as schimba jobul...
Sunt foarte multe lucruri pe care le-as putea face dar care mi-ar schimba viata. Nu neaparat in bine. Nu stiu de ce si nici nu ma pot gandii la motivul la care de o vreme incoace parca nu ma ma pot bucura de faptul ca am prietenii uimitori, ca imi pot vedea familia, ca sunt sanatos si multe altele.
Bucuria, ma rog rasestele de care ma bucur 'now and then' parca nu imi mai ajung sa imi bucure si sufletul. Nu am mai ras cu lacrimi de foarte mult timp. Nu stiu ce m-ar face acum fericit.
Ii multumesc Ralucai pentru provocare si singurul lucru pe care vreau sa il spun e sa nu se dea batuta. Reanalizeaza tot ceea ce ai facut pana acum dar din perspectiva ta vreo acum cinci ani. Din perspectiva unui outsider. Is there luck to be found somewhere else?
Eu incerc sa fiu mai deschis, mai sincer si mai 'outspoken' cu privire la ceea ce gandesc, dar vad destul de multe ori ca aceste lucruri nu se regasesc in ceea ce m-ar face fericit.
Eu intotdeauna am savurat micile si simplele bucurii ale vietii, de multe ori acele mici bucurii care ma faceau sa ma simt linistit le pareau altora, ceva cu totul straniu... Nu ma intereseaza de ce si cum, aceste mici bucurii au fost intodeauna egoiste. Eu nu ma voi bucura cu adevarat de ceva ce face pe altul fericit, tocmai pentru ca nu ma face pe mine, nu se rasfrange asupra mea.
Daca prietenul meu cel mai bun vine si imi spune ca se insoara evident voi fi bucuros asta pentru ca acest lucru devine pentru mine o simpla bucurie a vietii pentru mine. Este total ipocrit a spune cuiva ca bucuriile sale sunt total ne-egoiste. Asta ar insemna sa sa iti fie sete si sa spui celui care bea apa, ca nu vrei si tu.
Imi este cald si nu imi place, mie imi place cand ma plimb pe mal si adie o briza racoroasa; fericit ma face cand am cu cine sa impartasesc acel sentiment de stare de bine.

test

2010-04-08T01:32:00.002+03:00

demult, de foarte mult chiar cautam
atunci doar asta imi doream
gaseam, pierdeam si tot aveam

ce altii nici nu vor sa stie
eu tot am vrut si a fost sa fie
mergeam adesea impreuna
si tot vroiam sa fie buna

din plin, o vreme am avut
cand s-a putut chiar am avut
dar nu si-acum cand nu am vrut

credeam ca totul va fi bine
ca tot ce spun de noi va tine
dar, eu nu-mi-am adus aminte

demulte ori eram pierdut
lasat, uitat, dar de temut
cand nimeni nu ma cunostea
si totul as fi putut avea

nebuna furtuna,-mi imprastie luna
spre lumea cea noua, spre ziua ce lunga
catre alte zari, catre o dimineata prea lunga
uita-voi de a pururi, ce buna e luna

in case fierbinti
cu suflete-n ceata
ochii tai, de ce plangi?
ma cunosti de-o viata,

tu stii ce-mi doresc
si stii tot ce tin,
o dragoste care
imbata in vin,

vinul de vara cu izul ceresc
sper omul in taina
cu doar eu te iubesc

n-ai fost aproape
da-n sufletul meu
am fost impreuna,
impreuna mereu

am vrut sa ma ascund,
sa nu te iubesc,
in lume sa pleci
sa nu te privesc,

dar viata t-aduce
la mine in gand
mai mult te iubesc
si nu vreau sa pleci

mereu in lumina, etern sa privesc

la fragedul trup,
voiasa lumina
mereu creatorul
a mea sa te tina.

Framantari

2010-04-07T01:33:00.003+03:00

Voi che sapete che cosa e amor,
Donne, vedete, s'io l'ho nel cor,
Donne, vedete, s'io l'ho nel cor.
Quello ch'io provo, vi ridiro,
E per me nuovo capir nol so.
Sento un affetto pien di desir,
Ch'ora e diletto, ch'ora e martir.
Gelo e poi sento l'alma avvampar,
E in un momento torno a gelar.
Ricerco un bene fuori di me,
Non so chi il tiene, non so cos' e.
Sospiro e gemo senza voler,
Palpito e tremo senza saper,
Non trovo pace notte ne di,
Ma pur mi piace languir cosi.
Voi, che sapete che cosa e amor
Donne, vedete, s'io l'ho nel cor,
Donne, vedete, s'io l'ho nel cor,
Donne, vedete, s'io l'ho nel cor.

Pentru 'Gee, 'Denisa, 'Bianca, 'Ioana, Carmina, Anca, Oana si fata de pe strada

2010-03-29T02:29:00.003+03:00

Ceva ce lasa o impresie profunda

POEM...

2010-03-21T23:18:00.002+02:00

ce sa spun...
sunt asemeni unui fir de praf
sunt izolat intr-o fundatura a lumii mele
singur
parasit de toti si toate
exist pe aceasta lume
dar sunt ignorat
uitat
nedorit
urit de toti si toate membrele le simt reci si grele asemeni unor
bucati de plumb. reci si grele
ma afunda spre centrul incolor al non-fiintei universale
cel mai nedorit loc de toti si toate. ignoranta lumii se pravale asupra-mi
asemeni unei avalanse fierbinti
de lava inspumata mirosind a
putregai. putregaiul iad-ului dintii-mi scrasnesc huruind ca pietrele
ce cad in cea mai adanca prapastie
oaselele-mi trosnesc
asemeni unor trunchiuri de copaci
luati de ape negre si urate carnea mi se desprinde in fasii
de pe trup scartaind ca si
o gheara ruginita pe un
perete de diamant asurzind
linistea eterna a lumii mele imi adun ultimile puteri si te strig
ecoul imi razbate in suflet si
imi distruge speranta
speranta ca ma vei scoate de aici
dar nu...
nu... sunt pierdut. cea mai pretioasa
parte a fiintei mele moare
se lasa pe mainile tale
imi las ... ce?
ce las? imi las sufletul
in mainile tale...
ma rog creatorului
sa-mi lase sufletul
sa devina o lacrima ca sa-ti
pot curge din ochi
sa-ti pot
proteja fereastra sufletului
de acel fir de praf
sa fiu o lacrima ca sa poata fi revarsat
pe obraji tai ca sa ii pot
saruta
sa ajunga sufletul meu
ca a ta lacrima pe
buzele tale sa
te pot saruta
pentru ultima si
singura
data. adio...
Te iubesc...
Adio.

O fata cu suflet bun sau o fata "buna... la un blog ca si acesta poti obtine mai mult de 1000 de raspunsuri, dar raspunsul este intotdeauna invariabil. o categorie de baieti vor fetele serafice cu aspect de inger si suflet la fel, altii vor femeile fatale, vor motive ca sa fie laudati si ei "ce gagica si-au tras", (fara sa isi dea seama), altii spun ca subiectul nu se discuta. categoria celor care vor un suflet frumos, indiferent de aspect contine foarte putine persoane incat ca si in fizica este"un punct neglijabil".
o opinie personala este o fata eleganta, finutza si inteligenta. inca nu am intalnit o fata care sa ma bage in buzunar. doar cum spunea cineva mai devreme "curve" .
Toata lumea trebuie sa recunoasca ca isi doreste o femeie perfecta....din pacate o femeie care nu exista (nu ca ar exista barbati) femeia perfecta pentru foarte multi ar fi cea cu un corp superb, sa se mataie tot timpul pe langa barbat si sa il venereze ca si cum ar fi singurul de pe pamant, desteapta atat ca sa stie sa manance bea, doarma, respire, parfumeze, machieze s.a.m.d in domeniul frumusetii. sa nu faca riduri niciodata si sa nu se ingrase mi mult de 50 de kg.
dar totusi sunt altii care vor alaturi o mamica, altii vor o artista, alti vor o muza.
eu vreau o fata frumoasa dar nu decupata din pictorialele fhm sau playboy, frumoasa cu frumusetea ei. o frumusete serafica de inger care i-se pare atragatoare unui numar mic de persoane. o fata frumoasa in gratia ei, in miscare, in mana care o ridica cate soare, in pasul cu care stabate iarba verde din parcul plin cu flori, o frumusete a trupului si a sufletului deopotriva. gleznele ei dezgolite vor fi mai valoroase pentru mine decat orice pictura celebra, gatul ei delicat si alb nu ar putea fi atins de nimeni pentru a nu-i strica puritatea. zambetul de inger ar raspandi voiosie si bucurie in intreaga lume. dansul ei de nimfa ar trezi la viata orice inima amortita de suferinta si amagire. dar toate astea ar fi posibile daca ar fi indragostita... de cine trebuie si cine ii ofera tot, cineva loial si iubitor.
eu am gasit-o dar... poate teama de a fi parasita a impins-o la renegarea relatiei. a ales suferinta insasi provocata de ea. crede ca eu am mintit. crede ca tot ceea ce am zis am spus-o s ii aduc ei zambetul pe buze.
nu scriu asta ca sa impresionez absolut pe nimeni, dar acum mi-am readus aminte

p.s inca un la multi ani!

Astazi e o zi trista!

2010-03-20T23:48:00.001+02:00

M-am emotionat degeaba in ultima saptamana crezand ca voi schimba ceva in viata mea, punand capat unui episod, dar m-am inselat foarte tare.
Astazi dintr-e toate zilele a fost ce mai amagitoare zi din ultimii doi ani. Ceea ce incepuse a fi o zi cu soare si chef de viata enorm s-a tranformat in una din cele mai urate zile posibile >:P. Mi-am calcat pe suflet pe la amiaza, in cursul dupa amiezei m-am injosit intr-un hal far' de pereche, iar acum seara sunt dezamagit profund.

'It was almost to good to be true...'

Marea Curatenie

2010-03-19T17:29:00.002+02:00

Dragi prieteni, am inceput Marea Curatenie…

Asociatia ProgressOn va indeamna sa va inarmati cu maturi, carpe, lavete si multa multa rabdare!!! Desi vremea nu ne permite noi am inceput curatenia de primavara, nelipsita curatenie de primavara!

Incepand cu 15 martie 2010, va invitam sa scapati de tot ce nu mai aveti nevoie prin casa, tot ce va sta in cale si credeti ca altora le-ar fi de folos, haine, pantofi, jucarii si foarte important tot ceea ce aveti in plus prin camara/ bucatarie/ casa.
Pastele se apropie si ne-am gandit sa grabim primavara, sa ne apucam de treaba…sa ne apucam de MAREA CURATENIE. Avem dulapurile pline de haine, unele vechi, altele mici, pantofi care dintr-un motiv sau altul nu ne mai plac sau nu ii mai purtam, cani “singure” si farfurii la fel, caiete, creioane, pixuri si carioci, in principiu tot, adica orice e in plus prin casa. Fiind sezonul in care ne innoim, voluntarii si noi, membrii asociatiei ProgressOn, am decis sa organizam cateva sesiuni de strangere de bunuri din cele mai diverse (de la obiecte de stricta necesitate pana la produse alimentare de baza) pe care o sa le donam unor centre de tip familial cat si unor familii nevoiase din judetul Arad.
Asa ca va asteptam cu mic, cu mare sa participati, sa putem oferi celor care au multa nevoie de ajutorul, atentia si de grija noastra, un inceput de primavara cald si insorit.

Colectarea de bunuri o facem noi personal, dumneavoastra trebuie doar sa ne anuntati:

• printr-un comment pe blogul asociatiei
• pe mailul asociatiei: asociatiaprogresson@gmail.com
• un mesaj pe facebook: Progress On Assoc
• la tel: 0740700961

Noi va stam la dispozitie in perioada 15 – 30 martie, iar in 31 martie va invitam alaturi de noi sa cunoasteti copii pentru care depunem atatea eforturi.

Mai multe informatii si detalii la noi pe blog.
Spor la curatenie!!!

Asociatia ProgressOn

A Boom Boom Ba

2010-03-15T21:55:00.000+02:00

Can you hear my heart beat in this hurt
Do you know that behind of this hurt
Lies the deep desire can you love hey
Make a wonderful love if I may

Video aici.

CONCERT FLEX 13 MARTIE 2010

2010-03-13T16:21:00.000+02:00

FLEX, 13 MARTIE 2010, ORA 22:00

Vorbe de duh

2010-03-10T19:29:00.000+02:00

Ieri descopeream.

Mereu am incercat sa aflu sensurile ascunse ale lucrurilor. Meru am incercat sa inlatur aura de mister din jurul oricarui lucru, oricarei persoane, oricarei carte, film, salut, zambet, lacrima…

De fiecare data cand cineva imi oferea o bucata de informatie eu vroiam sa o am pe toata si astfel ma ambitionam cu adevarat a cauta sensurile ascunse ale lumii. Cand o frunza cadea de pe o ramura vroiam sa stiu de ce. Daca un fulg de zapada era mai mare decat unul mai rece vroiam sa stiu de ce ! De fiecare data cand am ales sa ma uit la soare imaginandu-mi ca undeva in spatele soarelui se ascunde un secret care asteapta sa fie descoperit am stiut ca sunt cu un pas inaintea lumii. Asa simteam.

Astazi ascund.

Vreau sa aflu secrete cat mai tenebroase si cat mai intunecate si sa le pastrez. Ador misterul si toata negura lipsita de culoare care il inconjoara permanent. Am fost o lumina dar astazi sunt o farama de intuneric care doreste sa razbeasca spre centrul sau, spre cele mai ascunse secrete care fac lumea sa fie un loc magic. Nu inteleg cifrele ascunse in exercitii si ecuatii dar inteleg cifrele ascunse in simbolurile firii, in simbolurile mintii si in simboluriile naturii permanent vie. Privesc moarea prin ochii unei litere. Vad moartea ca un numar. Vad moartea ca foarte multe numere. Dumnezeu e Cuvantul si Cuvantul este Dumnezeu. In zadar cautam sa demonstram o idee daca acea idee nu e perfecta. Traim o copie. Nu suntem originali. Suntem produsul hazardului la un nivel aflat dincolo de intelegerea noastra.

Ziua de maine nu exista !

Traim intr-o lume in care timpul si vremurile se repeta dar nu ne dam noi seama. Nu avem viitor cum nu avem nici trecut. Suntem prezenti intr-o sclavie initiata si respectata chiar de catre noi. Suntem parasiti intr-un colt de univers infim. Gazduim in sufletele noastre universe imense de visuri, emotii, sori de bucurie, planete de dezamagiri si luni de iubire. Stelele pasiunii se rasfrang incet incet asupra noastra distrugandu-ne incet. Vorbim corect dar fara sens. Nu scriem corect dar intelegem totul. Ne hranim cu idei si cu fructe. Fructe cu gust amar cand ni se zambeste si zambetul se indeparteaza iar noi am pierdut ocazia de a gusta acel zambet. Vorbim cu frenezie despre amor, pasiune si motaim. Nu suntem capabili de a oferi incredere si de a ne bucura de pielea celuilat. Nu iubim lucrurile simple care ne fac cu adevarat fericiti. Nu mai stim sa apreciem onest si pur o forma. Pervertim frumusetea unui corp angelic pentru a ne satisface dorintele bolnave de pasiune. Alungam de langa noi prin LINISTE cei ce ne iubesc si acceptam sa fim respinsi. Nu folosim vorbe mari dar suntem oameni. Folosim vorbe mari si goale, dezbracate de sens si de suflare. Folosim moartea. Cliseele ne fac viata mult mai usoara. Dau sange pe fericire. Dau sanatate pe dragoste. Ma dau pentru tine. Nu te iubesc pentru ca nu ma iubesti. Ne iubim cand amandoi plangem. Te iubesc cand razi. Ma iubesti cand te privesc. Privind la lumina albastruie ce mi se rasfrange peste crestet imid au seama ca e noapte. Incep chinurile ideilor.

Pasesc in furtuna de vise cu inima franta. E lumina. E liniste. E cald. E bine.

Sunt in trecutul idilic al lunilor trecute. Retraiesc clipa mortii mele. Dar te iubesc.

Vorbesc cu tine. Ma iubesti? Eu da. Nu iti inteleg cuvintele. Te pierd.

Ahh, e dimineata...

Celor care cred că lumea asta cu iubire va scăpa...

2010-02-16T10:20:00.001+02:00

Eu le spun că se înșeală amarnic...
Poate a trecut prea mult timp, prea multă apă a spălat păcatele lumii și nu mai știu... sigur nu mai știu...

Moartea consacrează arta și prin ea artistul ajunge unul desăvârșit.

יוחנן מיכאל

2010-02-14T04:19:00.007+02:00

poate, poate intr-o zi, totul va fi bine....
sunt foarte bolnav. starea mea s-a inrautatit ata de tare incat nu imi vine sa cred dar trebuie sa o spun:
sunt pe moarte.
De ce? pentru că voi muri de dor.
Voi muri de dorul oamenilor cu care odinioară ourtam discuții inteligente; de dorul fetelor care ajung să iubească și altceva decât metrosexualii cu probleme de garderobă sau indivizi libidinoși cu portofeluț gros și mașina la scară; de băieții cu care mai puteam ieșii și eu seara prin oraș dar care acum și-au tras prietene care vor sa fie doar după fundul lor. Mi-e dor de normalitate. Mi-e deosebit de dor de Oana, de Gabi, de Denisa, de Crina foarte tare, de Cristina care să mă sprijine pe bune.
Mi-e dor de teatru. Foarte foarte mult. DAR NU AM CU CINE SA MA DUC.
Caut de mult o persoană.... Ca și în povestea Anastasiei....multe speranțe dar care nu indeplinesc pretențiile....Oare de ce?

Sursa imaginii

Dansul TiA - Predeal, 3-7 februarie

2010-02-10T19:33:00.000+02:00

Vezi mai multe video din Evenimente

Vezi mai multe video din Evenimente

New Age

2010-02-09T00:28:00.003+02:00

Pe la americani parca circula ideea de fiecare om trece prin anumite faze pe tot parcursul vieții sale. Într-o anumita măsură sunt de acord. Dar, nu acesta e scopul postării.
Gândindu-ma acum câteva zile, foarte intens, la o melodie care sa nu o fi ascultat de mult, dar care dacă o ascult sa ma poată binedispune, am dat peste "Summer Wine". Melodia cantata inițial de Lee Hazelwood și Nancy Sinatra, dar care in interpretarea mai noua a Nataliei Avelon și a lui Ville Valo parca suna mai bine.

Ascultând melodia mi-am dat seama ca de fapt, nu pentru binedispunere cautam melodia, ci pentru mesaj. Ma simțisem foarte bine in pielea mea in ziua respectiva si cautam ceva mai presus de mine care sa îmi dea plus de avânt. Nu știu cu siguranță, dacă melodia este fericit aleasa, dar nici nu constituie principala mea îngrijorare.
Citind postul zici: "Bine, bine - dar ce-i cu introducerea aceia. Nu are absolut nici o legătură." Pai, cam are. Are deoarece când ma gândisem la melodie aveam in minte toate trupele care mai au câteva melodii bune. HIM a constituit pentru mine o mini"faza" tipic americăneasca. Pe vremea când încă jucam teatru, iar toți colegii mei erau "rock-eri". Astăzi ascult asta:

Noi suntem aceia din mijlocul focului, căci fără noi focul nu ar avea culoare, căldura și nici măcar lumină! Pentru că lumea a început prin noi și prin noi se va săvârși.

Experienta TiA Jurnal de bord - Nr.1

2010-02-07T01:58:00.007+02:00

Locatie: Undeva intr-un colt de Europa in tara numita Romania, la o altitudine ametitoare fata de Marea cea Mare exista un loc numit Predeal. Acolo se spune ca se aduna cei mai buni si petrec pana in noapte dupa o zi incarcata cu idei de proiecte pentru ceilalti.
De marti si pana duminica am trait ce nu am avut ocazia in 3 ani de voluntariat si implicare pe proiectele de tineret. Am cunoscut o gramada de oameni cu potential imens, oameni care ar putea aduce Romania afara din noroiul in care suntem tarati. Acestia sunt toti prietenii nostri care au participat la Cursul de scriere proiecte in contextul programului Tineret in Actiune, mai specific sub-actiunea 1.1 Schimburi de Tineri, Actiunea 2 Serviciul European de Voluntariat cat si sub-activitatea 1.3 - Proiecte pentru democrație participativa și 5.1. – Întâlniri ale tinerilor cu responsabilii politicilor de tineret
Am avut un grup de milioane, formatori de 5***** si colegi de actiune fantastici. Aici am avut norocul de a le intalni pe Gee si Dana, pe Paul si multi altii... Toti demni de laudati, dar am fost totusi 70...:D
Gee e foarte speciala, ilustreaza speranta noastra a tuturor la ce ar trebui cei mai tineri ca noi sa faca, sa ii intereseze si sa iubeasca. Un OM mic, plin de energie, de respect si haz. E imposibil sa nu o indragesti...IMPOSIBIL!
Dana e fantastica. E o energie si un spirit coplesitor. Reuseste sa captiveze, sa surprinda si sa te lase efectiv tampit. Are o voce care te calmeaza si e in stare sa te faca din "jeleu" doar "unduindu-se" cum trebuie =)). Are idei cu sacul, inspiratie cu basculanta si mai ales entuziasm cat Tampa.
Paul e special. E un individ cu o putere de captivare imensa, iti atrage atentia si e in stare sa te tina in scaun si trei zile daca il lasi sa spune ce are pe suflet. Are foarte multe idei si o putere de actiune catre scopuri nobile, foarte mare. Foarte putini din acestia se mai gasesc pe la noi. Dar nu e nici o problema, intotdeauna putem evada pe planeta Megee unde toti locuiesc in Centrul Inimii si
...nu au lideri sau stpani,
nici primari, dar, chiar nici caini...
Fara rele si minciuni
Doar ei oameni, toti mai buni

Zilele acestea nu ilustreaza altceva decat, Viata nu ne ascunde nimic, ne scoate in cale oamenii de care avem nevoie doar atunci cand e neaparat nevoie, atunci intoarcem toate visele, dorintele si ravnirile catre orizonturi mult mai largi si mult mai noi...

Nota: Imaginea este contributia unui user Deviantart!

Schimb de Carti Editia XX - Prima intalnire din 2010

2010-01-23T22:32:00.001+02:00

Peer Gynt Suite No. 1, Op. 46 "Morning Mood" de Edvard Grieg
Asculta mai multe audio Muzica

Apel curs scriere proiecte TiA - YiA

2010-01-18T03:20:00.001+02:00

Daca sunteți interesați sa candidați in cadrul Programului Tineret in Acțiune, va invitam la cursurile de formare “Scriere de proiecte in context Tineret in Acțiune” pentru următoarele acțiuni:

1.1- Schimburi de tineri – Modulul 1
1.3-Proiecte pentru democrație participativa și 5.1. – Întâlniri ale tinerilor cu responsabilii politicilor de tineret – Modulul 2
2 – Serviciul European de Voluntariat – Modulul 3

Organizator: ANPCDEFP prin Programul Tineret in actiune
Perioada: 03 - 07 februarie 2010
Locația: Predeal
Număr de locuri: 45; 15 locuri pe fiecare modul

Pot candida:
Persoane din organizații nonguvernamentale (coordonatori de proiecte, membri in echipa de proiect, persoane resurse etc) implicate in lucrul cu tinerii
Reprezentanți ai instituțiilor publice implicate nemijlocit in lucrul cu tinerii
Reprezentanți ai școlilor Speciale pentru tineri cu dizabilitati
Persoane implicate in activități de tineret

Condiții de participare si procedura de selecție:

Formularul de candidatura completat integral va fi trimis pana la data de 22 ianuarie (ora 24.00)

Costurile de cazare, masa și transport sunt acoperite de ANPCDEFP.
Mai multe detalii, pe forumul Agenției Naționale.

Filmul activitatilor de Craciun

2010-01-09T22:59:00.000+02:00

Craciunul lor in mainile tale
Vezi mai multe video din Evenimente

λόγο να

2010-01-08T04:28:00.002+02:00

Happy New Year

2009-12-31T19:33:00.001+02:00

Auld Lang Syne (Instrumental)
Asculta mai multe audio Muzica
Happy New Year! La Multi Ani 2010!

My Christmas Adress

2009-12-25T15:43:00.001+02:00

Nu avem nevoie de texte complicate și de urări elaborate, ceea ce avem nevoie este adevăr in cuvânt și bunătate in suflet.
Dorindu-va tuturor un Crăciun Fericit și un An Nou plin de bucurii.

Честита Коледа! / Veselé vánoce! / Glaedelig Jul! / Vrolijk Kerstfeest! / Merry Christmas! / Roomsaid Joulu Puhi! / Hauskaa Joulua! / Joyeux Noel! / Fröhe Weihnachten! / Καλα Ψηριστοθγενα! / Kellemes Karacsonyi unnepeket! / Nodlaig mhaith chugnat! / Buon Natale! / Priecigus Ziemassvetkus! / Linksmu Kaledu! / Il-Milied It-tajjeb! / Boze Narodzenie! / Feliz Natal! / Crăciun Fericit! / Vesele vianoce! / Sretan Bozice! / Feliz Navidad! / God Jul!

Andrea Bocelli - Angels we have heard on high aka Gloria in Excelsis Deo
Asculta mai multe audio Muzica

Prafuit...

2009-12-18T21:28:00.000+02:00

Nu am mai scris mai nimic de vreo un an de zile. Chiar că am devenit foarte secătuit de orice sentiment creator posibil, poate pentru că nu am mai fost atras deloc în zona plăcerii de durată. După ce am fost înstrăinat de ceea ce însemna pentru mine normal pentru 4 ani de zile și ceea ce eu consideram cel mai bun pentru mine pentru ultimii doi ani. De când am plecat din acel mediu în care o puteam vedea am devenit mai rece, insensibil și mai comun.

Nu mai am timp să fac ceea ce îmi place, singurele momente în care simt cu adevărat că nu mă leagă absolut nimic de ceva fix. Nu mai merg la teatru, nu mai ies cu nimeni în oraș, stric o grămadă de bani pe o grămadă de tâmpenii, chiar dacă sunt conștient de ceea ce fac. Tânjesc după zilele în care aveam... adică eram asigurat în privința celei mai mari temeri pe care o pot avea; frica din nou reușește sa îmi acapareze și mai mult rațiunea și inima. În curând va ajunge la punctul în care nu ma voi putea împotrivi și voi trai cu aceasta frica constant ca o umbra indezirabila care te coșcovează și iți pune o greutate imensă în cârcă și te face sa suferi detașându-te de lucrurile frumoase și frumos de simple ale vieții mele.

Muzica nu îmi mai provoaca aceiași plăcere ca altădată... Ascult melodiile care odinioară ma făceau sa tremur din toate încheieturile și să mă cutremure pana în străfundul sufletului, dar acum ascult sunetele care devin o înșiruire de zgomote atent puse împreună încât să dea iluzia de muzica, sunete goale de conținut și emoție. Aștept cu nerăbdare o veste buna, un zâmbet, o raza de lumina în noaptea care ma înconjoară din toate pârtiile. Sunt obosit, dorm foarte mult și foarte prost, pot număra pe degete nopțile în care am visat în acest ultim an. Vreau cu disperare să am o fărâmă de noroc, sa plec undeva, să întâlnesc pe cineva, ca sa pot cunoaște și să mă cunoască și sa ne putem înțelege și să punem împreună bazele unei noi relații mai strânse. As vrea sa merg in Germania din nou, as vrea sa ajung in Turcia, aș vrea să iau pe cineva din România cu mine; încerc cu nerăbdare să fac o grămadă de lucruri deodată, îmi fac zeci de planuri în același timp pe care nu știu dacă le pot duce la îndeplinire. Apuc câte o șansă de un colt și mă țin de ea pana când îmi dau seama că, de fapt nu acesta e trenul în care vreau sa fiu pasager pentru restul vieții mele.

Ma enervez când vad lipsa de bun simț a oamenilor cu care am de a face, dacă as putea m-aș face mai roșu decât fierul încins când ma enervez la lipsa de obraz, nesimțirea fantastică și tupeul unora. Ma enervează la culme impasibilitatea unora, dezinteresul altora, pretențiile altora și prostia tuturor cel mai tare. Nu sunt cel mai verde bob de mazăre, dar măcar cred că mă comport normal și pretențiile mele referitor la lume sunt cele potrivite; ca o ființă imperfectă ce sunt ajung de multe ori să trag concluzii greșite ceea ce nu mă disculpă sau mă avantajează în nici un fel.

Mai demult eram in holul teatrului și Angi îmi spunea ca prin intermediul scrisului mai eliberează tensiune, eu cred ca ma încălzesc, aprind mai tare; simt sângele care începe să îmi clocotească când mă gândesc la ce s-a întâmplat recent. Ma gândesc la tot ceea ce îmi apare in fata și ma gândesc mult și aproape la toate opțiunile care îmi trec prin minte, in speranța găsirii unui înțeles ascuns mie pe care nefiind înzestrat cu carisma ori persuasiune nu apuc sa îl aflu de la oameni direct. Poate nu inspir încredere, poate inspir infatuare, poate inspir distanta, nu știu; aud fel de fel de aprecieri și de comentarii. Aud și vad doua fete total diferite la toata lumea.
Aștept foarte nerăbdător să îmi cada în poala mărul proverbial, crezând că prin simpla pomenire in gând a comenzii mele de îndeplinire a celor mai arzătoare dorințe acestea se vor împlinii; de multe ori stau și ma gândesc: Oare alții cum o fac? De ce pentru alții e asa de ușor? De ce eu trebuie sa ma raliez automat celor fără șanse de reușita sau celor cu orientare proasta? De multe ori persoanele de care am fost atras erau mai mult sau mai puțin interzise. Sau dacă nu interzise ori luate, cel mult „nepotrivite” pentru mine, ori cel puțin asa erau catalogate de către alții pentru mine.

A. a fost cea care mi-a intors lumea invers si m-a luat prin surprindere. Sunt sigur ca pe ea nu o voi uita niciodata. Absolut niciodata. Ar fi imposibil sa uit, cred ca tot ceea ce s-a intamplat in clasa a XI-a voi tine cel mai bine minte din toti cei 4 ani de liceu. Oare de ce? Adica ea a fost la respectivul moment ceea de ce aveam eu nevoie; sunt sigur ca am facut greseli enorme, ca orice persoana fara experienta, sunt sigur ca daca as fi reusit sa imi mentin valorile pe care mi le-am propus si daca as fi vrut si dorit cu adevarat lucruruile pe care le-am dorit s-ar fi indeplinit, dar eu eram atat de speriat sa nu o pierd incat am fost atat de defensiv si atat de grijuliu incat sa nu o supar incat am esuat lamentabil, evident de frica sa nu fiu din nou singur. Sunt sigur ca cineva ar intreba oare de ce am facut toate acestea? Rapunsul este foarte simplu: Pentru ca am inteles-o foarte bine si ne-am inteles reciproc. Ceea cu ce ea nu era de acord si eu o fortam sa le schimbe dupa cum vreau eu si in momentul in care opunea rezistenta si eu cedam au fost acele mici taieturi care pana la urma ne-au dezlegat unul de altul. Reusea sa ma faca sa ma simt bine in pielea mea. Cred ca si eu reuseam la fel. Imi place sa ma gandesc ca am fost o experienta placuta in viata ei si de asemenea memorabila. Ah ce frumos ar fi. Dar din pacate nu vreau sa o deranjez si sa reusesc sa o indepartez si mai tare decat este acum. Tin foarte tare la ea si la o posibila prietenie care ar putea fi tesuta intre noi. Mi-ar placea asta foarte mult... chiar daca am fi doar prieteni.

B. Ea este ceva special. Ea imi da curaj. Ea mi-a dat curaj. Imi e foarte tare ciuda ca nu reusesc sa ma apropii de ea mai mult. Sunt sigur ca unele din conversatiile noastre au stricat atmosfera dintr-e noi. Ea este ceva special. Ma repet tocmai pentru a putea ilustra cea ce inseamna pentru mine. Ea e acea comoara dupa care ai plange 1000 de ani daca ai pierde-o. Poate pare mult, dar nu e asa; din fragilitatea ei aparenta sunt sigur ca isi extrage o tarie fenomenala. Nu am intalnit-o atat de mult incat sa imi dau seama foarte tare dar sunt sigur ca nu ma pot insela chiar asa de tare. Am vazu-to nu odata si stiu un lucru de care sunt foarte sigur: Este foarte frumoasa! Foarte chiar daca ea neaga uneori acest lucru. Este frumoasa, se imbraca frumos si stiu cu siguranta ca are acea crestere de care multi duc lipsa.Chiar si eu. De fiecare data cand o vad ma bucur ca ma recunoaste si nu ii e rusine sa ma recunoasca pe strada. Ea este papusa care a prins viata si a fermecat copilul care a vazut-o in vitrina magazinului de jucarii in ajunul Craciunului cand lacrimile i-se scurgeau din ochi pentru ca din nou este singur si nu are cu cine sa isi imiparta bucuria si iubirea pe care o simtea de fiecare data cand auzea un colind in fundal cantat de mai multe voci si cand admira fulgii de zapada in cadere. Si in acea seara in acel tramvai norocos, cat si in acea masa de oameni ca si la scoala din parc dealtfel era absolut superba si parea atat de delicata si firava ca un mic bibelou gata, gata sa fie scapat. Ea este pentru mine papusa care s-a trezit la viata, doar pentru mine.

In ceea ce o priveste pe C. Ea nu a fost decat aceea care prin atitudine si copilarosenie reuseste sa atraga atentia si te face sa o placi. Persoanele ca mine pot fi usor de fermecat de carisma ei. Ma gandesc oare cum se inteleg? Ea a fost sincer cea mai mare bataie de cap. De ce? Nu odata am avut antagonisme cu ea si fluctuatii de opinii care exasperant treceau dintr-o sfera in alta cu o usurinta remarcabila. Avea ea un joc actoricesc foarte bine definit si poate de aceea s-a hotarat sa ni se alture. S-a vazut oricum din prima zi ca va fi ceva demn de luat in seama. Sunt surprins de faptul ca astazi la aproape 2 ani dupa ce nu prea mai avem tangente, am reusit sa ramanem in legatura si chiar mai mult de atat sa fim destul de apropiati ca si in vremurile cand ne vedeam aproape zilnic, chiar daca in ziua de astazi, daca ne vedem de 12 ori pe an chiar e ceva. Sunt surprins ca in ultimi doi ani am fost la ziua ei. Sunt surprins ca in ultimi 2 ani am luat parte la mai multe evenimente impreuna... sunt foarte surprins chiar. Oare cum va fi anul acesta? Sunt foarte curios sa aflu. Totu;i sunt foarte bucuros ca am reusit sa o desprind din sfera mea romantica la timpul potrivit.

Ei bine, D. D. va ramane pentru mine o fascinatie totala. Am reusit sa aflu mai multe lucruri despre ea din mai multe locuri. Am reusit sa fiu perspicace si sa ii ofer de Florii o mica atentie din partea mea, chiar daca nu am fost prezent. Efectiv devin imobil si tampit in prezenta ei. E foarte frumoasa, arata foarte bine si sunt sigur ca e si mai atractiva. Toutusi are acel aspect de persoana superficiala si rece care dimpotriva, in loc sa ma tina deoparte ma atrage. Ea este persoana careia ii duc dorul, dar pot trai fara. Insa in momentul in care o am in fata imi vine sa sar pe ea sa o iau in brate si sa o sarut si sa nu o mai las niciodata sa plece. Ea va ramane mai mult sau mai putin pentru mine o adevarata enigma. Imi place asa. Mi-ar fi placut sa fie o enigma mai apropiata, dar din pacate nu prevad nimic in aceasta directie. Ea cred ca va fi o cunostinta care ma voi bucura intotdeauna sa o prezint si altora si cu care ma voi mandri deasemenea. De fiecare data cand apare o promotie noua in real, sper din tot suflteul meu sa o revad si poate de data asta sa apucam si sa vorbim mai mult si sa ne cunoastem mai bine, poate cine stie avem foarte multe lucruri in comun si poate ne dam seama ca suntem ce fiecare cauta de mult timp deja...

Undeva, candva, cineva (1)

2009-12-17T21:05:00.008+02:00

Pe o planeta fără continente, pe continentul fără țări, în țara fără orașe, în orașul fără străzi, pe strada fără case acolo sunt eu. Stau la balconul negru și maiestuos, negru în bătaia vântului cu hainele fluturându-mi asemeni steagurilor pătate de sânge de pe câmpul de bătălie. În privire-mi se citește întunericul și ploaia, tristețea și plânsetul generațiilor de mult.

În ziua înfășurată în ceață se ascund izuri și sunete purtate de firele de aer rece ce adie la tâmplă vorbindu-mi și cântând-mi la ureche. Vocea mă coboară spre treptele către șemineul care duduie viguros aducând o lumină portocalie casei mele, de pe strada fără case. Într-un colț fără de lumină se ascunde în paloarea pielii sale, profită de inteligența sa și face uz de farmecul său nelăsându-mi vre-un gând mie, ea apărând în toate. Vocea mă duce afară, sub lumina lividă a felinarelor, prezența mea trece așa de ușor pe pietrele ce la fiecare ploaie aruncă zgomote infernale în aer cu căderea fiecărui strop; pașii mă îndreaptă către alei înguste, locuințe cu oameni înspăimântați... oameni ca și mine. Și ei au Vocea lor poate nu o au ca și mine în aceiași casă și nu o iubesc ca și mine. Nu toți își cunosc Vocea...

Grief and Sorrow
Asculta mai multe audio Animatie

Whaaaa

2009-12-13T16:51:00.006+02:00

Nu am mai scris de mult, nu că ar fi foarte mult - comparativ cu alte posturi -. În sfârșit, în orașul meu plin de oameni frumoși, păziți-vă ca vine vestea: A NINS.

În secunda în care am ajuns afară: Whaaaa... Ce fruumos...! Nu știu de ce, dar pentru mine zăpada, adică ninsoarea efectiv a devenit un element atât de încărcat, atât de plin de simboluri și eufemisme. Nu mai consider de mult ninsoarea sinonimă cu iarna, este ceva distinct, un cadou din partea cuiva deasupra noastră. Oricum este un cadou pentru mine precum și pentru restul lumii... Hai să fim sinceri, cine nu se bucura de zăpadă de Crăciun?

Fulgii de nea opresc timpul în loc. Te opresc în loc, te lasă câteva momente când observi că ceva cade din cer..., îți ridici privirea și observi fulgii care îți cad pe fularul ce îți îmbrățișează gâtul, pe brațele tale topindu-se după câteva secunde, observi acel fulg care parcă dansează pe adierile aerului rece, hipnotizându-te lăsându-te purtat printr-o cascadă de amintiri și trăiri, toate într-o fracțiune de secundă și se duc odată cu rafala care spulberă fulgul tău și îl trimite în învălmășeala celorlalți.

Cel mai frumos lucru este să te plimbi cu sufletul tău pereche ținându-vă de mână prin ninsoare, la lumina felinarelor din parc; chiar și prin mânușile că vă protejează mâinile de frigul iernii poți simți căldura iubitei/iubitului tău pe măsura ce ninsoarea vă învăluie și fulgii vă cad pe obraji, colorându-i într-un roșu plin de viață.

Mi-e dor de zilele bune, în care mă bucuram de trei mai tare de zăpada... acum mă bucur cred că doar pe un sfert. Undeva, după vântul care îmi răvășește fulgul ce m-a hipnotizat, mă pierd în gânduri reci fără fulgi de nea. Dar ies la lumină și voi intra la căldură; ce frumoasă e zăpada!

Zăpada ce cade și va cădea este cadoul meu de la Moș Crăciun pentru anumite persoane foarte importante. ;)

Atentiune, atentiune! Urmeaza un comunicat important:

2009-12-01T01:13:00.002+02:00

Comunicat de presa

“Craciunul lor in mainile tale”

Cu ocazia Sarbatorilor de Iarna, Asociatia ProgressOn impreuna cu Asociatia People va invita sa luati parte la proiectul “Craciunul lor in mainile TALE”. Activitatile din cadrul proiectului constau in organizarea a 4 workshopuri Do it yourself, avand ca tema realizarea de cadouri si obiecte decorative. Obiectele rezultate in urma atelierelor vor fi donate, sub forma de cadouri, unor case de copii din judeti. Acest eveniment este dedicat tinerilor in special, si in general tuturor persoanelor care vor sa se implice si sa ofere o bucurie celor mici . Motivul principal pentru care organizam acest eveniment este dorinta noastra de a oferi tinerilor posibilitatea sa se implice activ si sa constientizeze asupra nevoilor societatii in aceasta perioada. Pornind de la idea ca un cadou creat manual si personalizat tinde sa aibe o mai mare insemnatate, dorim sa oferim alternative creative si economice de cadouri de Craciun.

Activitatea principala se va derula in perioada 2 - 20 Decembrie in cafeneaua Coffe Cup (Bd. Gen. Dragalina nr.2 langa liceul Economic) si la sediul Asociatiei People in Pecica (5 decembrie). Primul workshop se va desfasura Miercuri 2 Decembrie incepand cu orele 17.00 si va incepe cu o scurta introducere a proiectului. In aceasta zi vom prezenta planul pe larg al proiectului, vom explica conceptele acestuia si vom face o demonstratie a activitatilor viitoare. In cadrul workshopurilor vom confectiona obiecte decorative, cadouri pentru cei mici si nu numai. Vom avea si invitati speciali, care ne vor indruma intr-ale crosetatului, impletitului, in realizarea obiectelor decorative, felicitari, confectionarea papusilor etc. Vom avea de asemenea un targ de final insotit de o petrecere, targ in care asociatia va expune obiectele si cadourile realizate de voluntari, dupa care in Ajunul Craciunului acestea vor fi donate. In cadrul expozitiei vom dialoga cu voluntarii pentru a rezuma actiunile proiectului, si a concluziona eficienta acestuia.

Datele exacte in care se vor desfasura activitatile sunt:

Miercuri 2 Decembrie 2009 – Primul workshop in Arad, Coffe Cup (Bd. Gen. Dragalina nr.2 Langa liceul Economic)

Sambata 5 Decembrie 2009 - Workshop in Pecica

Sambata 12 Decembrie 2009 – Workshop in Arad Coffe Cup

Miercuri 16 Decembrie 2009 - Workshop in Arad Coffe Cup

Weekend 19 - 20 Decembrie 2009 – Ultimul workshop sub egida "Targ de bunatate"

Va asteptam cu mare drag!!!

Mai multe detalii:

www.progresson.wordpress.com

www.asociatiapeople.blogspot.com

Frustrări, egoisme și egocentrisme„

2009-11-29T01:54:00.002+02:00

De câte ori vi s-a întamplat, să aveti pusă la punct o situație sau o împrejurare, ca la un anumit moment dat să apară un mic necunoscut și să îți dărâme castelul tău de carți de joc? Mie relativ de o groază de ori; chiar puteam spune că m-am obișnuit dar uite că nu e așa. Recent am răbufnit din carapacea de no comment și ignore -ca și în lista de messenger- ca să îmi dau seama că mă apucă de ceea ce vreau eu sa mă feresc.

Am o problemă serioasă cu cel mai spinos subiect posibil, dragostea. Am început să detest momentele frumoase ale vieții pentru că în fiecare apar ”figuranți„ în fundal stricându-mi ziua într-un hal fără de hal. Ca să fiu bine înteles, ceea ce mă încearcă, este exact imaginea unui deal înverzit cu iarbă ce se unduie în bătaia vântului transportându-te într-o lume parcă ireală; scăldat într-o lumină crudă a dimineții, auzind în urechi Suita Nr.1 din Peer Gynt de Edvard Grieg și gîndindu-mă la cât de frumoasă poate fi acea solitudine, dar în același timp tânjind după un partener la acest spectacol, când dintr-o dată, într-o zonă fparte îndepartată a câmpului tău vizual zărești un punct mic și nrgru, care devine to mai mare și eventual vezi doi oameni care se ”iubesc” nespus încat mai uită destul de des că există alții mai puțini optimiști

Sunt atât de furios încat nu mă pot exprima coerent...

De Halloween veti rade! Clubul de film exclusivist :p 'MuviClab'

2009-10-29T12:33:00.003+02:00

Octombrie 31, de la ora 17:30, Raluca, Stani si Cristian va invita la sediul din Pecica, Strada 417, la Nr.2, la o seara de film.
Cu aceasta ocazie, vom pune bazele unui club de film, pe care ne dorim sa il transformam intr-o activitate periodica a asociatiei.
Astfel, sunteti bineveniti la un film interesant, o discutie la fel (sau poate mai) interesanta, un strop de socializare, un zambet, o ocazie sa ne cunoastem (si) mai bine, o ocazie sa discutam despre filmele care ne/nu ne plac, de ce ne/nu ne plac, si nu numai...
Noi ne vom stradui sa cream o atmosfera cat mai "cinema-like", insa avem nevoie si de ajutorul vostru, si anume de a va "inarma" cu ceva "de rontait" si ceva de baut (ca sa nu vi se usuce gura de la atata privit la film ;) ) inainte de a veni.

Va rog sa confirmati prezenta printr-un comment la acest post sau la numarul 0753404290 (Raluca), pana cel tarziu vineri (30 octombrie).

"Citat de pe blogul Asociatiei People"

Saptamana Participari Active a Tinerilor

2009-10-15T18:42:00.002+03:00

Prinde gustul participării!

Fi activ în Săptămâna Națională a Participării Active a Tinerilor

17-24 octombrie 2009

Săptămâna Națională a Participării Active a Tinerilor a fost creată cu și pentru TINEri, pentru ca participarea face parte din TINEri, pentru că vrei să îți pui amprenta în comunitatea ta și pentru că dorești să PARTICIPI!
ANPCDEFP prin Programul Comisiei Europene, Tineret în Acțiune desfășoară o serie de evenimente la nivel național. Sub umbrela SNPAT, în Arad Asociația ProgressOn a pregătit tinerilor diverse activități dedicate acestora:

Sâmbătă 17 octombrie între 15:00 și 18:00 în cafeneaua KF (str. Episcopiei 11-13)

Atelier practic “Reciclare și Creativitate”

Proiecție tematică film - reciclare

Dezbatere pe teme de mediu

Duminică 18 octombrie între 15:00 și 18:00 în Cafeneaua Literară Joy’s (str. Gh. Lazar nr 1)

De ce voluntar???

Importanța participării active și a voluntariatului

Miercuri 21 octombrie între 15:00 și 18:00 în Cafeneaua Literară Joy’s

Open space și Dezbateri pe temele de tineret:

Proiectul de lege a tinerilor

Prea ocupat cu distrugea lumii!?

Viitorul tău - Șanse și oportunități

Asociatia ProgressOn este o organizatie de tineret infiintata cu intentia unei dezvoltari durabile la nivel national si international. Echipa noastra este formata din tineri cu idei multe si aspiratii inalte, care doresc sa implementeze solutii, atitudini si activitati complementare si alternative in vederea realizarii scopurilor organizatiei. Scopul nostru este sa aducem in prim plan tineretul in toate domeniile.

Ne propunem stimularea participarii tineretului la viata sociala si culturala precum si sustinerea si promovarea intereselor comune ale membrilor la nivel national si international. Ne vom stradui prin diferitele obiective propuse sa gestionam resursele umane, intelectuale si materiale cat mai eficient posibil, pentru ca scopul asociatiei sa fie realizat pe termen lung.

Programele desfasurate de Asociatia ProgressOn se vor adresa tuturor, indiferent de sex, apartenenta culturala sau statut social, nationalitate, religie sau varsta si se bazeaza pe principiul voluntariatului ca mijloc de realizare a schimburilor si schimbarilor sociale.

Împreună cu invitații noștri, asociațiile partenere:

Asociația People - Pecica și Asociația D.R.E.P.T - Arad

Recunoștință Doamnei: O frenezie isterizată a României sau cum redevine subit Herta Müller o româncă adevarată

2009-10-14T18:13:00.007+03:00

În Romania anului 2005, apărea o traducere a unei autoare germane. Înaintea anului 2005, singura varianta a respectivei cărți era în limba în care a fost scrisă. Această autoare, a trăit și a trecut prin momente de existență crucială, această autoare a uimit și a făcut oameni să plângă și rîdă prin arta care îi curgea fluid prin degete și prin bețișorul magic scurgându-se pe foaie. Din păcate, comportamentul tipic românilor va determina să fie foarte populară în următorii 2-3 ani, Ministerul Educației mai mult ca sigur o va "introduce" în manualele de limba română, asta e ce să îi facem, spiritul românesc, ca după acei 2-3 ani să apară un nou autor nemaiauzit și să ne farmece cu arta literară. Acordăm valorilor noastre recunoștința și respectul pe care îl merită doar când rușinea ne obligă și atunci când nefericiții nu mai sunt printr-e noi. Biografia ei din romanul Der König verneigt sich und tötet ne face să simțim și să trecem prin ce a trecut autoarea. Vom vedea cum în curând Herta Müller redevine româncă și ne mândrim cu ea; pe Emil Palade lumea la pierdut nu demult, dar iată cum locul acestuia este meritoriu ocupat de o altă persoană născută în România care a deprins graiul iubirii și suflare vieții printr-e noi.

Herta Müller reprezintă o forță. Forța care îngrădită povestește lumii despre condiția sa, forța care reușește să treacă peste greutăți incomensurabile și astfel să atingă culmi ale gloriei nebănuite. Dacă totuși dorim să vorbim despre Herta Müller trebuie să o citim, trebuie să o cunoaștem ca să ne putem exprima. Recunosc ca am citit Regele în germană și recunosc că acum voi cumpăra cartea în română, dar nu vă facți griji justiția poetică se va face simțită în curând.

Felicitări sincere doamnei Herta Müller la câștigarea premiului Nobel pentru Literatură și urări de sănătate și curaj, timp și determinare în a scrie în continuare. Mă înclin...

O nouă zi, o noua experiență

2009-08-17T00:11:00.005+03:00

Deja de foarte multă vreme m-am implicat în fel de fel de acțiuni. Unele au lasat o impresie mai puternică decât altele iar altele mai...ehem... puțin sa zicem. De un an, un an si putin am avut ocazia sa cunosc persoane care si-au pus amprenta asupra mea, una din ele chiar foarte pregnant și cu foarte mult bun simț, fapt pentru care îi mulțumesc, în ziua de astazi rarisim gasiți așa ceva... Un prieten pe bune.

Dar nu acesta e scopul postării, ci unul cu totul altul. Acum voi fac puțină publicitate, știu că mulții dintre voi la TV schimbați canalul cand apare publicitatea, asta daca mai știți cum arată TV-ul, că deja mulții îl redescoperă în anul 2009 si rămân uimiți de ce gasesc. :)) Glumesc... Dar știu deasemenea ca sunteți și mai mulți cărora vă place atat de tare publicitatea încât vă uitați hipnotizați la apropotv sau așteptați cu o nerabdare usturătoare NDP-ul...

Publicitatea mea se referă la o asociație nou-nouță, da știu multi spuneți, da bine o grămadă de asociații și fundații și etc..., dar eu promit că această asociație nu este încă o ciupercă de pe grămada de frunze din pădure, nu, nu; Asociația ProgressON, căci așa îi zice, se ocupă serios de treburile sale și pune umărul și chiar și mai mult la dezvoltarea unor persoane ca tine sau a comunității tale. Suntem, căci și eu sunt fermecat, tineri, dornici și capabili de mult, o grămadă de idei, uncoș plin cu creativitate și așa, să zicem o debara plină cu determinare. Nu facem pagini web cu stiluri elegante și pline de poze cu tot aceiași 3-4 oameni peste tot. Nu, nu... noi facem un blog, unde spunem povești, stăm în jurul focului numit ”PC” sau ”Notebook” după caz și depănam experiențe. pățanii și alte, multe, multe...ăăă, hmm mi-am pierdut șirul....:))

Ei așa senil nu sunt, ProgressON a luat ființă din dorința a două persoane foarte experimentate în domeniul ONG-urilor de tineret și a programelor orientate către tineret a Comisiei Europene...acronimele deja celebre în limba lui Shakespeare - YiA și EVS- care traduse în română sunt -Tineret în Acțiune și Serviciul European de Voluntariat... Deci cu două persoane care știu atat de mult era și imposibil să nu reușească să mă atragă... În consecință, ca un semn de recunoștință încerc să împart ”bunătățile” de Asociație și de fondatori și vouă....

Sus, sus, sus acolo în dreapta aveți linkul de blogul nou-născut... care încă se dezvoltă, deci vă rog să fiți Zen :)) cât și a Asociației prietene nouă, Asociația People despre care vă voi scrie în zilele următoare...

Noapte senină și fiți plini de curiozitate...

Despre iubire plus un strop de cultură

2009-06-22T02:28:00.001+03:00

Existenţa mea de zi cu zi este strict influenţată de ceea ce trăiesc. Aud răsuflararea lumii atingându-mi ceafa spunându-mi, adăugându-mi, completându-mi, înţărcându-mi ideile.
Ajung să descopăr sensuri ascunse în orice reacţie umană şi scot seva pasiunii din reacţiile şi răspunsurile celor care mă înconjoară. Văd zâmbete şi aud râsete voioase care îmi răzbat în urechi asemeni unui ecou. Sentimentele embrionare răsar asemeni boabelor de fasole de-abia puse în pământul hrănitor, atotputernic şi plin de iubire încapsulată în vietăţile care mişună prin suflet creând un haos şi o forfotă asurzitoare.
Atena ajunge să îmi fie un loc drag în care evadez de fiecare dată când simt nevoia dăruirii. Merg agale pe stradă ochind într-un colţ înălţimile acropolei strălucitoare în aerul şi soarele amiezei toride de decembrie. Decembrie…da decembrie? Probabil când auzi o asemenea formulare, vei ridica din sprâncene. Dar acesta e scopul afirmaţiei. O după-amiază toridă, da. Temperaturile sufletului trec de foarte multe ori peste temperaturile care au dat naştere universului, ştiinţa nu poate produce o regulă sau o teorie infinită sau aiurea care să definească, să explice minunile libertăţii sufleteşti. Orice artă nu e decât o instruire în adevărata operă de a minţi, a minţi frumos.
De ce minţim? Minţim pentru plăcere sau minţim pentru aparenţe. Un rol închipuit care nu e altceva decât asumarea unilaterală a unor responsabilitaţi ficţionale care nu provoacă nimic altceva decât comfort de moment şi framântare sufletească după.

Plăcere?
Minciună?
Libertate?
Ce legătură e între ele?
Legătura dintre orice stare de fapt e omul. Omul defineşte orice.
Sentimentele umane au aceeaşi origine, sufletul. Baia de dezvinovăţire acordată conştiinţei noastre e faptul că ne putem disculpa foarte uşor în ochii noştri şi ai celorlalţi prin simpla afirmaţie: “…inimii nu îi poţi da comandă…”.
Există şi afirmaţii mai grave - Dumnezeu ne-a făcut dintr-o greşeală, o eroare de calcul, ori Dumnezeu a murit, cum afirma Nietzsche.
Jean-Baptiste Grenouille respingea societatea, considerându-i pe toţi lipsiţi de dragoste pentru miros. Se izolează pe sine, el, cel născut într-o piaţă de peşte, printre maţe şi alte materii mirositoare. Se izolează rămânând singur cu vocea conştiinţei sale care nu face decât să-l sfătuiască cum să ajungă în rai sau, raiul în care el e singura persoană cu miros. Miros divin creat de el însuşi din “umorile şi tumorile” corpului uman.
Nu ne rămâne decât speranţa… Avem speranţa dăruită de olimpieni nouă oamenilor, lăsată pe fundul cutiei Pandorei, dar şi toate relele acestei lumii asmuţite asupra noastră odată cu crearea femeii de către zei. Femeia. Jumătatea/Întregul. Mama. Fiica. Confortul şi dragostea. Iubirea întrupată.
Dragostea... sentimentul cel mai conflictual cu putinţă. Iubim şi urâm astăzi cu uşurinţa cu care răspundem politicos cu da sau nu. Superficialitatea caracterelor noastre nu face altceva decât să ne demonstreze, în momentele de frustrare şi framântare sufletească, cât de vulnerabili suntem faţă de propriile noastre acţiuni şi decizii. Deseori gândim un scenariu de o emoţionalitate infinită, care poate stoarce lacrimi şi de la o piatră arsă de soare, din cel mai uscat deşert. Dar în momentul în care suntem confruntaţi cu sufletul celuilalt ne dăm seama că nu suntem decât nişte marionete în mâinile unui păpuşar mefistofelic care nu face decât să ne vândă plăcerea pe ceva atât de banal precum ne e sufletul.
Plăcerea bolnavă oferită de extazul împărtăşirii iubirii ne corupe în a ne pune pe noi în prima linie de merit şi ultima de... datorie? Faţă de cine? Faţă de noi, sau faţă de cel sau cea?
Asemeni lui Werther sunt, cel care a preferat să se pună pe ultimul loc în ochii Lottei şi pe primul loc în inima ei... O iubeşte pentru că o admiră? O admiră pentru că o iubeşte? Ea, o mamă pentru fraţii ei. În acelaşi timp Ea! Devine pentru Werther poarta de intrare către paradisul în care individul niciodată nu păşeşte jos de pe piedestalul importanţei sinelui. Devine pentru el însuşi cel mai important om şi totuşi în relaţia sa cu ceilalţi se pune mereu după. Îi iubeşte pe fraţii Lottei ca pe proprii săi copii, aşa cum Lotte îi iubeşte ca pe proprii ei copii... O iubeşte pe Lotte cum doar el este capabil să o iubească. Se dedică total fiinţei care i-a trezit suflarea fierbinte. Îi dă dragoste pură şi colorată de toate sentimentele care îl leagă de ea.
Lotte vede. Lotte simte. Nu spune. Lotte îi rămâne fidelă lui Albert. Werther îi ramâne fidel Lottei. De ce? Ambii ştiu şi nu spun nimic. De ce? Prea multe întrebări pentru două persoane. De ce alege Werther să sufere ştiind că veşnic va fi confruntat cu imaginea Lottei şi-a lui Albert, care vor fi împreună pentru că sunt sortiţi unul altuia... Atât de bine ştie Werther că nu e decât un prieten foarte bun şi drag...
Werther, omul, îndragostitul care se simte în stare de orice pentru a o face pe Lotte să zâmbească şi să fie fericită. Îndrăgostitul, mască temporară, care aduce după sine o tentaţie de autoanulare, în lipsa unei reciprocităţi în simţire. O relaţie forţată, împinsă de Werther către ceva imposibil de realizat, ceva, unde lipseşte participarea în adânc. Relaţie unilaterală, pe care doar Werther o concepe drept fericirea lui supremă, iar Ea e înlanţuită în mrejele lui Albert! Lotte e îndragostită? Iubirea pură şi fără de cusur a lui Werther devine o iubire oarbă, seacă, fără niciun fel de înţeles fără Lotte, care tace şi ştie.
Adesea, interpretand prost reacţiile Lottei, Werther greşeşte, face fapte pe care, după aceea, le regretă. O furtună îi lasă pe toţi în întuneric şi izolaţi în conac. Lotte, înfrigurată şi speriată, reuşeşte să îi vindece de spaime şi astfel se lecuieşte şi ea. Werther trăieşte momentul de egoism, gândindu-se doar la el şi Lotte. Cum a reuşit ea să le alunge teama?
Albert şi Lotte sunt împreună. Punct. Werther decide că e mai bine să plece. Despărţirea fizică de Lotte nu reuşeşte să îi diminueze sentimentele rănite, ceea ce, încet încet, îi agravează starea. Werther trece, vine, pleacă, dar revine pentru a o revedea pe Lotte.
Revenirea sa e tragică, neagră, sinistră. Werther îi cere pistoalele lui Albert. Pistoalele care au trecut prin mâinile Lottei. Werther e mulţumit ştiind că mâinile femeii pe care o iubeşte au atins metalul rece care îi va curma suferinţa.
Sinuciderea lui Werther nu este altceva decât ultimul act de iubire pentru Lotte. Sacrificiul suprem pentru ea, actul de dăruire. Este ceea ce confirmă că, pentru Werther, Lotte e unica. Cedează impulsului de a curma suferinţa sa şi implicit a Lottei. Săvârşeşte un gest tragic, ajustabil, dar totuşi un exemplu neîntrecut.
Pasiunea şi iubirea umană curmă vieţi, prietenii, sentimente. Iubirea, sentimentul cel mai bun şi cel mai pur de pe pământ, sentimentul cel mai cântat de barzii din evul mediu şi poeţii romnatici, împleteşte suferinţa cu fericirea. Noi suntem din păcate amnezici. Confundăm materia cu iubirea. Suntem, din nefericire, martorii sau actorii pervertirii iubirii.
De ce pervertim iubirea?
De ce spunem aşa de uşor „Te iubesc!”?
De ce nu recunoşti tu, ignorantule, că n-ai iubit niciodată şi nu cunoşti ce-nseamnă iubirea?! De ce nu recunoşti că eşti orb şi te simţi incapabil când eşti pus faţă-n faţă cu iubirea adevarată?
Atragem în păcat şi suntem atraşi în păcat; păcatul de a nu (re)cunoaşte iubirea.
Refuz să cred că voi gusta păcatul ăsta.

Suferinţa te ajută să vezi gândul care te aproprie de iubire.

Să ştii că dragostea mea nu are răbdare pănă la sfârşitul lumii. Are doar până când te vei hotărî că vrei să fii fericită. Până când te vei hotarî că vrei căldura inimii mele dăruite ţie.

Autor - I.M Gale - Eseu participant la "Festivalul Lecturii" Arad 2008 - Premiat cu premiul "Lectia clasicilor"

SR: Ep.2

2008-10-11T23:08:00.002+03:00

Eram prins într-o grămadă de lucruri şi aveam ceva foarte important de rezolvat. Proaspăt absolvent de de liceu cu diplomă de bacalaureat eram optimist că lumea s-a schimbat de ultima oară cînd am avut-o de înfruntat şi în consecinţă am fost foarte optimist când am început să îmi caut de lucru, că doar nu sunt un parazit care trăieşte toată viaţa pe spatele părinţilor.

Plin de optimism cum spuneam, am început să îmi creez CV-ul atît de important. Şi ceea ce mi-se părea a fi o corvoadă la început am realizat că nu e de fapt aşa de greu. Problema e că nu insinuam deloc cît de greu îmi va fi după aceea. Se zice că în căutare de oameni se află tot timpul companiile mari. Mi-am propus să încerc. Am trimis CV-ul. Deocamdată nimic, nu e nici o problemă am răbdare şi nici nu mă pot aştepta că dintr-e toţi cei care aplică eu voi fi selectat mai ales că nu e domeniul meu.

Dar nu asta e problema. Dat find faptul că meseria mea are treabă cu statul, am zis să merg să mă angajez la stat. Aici intrvine nesimţirea care mă revoltă. Am fost la două mari administraţii naţionale care mai tot timpul se plânge că duce lipsă de oameni. Ei bine la faţa locului situaţia e total alta, doar se ştie că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. La una din aceste administraţii nu au nevoie decât de persone cu studii superioare..."...nu contează de care, să fie doar...", eu când am auzit asta am rămas stupefiat. Totuşi meseria asta nu e chiar aşa uşor de prins din zbor... "Te joci" cu resurse de apă zic eu foarte importante... Dar asta e ţara în care trăim. Nu pot pune că lucrurile astea nu se întamplă şi altundeva pentru că nu am de unde să ştiu.

A doua mea opţiune, la altă administraţie a fost deasemenea inăbuşită din faşă. Aici doar un raspuns sec la o întrebare foarte de bun simţ. "Faceţi angajări?" -"La primăvară!"

Probabil trăiesc într-o lume fantezistă unde, chiar cred că ce ar trebui să se întâmple se va întâmpla. Mai vedem mai încolo...

Sindromul României după 2000: Episodul 1

2008-09-20T19:20:00.002+03:00

Sindrom în sensul de boală. Ei bine, da, suntem aflaţi într-o stare de boală permanentă. La ceea ce vreau eu să fac referire, ocupă un areal prea vast pentru a putea fi "tratat" doar printr-un singură postare.

De aceea am şi hotărât organizarea acestui vast subiect în episoade, fiecare exprimând judecăţi de valoare, printr-e altele, referitoare la respectivul simptom al Sindromului.

Iată, episodul 1

Vremea

De ce ar fi vremea un simptom al bolii noastre? Păi uite, suntem în septembrie, e adevărat, pe finele lunii, dar pentru prima oară în 3 ani mâinile îmi sunt reci. Mâinile mele care şi la 60 de grade lat.N erau calde acum 2 ani. Deci avem o problemă; dar întrebarea e: cum de s-a întamplat aşa ceva? Desigur aş putea da explicaţii şi explicaţii ştiinţifice din opinia profesiei mele, dar mai bine rămînem la explicaţia umană. Sutem pe zi ce trece, mai egoişti şi uităm de fapt ce ne dorim cu adevărat. Bine, bine ştiu, nu toţi şi nu în aceiaşi măsură. Eu, personal ţin să cred că nu mă în cadrez în respectiva categorie, dar nu pot elimina posibilitatea "afilierii" mele la un anumit moment dat.

Devenim impersonali, reci, superficiali şi mai ales nu mai simţim nici o emoţie. Devenim clovni fără puterea de a zîmbi. Riscăm momentul în care păşim pe scenă şi nu suntem în stare să ţinem publicul aşezat pe scaune, deoarece aceştia nu mai au respect faţă de omul din faţa lor. Trecem pe holuri întunecate care o iau în direcţii necunoscute şi ne poartă spre întuneric. Progresăm pe un drum care ni se închide subit în faţă, dar care poate fi continuat prin crearea unor punţi către moral, respect şi către dorinţele noastre adevărate. Punţi, către ceea ce tânjim şi ne dorim cu cea mai aprigă îndârjire. Dar, aceste punţi se construiesc în timp. Nu putem "sponsoriza" o minune. Puşi fiind, faţă în faţă cu adversitatea, nu putem, decât constata incapacitatea noastră de a continua un drum început din lipse de conexiuni imperios necesare.

Natura se răzbună împotriva noastră arătându-ne vulnerabilitatea la temperaturile "sufletului". Prin frigul pe care îl avem de îndurat suntem împinşi a rămâne în interior şi înlautrul caselor noastre suntem puşi pe gânduri, oferind celor care încă pot fi salvaţi, oportunitatea de introspecţie şi totodată de schimbare. Făcându-ne să ne dorim încă o persoană pe care să o iubim din toată inima noastră. Evident cei deveniţi o cauză pierdută realizează doar frigul şi consideră vremea o porcărie, iar metoda lor de acţiune devine un somn bun.

Ei, iată că nu am reuşit să aduc nici o concluzie, deoarece concluzii nu sunt în masură să ofer, sau ceea ce eu ofer nu sunt concluzii, ci constatări. Mâinile îmi sunt reci deoarece nu pot exprima ideea de noi. Sunt un individ singur care nu realizează nivelul superior de complexitate. Sufăr din pricina frigului care îmi străbate pielea odată fierbinte; mâini reci îmi cuprind micile mele minuni, mâinile şi le dau culori visate doar în nopţi călduroase. Mâinile îmi devin de un mov regal care mă face să mă cred special, sunt înşelat de vreme în a-mi pierde o bucată de normalitate. Sunt sigur că mâinile mele au devenit mov dintr-un motiv foarte bine stabilit. Sunt sigur că cineva îmi va recunoaşte motivul şi îmi va reproşa într-un mod egoist şi autoprotector, negândiindu-se la cauzele de ce îmi reproşează şi nu de ce ar trebui să îmi reproşeze.

Exerciţiul modern de blogging

2008-09-20T19:06:00.002+03:00

Iată-ne în sfârşit şi pe noi participând la viaţa românului modern. Spun noi, deoarece mi-ar plăcea să fiu vocea mai multor persoane "cu scaun la cap" care îşi dau cu adevărat seama de importanţa integrităţii unui om. Omul adevărat, nu cel descărnat de bun-simţ, respect şi recunoştinţă. Nu omul superficial care vede şi se lasă uşor impresionat.

M-am gîndit îndelung la ce ar implica aşa ceva, şi pot spune cu sinceritate că a fost o decizie grea de luat. Dar iată-mă, sunt aici şi am început să scriu. Ce voi scrie vom vedea... Atat timp cât va exista un interes faţă de lucrurile care ne suscită interesul, sunt sigur că vom avea multe de împărtăşit.

Să sperăm că nu suntem singuri. ;)