19 ianuarie 2013

Do I dare?


Not very long ago, a sweet dear friend of mine found this nice tag somewhere in the depths of tumblr. So I took a chance:
1. a song you like with a colour in the title
luna amara - rosu aprins
 
2. a song you like with a number in the title
the proclaimers - 500 miles
 
3. a song that reminds you of summertime
asaf avidan - one day  
4. a song that reminds you of someone you would rather forget about
R.O.A. - ne place  
5. a song that needs to be played loud
boston - more than a feeling
 
6. a song that makes you want to dance
ram jam - black betty
 
7. a song to drive to
steppenwolf - born to be wild

8. a song about drugs or alcohol
amy winehouse - rehab
9. a song that makes you happy
allan sherman - hello muddah, hello faddah
10. a song that makes you sad
frank sinatra - in the wee small hours of the morning
11. a song that you never get tired of
athlete - wild wolves

12. a song from your preteen years
nightwish - kuolema tekee taiteilijan
13. one of your favourite 80's songs
def leppard - pour some sugar on me

guns 'n' roses - sweet child of mine
 
queen - another one bites the dust
 
14. a song that you would love played at your wedding
rosu si negru - pseudofabula

lorenzo jovanotti cherubini - a te  
max raabe - ich bin nur wegen dir hier  
15. a song that has been covered by another artist
anouk - lost

16. one of your favourite classical songs
pyotr ilyich tchaikovsky - the nutcracker: dance of the sugar plum fairy
17. a song that would sing a duet with on karaoke
frank and nancy sinatra - something stupid
18. a song from the year that you were born
roxette - the look

billy joel - we didn't start the fire
 
19. a song that makes you think about life
frank sinatra - blue moon

20. a song that has many meanings to you
the echo friendly - same mistakes

21. a favourite song with a person's name in the title
the beatles - hey jude

22. a song that moves you forward
max raabe - küssen kann man nicht alleine
frank sinatra - fly me to the moon  
23. a song that you think everybody should listen to
astor piazzola - suite punta del este

24. a song by a band you wish were still together
the beatles - yesterday
25. a song by an artist no longer living
julie london - cry me a river

26. a song that makes you want to fall in love
tracy chapman - thinking of you

nina simone - i'm feeling good
 
nicu alifantis - ce bine ca esti  
roberto alagna - piensa en mi  
27. a song that breaks your heart
queen - love of my life

28. a song by an artist with a voice that you love
the white buffalo - house of the rising son
29. a song that you remember from your childhood
smokie - living next door to alice

30. a song that reminds you of yourself
liquido - narcotic

7 mai 2012

100 Tips About Life, People, and Happiness

1. True wisdom and insight is always free.

2. Give your power over to no one.

3. Going into the unknown is how you expand what is known.

4. Get a library card. Done. 2 actually

5. Spend more time around people that both challenge and respect you.

6. Remain sceptical forever.

7. Fight for what matters.


8. There is a method that works. Find it.

9. Join a movement.

10. Drink your coffee black. Fuck coffee.

11. Never let anyone photo-shop a picture of you. It creates a false sense of self-confidence.

12. Read more. Especially things you disagree with.

13. Get used to feeling stupid. It's a sign of growth.

14. It's easy for people to talk a good game, so watch how they behave instead.

15. Learn something from everyone.

16. Find things that inspire you and pursue them, even if there's no money in it.

17. Starve if you have to, for as long as you need to.

18. Survive on a little just to prove you can do it.

19. Get one big success at an early age. It'll help build your confidence for bigger things.

20. Do what you say you'll do. No one is reliable any more.

21. Be comfortable with abandonment, even of parts of your identity.

22. Learn a new language.

23. Eat more protein.

24. Keep people around you that will tell you the truth.

25. Genius gets you nowhere. Execution is everything.

26. If given the choice of equity or cash, always take cash.

27. Meet new people as often as possible. Offer to help them.

28. Don't discriminate. Connect anyone in your network to anyone else.

29. If you can't do a pull-up, you have a problem.

30. Nobody likes a know-it-all.

31. Get a passport. Fill it up with stamps no one has ever seen.

32. Quit your horrible job.

33. Read biographies. It's like having access to the best mentors in history.

34. Go to bed, and wake up, early. No one will bother you, letting your best work emerge.

35. Scare yourself a little bit every day. It will expand your inner map.

36. Learn to climb trees.

37. Don't buy a lot of stuff, and only buy the stuff you really love.

38. Be humble and curious.

39. Twitter followers don’t keep you warm at night. Fuck Twitter.

40. Be as useful as you can in as many circumstances as possible.

41. Show up.

42. Repeat people's names when you meet them.

43. Turn internet access off your phone. Wifi is fine.

44. Get a deck of Oblique Strategies cards. Use them.

45. Make your home a place where you feel safe.

46. Take people up on bets. Make more bets yourself.

47. Take cold showers. They're better than coffee. Again with the coffee?

48. Learn to enjoy hunger.

49. Make everything either shorter, or longer, than it needs to be.

50. Always remember those who helped you. Deliver two or three times as much value back.

51. But also, help people who have never helped you, and can't.

52. When you know that pain is temporary, it affects all of your decisions.

53. Get a tattoo. Don't worry about regret. Deciding on the size and shape.

54. Commit to things, regularly, that are far beyond your ability.

55. Meet with friends more often than you think you have to.

56. Learn to meditate. Go on a retreat if you have to.

57. Your stories are both more and less interesting than you think.

58. Learn to really listen.

59. Walk more.

60. Ugly is just a step on the way to beautiful.

61. Get to know your neighbours.

62. Don't take anything personally, ever.

63. Consider avoiding school. Go to lots of conferences instead. Both will do just fine.

64. As soon as you can, buy some art.

65. Apologize more than you need to. Apologize for all the good reasons.

66. Find out if there will be food there.

67. A good haircut changes everything. | Agree

68. Read Man's Search For Meaning.

69. Say no to projects you don't care about.

70. Do things that are uncool. Later on, they usually end up becoming cool anyway.

71. Find your voice.

72. Have some manners.

73. Learn to play chess, go, and bridge. They'll keep you from going senile.

74. Learn about the Tetrapharmakos. Medical student...

75. Find ways to cheat the system– just don't cheat people.

76. Be like Jesus, not like his followers. (This applies to all of them.)

77. At least once, date someone that's out of your league.

78. Examine your jealousy. You'll learn a lot about yourself.

79. Good connections are about people, not social networks.

80. Address small problems. They will become big problems.

81. Dress like a cooler version of yourself.

82. Yes, there is such a thing as bad press.

83. Add “adventurer” to your Twitter bio. Then, become one.

84. If the internet is the best thing in your life, you have
a serious problem.

85. Give away your best work for free.

86. Find mentors. Just don't call them that.

87. Actually write on your blog. Nobody cares if it's hard.

88. Download Freedom. Use it for an hour every day.

89. Join a gym. Lift the heaviest you can. (This applies to girls too.)

90. Do some free-writing. It helps you think things through.

91. When you're having supper with rich people, pick up the cheque.

92. Learn how to speak in public.


93. If you see someone who needs help, stop asking yourself if they need help. Instead, just help.

94. Bring a bottle of wine.

95. The best conversations are had side by side, not one in front of the other.

96. Protect your hearing!!!

97. Do what's most important first thing in the morning, before you check email.

98. Everyone feels like they're not good enough. It's not just you.

99. Courage is a learned skill.

100. Go to Iceland. It's worth it.

Original by Julien Smith. Annotations by yours truly.

24 decembrie 2011

Mesajul de Craciun si Anul Nou al M.S.R. Mihai I

20 decembrie 2011

Operei, 22

Ce mi se parea mie cel mai interesant era ca dintr-o data avem pe cine sa pot atrage langa mine. Stiu ca pana acum comportamentul meu nu a fost unul optim, insa de fiecare data cand constatam ca cineva este interesat de mine parca faceam eforturi sa impresionez persoana respectiva. Mare greseala.

Pentru cineva care nu ma cunostea decat din prisma scrierilor mele aiurite si de proasta calitate, imi parea initial suspicioasa prietenia manifestata. Ulterior aveam sa aflu ca atitudinea prietesnoasa era o constanta in caracterul ei. Pentru ca prima data am cunoscut-o asa in treacat, momentul respectiv nu a fost unul de foarte mare impact. Imi paruse o simpla fata care profitand de ocazie a devenit frumoasa prin eleganta. Pentru ca de obicei la momentul care marcheaza sfarsitul liceului toata lumea depune eforturi sustinute pentru a fi in forma lor cea mai buna, ea parea a fi in topul celor cu cele mai mari reusite. Coborand in fata hotelului am ramas uimit vazand-o si nu imi venea sa cred intr-o oarecare masura ca domnisoara respectiva era o "somitate" in scoala pe care acum o terminase.

Intamplarea facu ca sa ne intalnim. Nu era absoluit nimic planuit ori nu circulase nici o idee care sa creeze aceasta intalnire. Ori cel putin nu cu stirea mea. Planul nostru, al baietilor era de a petrece o seara placuta de inceput de vara in orasul care prindea viata. In virtutea intamplarilor care aveau sa se succeada, privind in urma, eram cam naivi nebanuind ca seara noastra nu se va desfasura altfel. Spontaneitatea, care nu ne caracterizeaza ca si grup s-a simtit din plin. Dupa o idee lansata aiurea, probabil instinctul adormit s-a trezit aducand cu el avant si valvataie, caci o data pomenita ideea nu a murit ca multe altele in fasa.
Scurta noastra conversatie s-a limitat la cateva cuvinte schimbate in graba si franturi de conversatie intr-o limba necunoscuta mie, dar care aparent revine la anumite momente cheie in viata mea. Senzatiile traite in acea seara nu faceau decat sa imi acorde impresia ca prietenul meu care o cunostea pe tanara domnisoara era oarecum dezinteresat de aceasta, iar ea dezamagita de interesul sau - si-l pierdea pe al ei.

Eu cel putin nu ma asteptam ca ea sa fie asa cum mi se infatisa in fata ochilor. O prezenta eleganta, fina, vesela, radianta si energetica care iti fermeca ochii. Pentru cateva clipite incepusem sa ma pierd pe sirul gandurilor nesanatoase dar cand realizasem ca fata imi vorbise mie, acest tren scapat de sub control se pierdu, iar nebunia mea prost pazita reintrase sub control. Fiind inceput de vara, briza aducea parfumul fetelor catre mine. Pe cel al Mariei il recunoscusem imediat, doar nu era prima oare cand ne intalneam si imbratisandu-ne experimentam mireasma care plutea in jurul nostru. Ma obisnuisem cu parful Mariei. Problema era cel al Ei. Pentru ca nu o mai vazusem pana atunci nu stiam absolut deloc la ce sa ma astept, cel putin nu altceva decat o atitudine de superioritate si eventual un comportament de diva. Dar nu a fost sa fie asa. Parfumul Ei era ceva ce nu mai mirosisem pana acum. In minte inca imi ramase mirosul parfumului raspandit in taxiul din Craiova care de fiecare data cand mi-l reaminteam, aducea cu sine o gramada de amintiri dureroase. Acel parfum, asa cum il cunoscusem si disparu din viata mea. Ba chiar mai abrupt.

Cand am fost calator in Craiova nu credeam niciodata ca voi ajunge la asa ceva. Mi se parea oarecum hilar si iluzoriu ca m-am urcat in acel tren si am plecat spre acea destinatie. Imi paruse imposibil sa acced la o poveste de dragoste la asa departare si parca in drumul meu nu aveam sa gasesc nimic. Ma pregatisem pentru orice era mai rau. Eram pe jumatate cu inima stransa ca odata ajuns in gara nimeni nu avea sa ma astepte, ori cine ma va astepta se va dovedi a fi total diferita de persoana cu care eu am vorbit in atatea ore lungi de conversatii. Incercat de o teama de a ma intoarce acasa fara a realiza altceva decat un drum inutil toate zilele le-am consumat in griji care mi-au venit de hac. In taxi, de la gara spre pensiunea unde aveam sa dorm cu mana frumoasei domnisoare in a mea, se simtea tremorul de a fi tras pe sfoara. De a fi lasat de izbeliste. Atat de tare imi dorisem sa ajung acolo si odata ajuns acolo imi venea sa ma arunc de colo-colo in camera cand am lasat-o pe scumpa mea Ioana sa plece. Vrusem asa de mult sa ne petrecem noaptea impreuna incat nu imi veni sa insist foarte tare - nu vroiam sa facem dragoste. Vroiam doar sa dormim. Dar pentru ca vedeam oarecare reticenta in a-si petrece noaptea cu mine - devansata si aceasta - am renuntat in a insista.
Inca de atunci parfumul Ioanei avea sa ma urmareasca si pana in ziua de astazi, cand simt acelasi parfum si intorcandu-ma sa il vad cine il poarta imi place sa cred ca acolo va aparea Ioana. Cand faci lucruri iesite din tiparul normalitatii si grijii parca fiecare experienta este intensificate de nenumarate ori pana la un grad in care ajung sa iti fie pietre de hotar in istoricul vietii tale. Asa cum am mers 380 de kilometri pentru a-mi cauta si oferi dragoste, asa as putea face-o si la 51, 32 ori 5-6 kilometri de casa. Eram in stare in primavara sa o fac si la 600 de kilometri si 3 tari distanta.

Oricum intalnirea de pe bulevard avea sa fie pentru mine, spun eu de bun augur, pentru ca astazi cu toata mandria pot spune ca Ea imi este o prietena apropiata, dar care cunoaste asentimentul meu fata de noi. Cum insasi pe ea o auzisem: Oricare familile are ori un copil, ori un pisic ori un catel. Eu as spune ca orice familie are doi oameni frumosi carora nu le este rusine sa se cunoasta stand pe covor in semintunericul unei camere luminate de un bec pe-un stalp in strada. Cei care se iubesc vor canta impreuna, vor rade impreuna, vor manca aceleasi prostii, isi vor gati unul celuilalt, isi vor aminti sa spuna la multi ani - chiar si cu intarziere -, vor fi interesati de a cunoaste interesele si micile placeri nevinovate ale celuilalt. Vor fi tot aceia care iti vor rupe tigara din gura, te vor mangaia cand te vei rani, iti vor canta din suflet ce ii face fericiti ca impreuna sa fiti ambii fericiti. Cand va fi noapte vor iesi sa iti arate stelele si te vor invata tot ce stiu ei si nu vor astepta sa ii cauti ori sa le multumesti - pentru ca ce fac, o fac din respect si admiratie.

[POSTARE NECORECTATA - FORMA BRUTA; SCUZATI GRESELI DE ORTOGRAFIE/SINTAXA SI LIPSA DIACRITICELOR; SCRIS SUB INSPIRATIA MOMENTULUI]

6 decembrie 2011

Ceai

Răceala iernii se arăta tot mai tare și pe măsura ce orașul era sufocat de ceață din toate părțile oamenii deveniseră niște creaturi amărâte, cocârjate și înfășurate în haine groase ce le urcau până la urechi. Străzile cenușii erau pline de sunete înfundate de pași din cauza umezelii de pe asfalt; grăbiți copii alergau pe trotuare spre casă probabil mânați de foame, ori de dorința de a scăpa de școala, tramvaiele pline cu geamurile aburite spărgeau zgomotul monoton al străzii când treceau în goana lor pe la capătul străzii.
Mersesem nu foarte mult când am realizat ca îmi era frig. Picioarele îmi erau reci, iar pași abătuți în bălțile de pe trotuar, nu mă ajutau deloc. În drumul meu treceam pe lângă fel de fel de magazine, fiecare mai cochet decât celalalt, patiserii care te îmbiau cu mirosuri dumnezeiești de vanilie și brânză cu stafide, păcălind trecători să lase timp de câteva minute umezeala și monotonia străzii pentru a gusta o îmbucătură de rai. Case elegante se desfășurau pe laturile străzii, iar nu departe de unde mă aflam eu, la primul colț de stradă era cafeneaua spre care mă îndreptam având o întâlnire cu probabil cea mai importantă persoană din viața mea. De îndată ce am deschis ușa mirosul tipic de cafea, ceai parfumat și arome variate de tutun îmi deschise ochii și îmi alungase într-o clipită orice urmă de nerăbdare, tristețe și oboseală.
Ca de obicei, odată intrat, m-am dus la masa mea așezată aproape de fereastră cu lumina aurie din înauntru luptându-se cu lumina întunecată, spălăcită, leșinată care intra pe fereastra imensă. Măsuța mea pătrată era singura din cafenea care avea un picior mai scurt, așa că de fiecare dată când îmi așezam coatele pe marginea ei se înclina periculos de tare, dar niciodată nu reușisem sa îmi vărs băutura.
De obicei, această masă era întotdeauna neocupată. Poate pentru că era scurtă de un picior, poate că era așezată prea în fereastră..., cine știe, esențialul era că de fiecare dată când mergeam în cafenea aveam măsuța mea liberă și nimeni nu cred ca împărtășea pasiunea mea pentru acea măsuță și scaunul meu verde. De cum mă așezasem la masă, Denisa, chelnerița, nu pierdu foarte mult timp și veni să îmi ia comanda.
Aceiași ca și în ultimul an. Doar că astăzi totul să fie pentru două persoane.
Denisa, zâmbi scurt pe jumătate și plecă repede în spatele barului pentru a pregăti comanda. Muzica vivace din cafenea deveni languroasă și mai sacadată pe cât îmi pierdeam privirea în imaginea din afara ferestrei. Salcia din colțul străzii îmi aducea aminte despre strada copilăriei mele, cu acel copac imens care își unduia crengile în bătaia celei mai ușoare brize.
Denisa veni și îmi așeza ceainicul aburind cu ceaiul meu parfumat, un biscuite deosebit de dulce cu caramel, spunându-mi că îmi va aduce cealaltă jumătate în câteva minute. Îmi plăcea de fata asta, era deșteaptă, simpatică, frumoasă și mai ales cu bun simț. Ce îmi părea rău pentru ea, era că nu apucase să își urmeze desăvârșirea talentului cu care era înzestrată. Fetița asta de optsprezece ani picta dumnezeiește. Pe vremea când începuse să lucreze, cam acum doi ani, îmi făcuse un portet-schiță în cărbune care mă lăsa complet fără glas. De atunci, cu fiecare ocazie care puteam o ajutam să își vândă picturile și în momentele ei de restriște în care rămânea fără materiale ori pânză mă străduiam sa îi ofer minimul de sprijin pentru materialele de care ducea lipsă. Era și este greu să fi artist.
Nu trecu un minut în care eram pierdut în gândurile mele când, în colțul drept al mesei, într-o crăpătura adâncă de vreun deget am zărit o licărire roșiatică în lumina lumânării din mijlocul mesei. Luând o lalea din vaza așezată în fereastră am reușit să scot la suprafață, pe masa de un maro întunecat o mica pietricică roșie, strălucitoare și tăiată în forma unei lacrimi. Probabil vreo treizeci de secunde trecuseră, dar eu simțisem o oră și jumătate; de când am luat în mână piatra, mă gândeam - oare ce este? De unde provine?, A fost prinsă într-o bijuterie? Cui i-a aparținut? Cărei femei superbe îi făcuse viața mai frumoasă? Cărei fete îi aduse culoarea în obraji când o primise? Care fată va vărsa o lacrimă când va observa absența ei? De ce am văzut-o acum? De când era acolo? și mai presus de toate - Cine șezuse la masa mea?
Pe când Denisa terminase și al doilea ceai, nu apucase să mi-l aducă pe masă că clopoțelul de deasupra ușii răspândii un clinchet cristalin, nu pentru a speria, ci doar a anunța prezența unui client care intra. Pentru că eram cu totul pierdut pe gânduri despre piatră, nu am reușit să observ pe fereastră în peisajul înserat cine intrase. Auzind pașii apăsați care urcau puținele trepte spre noi, instinctiv m-am ridicat în picioare și închizând ochii am simțit acel parfum.
Era parfumul celor o mie de ani răsfirați în vorbele dăruite amândurora, în boarea de vară care adie peste cireșii înfloriți în grădina unei case, liniștite cu animale de casă care zburda de colo-colo, leagănul care purtase spre stele căzătoare atâtea vise și idei de noroc și fericire. Deschizând ochii, surpriza a fost să nu văd pe nimeni, ci doar în o secundă cineva să îmi așeze două mâini reci, fine, cu degete subțiri asupra ochilor, mirosind îmbietor și o voce caldă, dulce și duioasă care mă punea să ghicesc cine îmi ofera întunericul ochilor pentru visare.
Luând mâinile ei în ale mele mă întorc sărutându-le și o îmbrățișez pe Ingrid. Superba Ingrid care arată acum mai frumos decât arătase vreodată. Îmbrăcată într-o jachetă gri care îi ajungea până la genunchi, mă bucura să o văd acolo, aducând cu ea prospețimea și răceala de afară. O îmbrățișare scurtă fu doar ce îmi oferi odată ce nu apucase să își așeze jacheta în cuierul de pe peretele din spatele meu. Pentru că eram un admirator al ei și o iubeam din tot sufletul, mă oferisem să îi iau eu jacheta. Odată ce era așezată pe cuier, o îmbrățișare lungă și caldă îmi oferi o imagine total opusă de la întâmpinare. Așezată în fața mea, îmbrăcată într-o rochie deosebit de elegantă, în contrast cromatic, Ingrid își încrucișă picioarele sub masă și își așeza mâinile pe masă, luând în mâini ceainicul meu de ceai încă fierbinte, dar se răzgândi și îmi prinse mâinile în ale ei, spunându-mi că eu sunt cea mai bună sursă de căldură.
De îndată ce se așeza la masă, Denisa îi așeza în față tăvița cu propriul ei ceainic cu un ceai aburind, la fel de parfumat ca și al meu, plus o sticlă de apă de izvor, perfectă pentru calmarea fierbințelii ceaiului. Mulțumită, Ingrid, zâmbi către Denisa, iar aceasta se retrase repede de la masa noastră lăsându-ne singuri. Imediat ce ajunsese în spatele barului, în boxele din colțurile cafenelei se auzea încet debutul melodiilor lui Julie London. Era mâna Denisei.
'Ce mă bucur să te văd, Hugo'
'Plăcerea e de partea mea, iubito'
'Nu îmi mai spune așa, poate ne aude cine nu iți cunoaște povestea. Și cine știe ce mai auzim'
'Și nouă ne pasă?'
'Așa e, nu ne pasă, dar dragul meu, caută să înțelegi că nu toți văd ceea ce este cu adevărat'
Mâinile ei se strecuraseră sub mâna mea dreaptă, mângâindu-mi mâna, încercând să mă convingă că nu toata lumea are conștiința de a nu judeca ce văd.
'Ingrid, lasă judecățile acestea acum. Hai spune-mi ce ai mai făcut de când ne-am văzut ultima dată?'
'Mi-am terminat teza de doctorat. Am reușit să îmi termin de amenajat biroul de la Universitate. Acasă totul e ok. Săptămâna trecută am fost să o văd pe mama. De aproximativ două săptămâni sunt tot pe drumuri, iar luna viitoare va trebui să merg în Elveția. Am câștigat un proiect de cercetare și voi pleca într-o vizită de protocol și trebuie să îmi găsesc pe cineva care să mă însoțească.'
'Ce bine. Spuneai că te muți. Te-ai răzgândit?'
'Da. Îmi păstrez jobul la Universitate și așa nu mă mai mut.'
'Și nu ai pe cine să mergi în Elveția? Ce s-a întâmplat cu Filip, parcă îl chema...'
'Filip, da. El a ales acum mai bine de o lună jumătate că soarele din Spania e mai interesant decât să trăiască alături de mine. Mă așteptam.'
Auzind asta nu se putea să nu scap un oftat înainte de a sorbi din ceașca fierbinte de ceai. De când eu o cunosc pe Ingrid, nu cunosc să fi avut foarte mult noroc în materie de dragoste decât pentru o scurtă perioadă care nu a făcut decât să îi facă mai mult rău decât lipsa oricăror relații.
'Știu de ce oftezi și ar trebui să știi că nu îmi place. Greșelile mele sunt ale mele și eu trebuie să învăț din asta. Nu alții să se amărască pentru mine'
'Ingrid, știi ce simt eu pentru tine și cunoști de ce aș fi în stare să fac pentru tine' îi spusesem luându-i mâinile în ale mele mângâind-o.
'Hugo, te cunosc și știu ce simți. Știi că așa cum tu mă iubești așa te iubesc și eu. Dar știi că nu pot să fac nimic în privința asta. Iubirea noastră rămâne strict platonică, pentru că nici eu și nici tu nu cred că ai avea timp pentru o relație adevărată, mai ales având în vedere cât timp ne petrecem noi doi cufundați în muncă. Și tocmai pentru că te cunosc nu îndrăznesc să accept o relație cu tine pentru că nu vreau să pierd ce am mai bun pe această lume.'
Ingrid spuse astea uitându-se nu la mine, ci la mâinile mele cât se juca cu inelul meu, simțindu-mi agitația și eu simțindu-i pulsul care creștea făcând-o să roșească în obraji. Degetele ei lungi și subțiri păreau țurțuri de gheață care mă făceau să mă scutur din profunzimea ființei mele gândindu-mă la greutățile prin care a trecut și va trece în drumul ei spre cunoaștere și fericire.
'Nu ai un coleg la Universitate care să te însoțească sau bărbații nu mai lucrează în domeniul tău?'
Auzind întrebarea mea, Ingrid își ridica ochii ei superbi care își schimbau culoarea odată cu anotimpul - vara verzi, iar iarna căprui- și începuse să râdă ușor, lovindu-mă peste mână.
'Știi că e mare competiția și doar cei mai buni ajung să lucreze...'
'Cu tine. Da, știu.!
'Nu cu mine, ci la Universitate. Cerințele devin din ce în ce mai exigente, iar cei mai buni specialiști sunt pregătiți la noi și furați de străini.'
'Lasă, măcar la job îți merge foarte bine'
'Măcar, atât'
'Nu există așa ceva, știi că poți mult mai bine și în alte planuri, doar că acum preferi să te axezi doar pe un element.'
'Nu fi rău, Hugo. Ți-am spus că proiectul acesta reprezintă încununarea muncii mele asidue de 10 ani. E foarte important și îmi solicită toată atenția mea nemijlocită.'
'Să sperăm că nu vei ajunge într-o zi să uiți să mănânci și să bei'
'Pentru asta te am pe tine' spuse Ingrid zâmbind.
Nu știu exact ce se întâmplase însă în cafeneaua visurilor mele, unde în ultimii doi ani mi-am purtat pașii la un ceai, Ingrid căzu pe gânduri, atât de profunde încât privirea ei imobilă stătea fixata undeva pe tapetul de pe peretele din spatele meu, pierzându-se în modele geometrice care hipnotizau. Sprijinindu-și bărbia în pălmi, unghiile ei albastre de culoarea cerului senin vara, mă transportaseră pe mine într-o vreme de mult trecută, când de abia o cunoscusem pe Ingrid, iar atunci nu aveam nici cea mai mica idee în ceea ce avea să însemne viața mea împreună cu ea.
'Vino cu mine' spuse Ingrid în momentul în care reuși să iasă din starea de reverie profundă în care căzuse.
'Poftim? Mă surprinzi.'
'Vorbesc serios. Vino cu mine. Știu că atunci vei fi în concediu și mai știu că nici nu vei pleca undeva. Ca tu sa pleci undeva o săptămână e prea puțin. Te cunosc și știu ce vei face dacă ai avea mai multe zile de concediu.'
'Bine. Vin'
Răspunsul meu reuși să o dea pe Ingrid peste cap intru-totul, încât pentru un moment rămase cu privirea ațintită spre mine și lipsită de voce încerca să mă întrebe dacă glumesc.
'Să știi că vorbesc serios. Voi veni'
'Superb. Am să îți trimit toate detaliile. Sper că mai ai fracul acela gri.'
'Desigur. Ziceai că mă cunoști.'
'Normal că te cunosc. Și sinceră să fiu, habar nu am de ce nu te-am invitat din start să mă însoțești. Trebuia să știu că vei încerca să mă ajuți'
Seara știam că nu mai avea să dureze foarte mult. Uitându-mă la ceas realizam că afară era ora nouăsprezece, iar eu în două ore aveam să îmi încep garda. Ingrid îmi cunoștea programul de gărzi și îl primea imediat după mine. Nu știu pe cine a convins să îi trimită și ei informările asupra programului meu, dar știu că de un an de zile mă chinui să aflu și nu dau de persoana care mă "spionează".
Serile pentru Ingrid erau mult mai plăcute. Ea era liberă seara. Deși îi plăcea să lucreze foarte mult, niciodată nu o găseai la job după ora șaptesprezece. De obicei serile și le petrecea la felurite evenimente la care era invitată zilnic. Frecvent în treacăt prin oraș, în drum spre casă, aveam să aflu de la telefon că e ori la teatru, opera, cinema sau la vreun concert de mare clasă. Încercând să dai de ea în weekend era aproape imposibil. Când nu mergeam acasă să își viziteze părinții, venea să mă vadă. E adevărat, asta se întâmpla destul de rar - cam odată la 1-2 luni -, dar măcar venea să mă vadă. Eu când apuc ocazia și mă găsesc în orașul ei, nu ezit nici un moment în a o căuta. De obicei mergem să mâncăm paste la un restaurant cochet în coltul Pieței Centrale, urmată de o plimbare pe malul râului și apoi acasă la ea până târziu în orele dimineții.
Deși nu aveam nici un fel de relație, formală sau informală, unul pentru celalalt reprezentăm un sistem de valori la care fiecare ne raportăm cu stupoare și admirație. Mie mi se părea incredibil de ceea ce era ea în stare, iar ea îmi spunea frecvent că pentru a face ce fac eu, ea nu ar fi în stare nici dacă s-ar mai naște odată într-o familie de medici. Avem vorbe bune unul pentru celălalt, iar când e nevoie de dușul cu apă rece suntem primi care ne acordăm privilegiul de a îmbarca pe un montagne-russe cu scopul de a reveni la realitate și sănătos.
Muzica din cafenea devenea din ce în ce mai animată, melodii în franceză, germană și greacă creându-ne o stare de euforie și plăcere auditivă de nedescris. Denisa își făcuse și în această seară treaba cu finețe și talent desăvârșit, în timpul în care noi stăteam la masă ea ne schița din spatele barului. Nu peste mult timp aveam să văd atârnat pe peretele de lângă bar a tabloului nostru, sărutându-i mâinile, la o masă micuță, scurtă de un picior cu o lumânare micuță pe masă și lalele în pervazul ferestrei imense lângă care în stradă ardea un felinar portocaliu, ca o picătură de fier topit ce se pregătea să cadă pe asfaltul negru.
Privind-o pe Ingrid care pleca din cocheta mea cafenea, urcându-se în mașina ei neagră m-am trezit spunând: Ingrid, Te iubesc! Vino înapoi și lasă-mă să fiu cel de care ai nevoie. Și fii tu cea de care eu am nevoie.