15 mai 2010

εγώ θα σ 'αγαπώ



In sfarsit, am auzit pe cineva zicand ca e mandra de mine. Cata bucurie intr-un lucru atat de simplu, dar atat de important. Nu e ceva ce vreau sa aud spunandu-mise zilnic sau vreau un cor de laudatori. E pur si simplu o apreciere inocenta. O apreciere care conteaza mai mult decat orice alta apreciere materiala. Multumesc.

Cafeaua curgea strop cu strop in cana aparatului, parca desprins dintr-o poza decupata din o revista cu stiluri de fite frantuzesti. Neira lua o lingurita cu o codita lunga din paharul colorat care servea pe post de suport pentru tacamuri si se aseza la la masa din bucatarie, aruncandu-se in scaunul masiv care trona cu fata spre usa. 
Langa tocul usii, usor in dreapta zarea fereastra imensa a bucatariei, care dadea spre curtea din dreapta casei si de acolo spre strada. Pana nu demult nu putea privii pe fereastra prea departe, ciresul acela batran nu permitea foarte mult vederii, ci mai mult imaginatiei privitorului. Dar acum nu mai era acolo.
Jos pe pamant era un ciot proaspat taiat de o culoare galbena pala, dar care parea atat de vie. Oricum intodeauna perdelele albe cu albastru ale geamului erau trase pana acum, dar astazi ele ramasesera stranse, lasand privirii un loc gol, imens ce nu parea ca se mai termina. 

Nu mai lipsise nicodata atat de mult de acasa.

De fapt, pana acum nu mai lipsise niciodata de acasa.

Nu avuse niciodata obiceiul de a pleca cand intalnea un obstacol; ci cand asa ceva aparea Neira intotdeauna gasea o modalitate de a inlatura ori cel putin de a ocoli obstacolulul ce ii statea in cale.  Niciodata nu fugise de responsabilitate ;i credea ca nu neaparat calea cea mai usoara este si cea mai buna. 
Se uita afara si era absorbita de ganduri incat nu il observa pe Rika intrand in bucatarie si oprind aparatul de cafea. Rika se aseza in fata ei la masa si impnse ceasca Neirai catre ea. Atunci realiza ea ca nu mai este singura in incapaere si ar trebui sa spuna ceva; vroia sa spuna buna dimineata dar parca nu asta trebuia spus. 
-Imi pare rau, Rika!
-Apreciez... spuse Rika ducand ceasca de cafea la gura, sorbind din cafeaua fierbinte.
-Stiu ca nu o sa ma poti ierta, dar...
-Nu, Neira. De iertat poti fi iertata, dar sa nu te astepti sa pot uita ce ai facut.
- Imi pare rau, Rika sa stii ca imi pare foarte rau... spunand asta izbucneste in plans si isi cufunda fata in palme. 
Rika se ridica usor si o ia in brate, ea isi ingroapa capul in pieptul lui. Rika mangaind-o pe par ii spune:
- Neira iubit-o,  sa stii ca nu trebuie sa iti faci griji. Eu voi fi intotdeauna pentru tine, aici, iar casa noastra la fel, sa nu uiti asta. Dar, sa stii ca alta sansa nu mai primesti, iar cand tie iti va fi mai greu eu nu voi mai fii aici sa iti mangai sufletul.

 ~_~

2 comentarii:

kid4ever spunea...

frumoasa poveste :)

Gee spunea...

sa imi trimiti o vedere din Danemarca, nu? :d

Trimiteți un comentariu