20 septembrie 2008

Sindromul României după 2000: Episodul 1


Sindrom în sensul de boală. Ei bine, da, suntem aflaţi într-o stare de boală permanentă. La ceea ce vreau eu să fac referire, ocupă un areal prea vast pentru a putea fi "tratat" doar printr-un singură postare.

De aceea am şi hotărât organizarea acestui vast subiect în episoade, fiecare exprimând judecăţi de valoare, printr-e altele, referitoare la respectivul simptom al Sindromului.

Iată, episodul 1

Vremea

De ce ar fi vremea un simptom al bolii noastre? Păi uite, suntem în septembrie, e adevărat, pe finele lunii, dar pentru prima oară în 3 ani mâinile îmi sunt reci. Mâinile mele care şi la 60 de grade lat.N erau calde acum 2 ani. Deci avem o problemă; dar întrebarea e: cum de s-a întamplat aşa ceva? Desigur aş putea da explicaţii şi explicaţii ştiinţifice din opinia profesiei mele, dar mai bine rămînem la explicaţia umană. Sutem pe zi ce trece, mai egoişti şi uităm de fapt ce ne dorim cu adevărat. Bine, bine ştiu, nu toţi şi nu în aceiaşi măsură. Eu, personal ţin să cred că nu mă în cadrez în respectiva categorie, dar nu pot elimina posibilitatea "afilierii" mele la un anumit moment dat.

Devenim impersonali, reci, superficiali şi mai ales nu mai simţim nici o emoţie. Devenim clovni fără puterea de a zîmbi. Riscăm momentul în care păşim pe scenă şi nu suntem în stare să ţinem publicul aşezat pe scaune, deoarece aceştia nu mai au respect faţă de omul din faţa lor. Trecem pe holuri întunecate care o iau în direcţii necunoscute şi ne poartă spre întuneric. Progresăm pe un drum care ni se închide subit în faţă, dar care poate fi continuat prin crearea unor punţi către moral, respect şi către dorinţele noastre adevărate. Punţi, către ceea ce tânjim şi ne dorim cu cea mai aprigă îndârjire. Dar, aceste punţi se construiesc în timp. Nu putem "sponsoriza" o minune. Puşi fiind, faţă în faţă cu adversitatea, nu putem, decât constata incapacitatea noastră de a continua un drum început din lipse de conexiuni imperios necesare.

Natura se răzbună împotriva noastră arătându-ne vulnerabilitatea la temperaturile "sufletului". Prin frigul pe care îl avem de îndurat suntem împinşi a rămâne în interior şi înlautrul caselor noastre suntem puşi pe gânduri, oferind celor care încă pot fi salvaţi, oportunitatea de introspecţie şi totodată de schimbare. Făcându-ne să ne dorim încă o persoană pe care să o iubim din toată inima noastră. Evident cei deveniţi o cauză pierdută realizează doar frigul şi consideră vremea o porcărie, iar metoda lor de acţiune devine un somn bun.

Ei, iată că nu am reuşit să aduc nici o concluzie, deoarece concluzii nu sunt în masură să ofer, sau ceea ce eu ofer nu sunt concluzii, ci constatări. Mâinile îmi sunt reci deoarece nu pot exprima ideea de noi. Sunt un individ singur care nu realizează nivelul superior de complexitate. Sufăr din pricina frigului care îmi străbate pielea odată fierbinte; mâini reci îmi cuprind micile mele minuni, mâinile şi le dau culori visate doar în nopţi călduroase. Mâinile îmi devin de un mov regal care mă face să mă cred special, sunt înşelat de vreme în a-mi pierde o bucată de normalitate. Sunt sigur că mâinile mele au devenit mov dintr-un motiv foarte bine stabilit. Sunt sigur că cineva îmi va recunoaşte motivul şi îmi va reproşa într-un mod egoist şi autoprotector, negândiindu-se la cauzele de ce îmi reproşează şi nu de ce ar trebui să îmi reproşeze.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu